Când mă gândesc la arătarea lui Dumnezeu înainte lui Moise (Ieşire 3), la
muntele Horeb (acelaşi cu muntele Sinai), în chipul unui rug aprins şi nemistuit (în mistica răsăriteană acest rug aprins
preînchipuie pe Preasfânta Fecioară Maria), nu pot să nu observ asemănările cu
timpul în care trăim noi.
Precum lui Moise i s-a arătat
Dumnezeu în pustiu în chipul acelui rug aprins, tot aşa i se arată Bisericii
astăzi în chipul Sfintei Liturghii şi al Sfintelor Taine. „Pustiul” în care
Dumnezeu i se arată Bisericii este de fapt lumea dar – după cum frumos remarca
şi Preasfinţitul Daniil Stoenescu – şi interiorul omului. La fel cum prin Moise
„cel vechi”, atunci, Dumnezeu conducea, învăţa şi sfinţea pe poporul vechi ales
(evreii), tot aşa şi acum, prin ”Moise cel Nou” ( Biserica, prin episcopi şi
preoţi), Dumnezeu conduce, învaţă şi sfinţeşte pe poporul nou ales (creştinii).
Atunci Dumnezeu a auzit plânsul evreilor aflaţi în robia Egiptului, iar
acum a auzit plânsul creştinilor aflaţi în robia păcatului. Cu smerenie se
apropie Moise de rugul aprins (se descalţă şi-şi acoperă faţa), la fel cum şi
Biserica se apropie cu smerenie de Sfânta Liturghie şi Sfintele Taine. Într-o
lume pustie în faptele credinţei stă Sfânta Biserică, precum Moise a stat
înaintea poporului de atunci dar şi a lui Faraon. Precum prin rug vorbea
Dumnezeu, odinioară, aşa şi acum ne vorbeşte Domnul prin Sfânta Liturghie şi
prin Sfintele Taine. Precum poporul ales din vechime cerea semne la fiecare pas
ca să-l urmeze pe Moise, aşa şi creştinii zilelor noastre cer Bisericii, la
fiecare pas, semne ca să-i urmeze. Desele ezitări ale celor de atunci L-au
făcut pe Dumnezeu de prea multe ori să-i îndrepte prin pedepse, la fel cum şi
astăzi, Domnul Dumnezeu, îngăduie atâtea încercări ca răspuns la faptele
noastre. Precum cei de atunci au rătăcit zeci de ani prin (şi în) pustiu, tot
aşa ”rătăcim” noi cei de astăzi prin (şi în) lume. Dacă cei de atunci au avut
promis Canaanul pământesc, noi cei de azi avem promis Canaanul cel ceresc,
adică Împărăţia Lui cea veşnică.
Şi pentru că am intrat în marele Post al Paştilor, să nu ezităm a ne lepăda
de ”viţeii de aur” ai vremurilor noastre, pentru a putea sta cu dreptate
înaintea rugurilor aprinse din vremurile noastre: Sfânta Liturghie, Sfintele Taine,
sfintele moaşte, sfintele icoane, sfinţii... Să ne curăţim, aşadar, de toată
întinarea, pentru că orice suflet curat nu este altceva decât un rug aprins şi
nemistuit, în pustiul acesta lumesc.
Pr. Marius Demeter
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 72, martie-aprilie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu