Luna februarie este declarată „luna istoriei LGBT” în
România şi în alte 8 ţări europene. Ce înseamnă LGBT? Un acronim care
sintetizează categorii de orientare sexuală deviantă: homosexuali, lesbiene,
transsexuali şi bisexuali. În această perioadă sunt organizate diferite
evenimente de propagandă care încearcă să obişnuiască populaţia „retrogradă,
conservatoare, fascistă şi creştină” cu „modernitatea” perversiunilor.
Luna istoriei LGBT este finanţată de Ambasada Olandei,
Ambasada SUA şi ERSTE Foundation. În
apărarea persoanelor LGBT şi a manifestărilor lor publice au sărit, sub
pretextul apărării dreptului la exprimare, mai multe organizaţii
neguvernamentale (ASUR, Accept, Active Watch şi altele). Acţiunile de anul
acesta, de o perversitate crescută, au trezit însă reacţii în rândul celor care
apără dreptul la normalitate şi decenţă în spaţiul public.
Acţiuni de promovare a homosexualităţii au avut loc şi
până acum. Opoziţiile violente cu care au fost întâmpinate uneori paradele gay
nu au avut însă o tentă creştină, ci mai degrabă politică, fiind organizate de
formaţiuni de extremă dreaptă. Dacă nu s-au lovit de niciun protest la
vizionări de filme pro-homosexualitate în mall-uri sau alte locuri publice, organizatorii
propagandei au trecut la atacuri directe. Astfel a fost ales un loc cu o
puternică semnificaţie pentru spiritualitatea românească, Muzeul Ţăranului
Român, pentru promovarea homosexualităţii.
În ciuda mai multor memorii din partea asociaţiilor creştine,
conducerea MŢR a acceptat programarea unui film din campania LGBT în seara de
20 februarie. Vizionarea a însă fost întreruptă de un grup de protestatari,
„înarmaţi” cu portrete de ţărani, tricolor, cântece bisericeşti şi patriotice. E
drept că nu a existat o atitudine unitară a protestului. Unii au reuşit să rămână
în calm şi rugăciune. Alţii s-au lăsat aprinşi de impulsivitate – firească până
la un punct, căci stă în firea omului să se aprindă când îi sunt atacaţi
părinţii şi bunicii. Printre ei însă s-au strecurat şi diversionişti, care au
strigat lozinci necreştine. A fost prilejul perfect: promotorii evenimentului s-au
declarat victime agresate, iar presa nu a prezentat nuanţele. Protestatarii
şi-au primit categorisiri imediate. Cele mai elegante, care pot fi reproduse:
„homofobi”, „fascişti ortodocşi”, „naţionalişti”. Explicaţiile protestatarilor
au fost ignorate, cum şi argumentul că nu este un protest împotriva persoanelor
de diverse orientări sexuale, ci împotriva acestor promovări la Muzeul Ţăranului
Român, loc-simbol al tradiţionalismului ortodox.
Pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de organizarea în
acest spaţiu a unor manifestări ideologice care se opun scopului celor care au
înfiinţat Muzeul Ţăranului Român, o serie de oameni de cultură, foşti deţinuţi
politici, profesori, medici, artişti au semnat diverse memorii. Nu este însă
suficient. Creştinătatea românească are nevoie să se adune în rugăciune, trăire
autentică a credinţei şi atitudine responsabilă.
Natalia Corlean
Perversitatea atacului antireligios
„Asaltul
antireligios la care asistăm – de la chestiunea banilor pentru culte la cea
recentă privind minorităţile sexuale – are un mare defect pe care nu îl poate
ascunde. Este nefiresc, anapoda, în răspăr, artificial. Pe scurt: pervers. Cum
aşa?
Ei
bine, perversitatea rezidă în caracterul provocator. Locul în care se impune o
astfel de agendă falsă este cât se poate de impropriu. Muzeul Ţăranului Român
nu celebrează bucolismul, perfecţiunea ipotetică a satului, ci aspiraţia
concretă a ţăranului la sfinţenie printr-o adecvare simbolică la cele ale
pământului şi ale cerului deopotrivă. A face dintr-un astfel de spaţiu gazdă a
mesajului imoral este de aceea pur şi simplu o enormă neruşinare. Ca şi cum
ne-am pălmui bunicii.
Că
reacţiile celor care se autoproclamă apărători ai valorilor tradiţionale suferă
de lipsă de stil, este evident. Nu vreau să îi apăr sau să le justific
excesele. Dar nici să trec cu vederea că la o provocare grosolană se răspunde,
instinctiv, cu un plus de violenţă verbală. Acesteia îi urmează parada
ostentativă a „victimelor“ care îşi arată cu satisfacţie „rănile“. Am reuşit să
fim bătuţi! Victorie! Autovictimizarea pe post de martiraj. Încă o dovadă
irefutabilă de perversitate.”
Radu
Preda, „Perverşii”
Oricum vor decurge lucrurile, ei vor avea de câştigat
Proiectarea acestui film
într-un spaţiu public, şi mai ales la Muzeul Ţăranului Român, un loc fără nici
cea mai mică legătură cu LGBT, s-a făcut doar pentru a atrage atenţia şi a
provoca o reacţie, care apoi să fie instrumentalizată împotriva iniţiatorilor
protestului. Filmul putea fi foarte bine vizionat acasă, aşa cum am făcut şi
eu, deoarece se găseşte pe un site de filme online gratuite şi subtitrate în
română. Însă incidentele din timpul derulării filmului servesc de minune pentru
înfierarea, de-a valma, a ortodocşilor, tradiţionaliştilor, naţionaliştilor,
legionarilor, homofobilor.
Ortodoxia este amestecată şi condamnată, la pachet,
împreună cu toate relele, imaginare, care pot fi puse pe seama protestatarilor.
(…)
Paşnicii şi
democraţii
adepţi
ai „diversităţii”
şi
toleranţei
cer, cu multă tărie, pedepsirea nu doar contravenţională, ci chiar penală a participanţilor la manifestaţie. Tonul este virulent şi vindicativ. Sunt trase la răspundere Jandarmeria şi Poliţia pentru că nu au intervenit. Se cer măsuri drastice
pentru ca asemenea „barbarie” să nu se mai întâmple. Oricum vor decurge
lucrurile, ei vor avea de câştigat:
dacă sunt condamnaţi
protestatarii anti-homosexualitate, se va confirma oricui „agresiunea”
suferită. Dacă nu vor fi, vor câştiga
de două ori, de data aceasta la capitolul imagine: ca minoritari care suferă
atât din partea majorităţii
ortodoxiste anti-democratice, cât şi
din partea puterii de stat care îi acoperă pe agresori şi refuză să-i apere pe ei, adevăraţii democraţi.
Vor răspândi peste tot ideea că România este o ţară în care nu se poate trăi normal din cauza agresiunii
permanente a fundamentaliştilor
ortodocşi.
Paul
Curcă, „Un film slab şi un scandal mare”
Muzeul
Ţăranului Român
A fost reînfiinţat cu această denumire în februarie
1990, dar este continuatorul unor vechi tradiţii muzeale ale artei populare
româneşti. Directorul căruia i-a fost încredinţată reorganizarea a fost
pictorul Horia Bernea, fiu de disident politic, ortodox practicant, îndrăgostit
de spiritualitatea curată a tradiţiei româneşti.
Adăpostit într-o clădire monument istoric,
construită în stil neo-românesc, MŢR a fost creat de Horia Bernea şi
colaboratorii săi ca un muzeu al unei spiritualităţi oarecum atemporale, de care
iniţiatorii săi au fost în mod evident îndrăgostiţi şi pe care au propus-o ca
un reper posibil pentru lumea actuală . Această viziune i-a adus recunoaşterea
internaţională.
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 72, martie-aprilie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu