Un an într-o singură zi

Prezenţa la Chişinău a Părintelui-Profesor Vasile Mihoc de la Facultatea de Teologie “Andrei Şaguna” din Sibiu, invitat în Basarabia de iniţiatorii şi autorii unei ample manifestări spirituale cu seri duhovniceşti, desfăşurate în Postul Mare, eveniment organizat de Fundaţia Vasiliada în colaborare cu Biblioteca naţională Alba-Iulia din Chişinău, Biserica “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”  şi ASCOR Chişinău, prin strădania Părintelui Protoiereu Petru Buburuz şi a Părintelui Viorel Cojocaru, Preşedintele Fundaţiei Vasiliada,  a fost o  întâlnire providenţială în chiar zilele care au precedat şi au urmat marii sărbători religioase a Buneivestiri.

          

96 de ani de la Unirea Basarabiei cu România

La Chişinău toate antenele prezentului acestor zile de martie binecuvântat erau concentrate în jurul sărbătoririi, în 27 martie, a  96 de ani de la Unirea Basarabiei. Toate anunţurile din ziare, organizările de  spectacole şi reuniuni au adunat trăiri din cele mai entuziaste, de la evocatoarele cuvântări oficiale ţinute în rotonda din faţa statuii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, până la spectacolul dedicat evenimentului Unirii Basarabiei cu România de la Teatrul „Ginta Latină” din Chişinău, care au culminat cu spectacolul din 27 şi 28 martie a lui Dan Puric, de la Teatrul Naţional ”Mihai Eminescu” din Chişinău despre Sufletul românesc.

Biserica a fost prezentă în acest moment aniversar prin însăşi esenţa slujirii ei. Mitropolia Basarabiei, Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” a  lansat din vreme, şi prin ziar,  o invitaţie la participarea la slujba de  parastas întru pomenirea Deputaţilor Sfatului Ţării, care la 27 martie 1918 au votat Unirea Basarabiei cu România.

La oficierea slujbei din după-masa zilei de 25 martie a participat un sobor de preoţi printre care şi invitatul special al momentului, Părintele Vasile Mihoc. Slujba parastasului a încununat  sărbătoarea zilei de Bunavestire cu revărsări de lumină şi har sfânt, binecuvântare înmiresmată de vestirea crinilor albi de la icoana Maicii Domnului.

Părintele Mihoc, pentru prima dată în Basarabia

A doua zi, în sala de festivităţi a Preturii din Buicani, Chişinău, ca un corolar al momentului, a avut loc conferinţa Părintelui-Profesor Vasile Mihoc, cu tema Învierea Domnului şi arătările Domnului după Înviere. Conferinţa a răsplătit cu generozitate bucuria întâlnirii cu părintele venit din România, după un pelerinaj la locurile sfinte de la Ierusalim şi cu perspectiva aproape imediată a unei alte călătorii de la Chişinău  în Canada.

Era a treia oară când îl auzeam pe Părintele Vasile Mihoc conferenţiind şi, nefiind acasă, la Făgăraş sau la Sibiu, tot ce  ştiam evident, despre darurile unuia dintre cei mai străluciţi profesori de teologie al nostru, specialist în tâlcuirea învăţăturii  Noului Testament, despre scrierile şi activităţile Sfinţiei Sale avute în ţară şi în diaspora, avea acum, în acest for, în această sală din Chişinău, o rezonanţă specială.

Părintele însuşi mărturisea că este pentru prima dată, aici, în Basarabia şi că Providenţa a rânduit să-şi împlinească un gând mai vechi de a vedea şi aceste meleaguri.

Aplaudat îndelung şi apăsat de o sală arhiplină la auzirea părţii din prezentarea făcută Părintelui Vasile Mihoc de către Părintele Viorel Cojocaru că părintele este şi tatăl a 13 copii şi are 27 de nepoţi, sala a devenit o mare de suflete care se împărtăşea cu uimire frumoasă din evidenţa că avem sub priviri un trăitor de exemplu al credinţei cu fapta şi în propria familie, pentru că familia părintelui reuneşte foarte mulţi slujitori la altar şi teologi. Fraţi ai părintelui, nepoţi şi rude apropiate sunt preoţi şi ei: o mare familie slujind lui Dumnezeu.

 De la masă, în picioare, Părintele Mihoc impunea prin statura înaltă dăruită lui de Dumnezeu, dar şi prin întreaga lui înfăţişare. Invitat să se aşeze pentru a vorbi de la microfon, înălţimea fizică inspira şi mai puternic înălţimea aşezării interioare întru dragoste şi smerenie, de la expresia blândă a ochilor la trăsăturile feţei, de la inflexiunile calme ale vocii în comentarii precise şi pertinente, la mărturisiri vii despre trăirea întru Hristos.

Pe durata a trei ore, tineri teologi şi credincioşi de toate vârstele s-au bucurat de disponibilitatea de comunicare trăită alături de o personalitate de o asemenea anvergură, de la noi, din România. Întrebările şi comentariile au lămurit audienţa în cele mai arzătoare probleme privind atât trăirea bucuriei Învierii lui Hristos, prin dovezi aduse şi comentate desăvârşit din Sfânta Scriptură,  cât şi probleme actuale de viaţă religioasă şi urmare a lui Hristos.

Întrebările celor prezenţi au dat prilejul unor punctări evocatoare, cu discernământ şi conştiinţă înaltă a celor mai sfinte idealuri şi valori ale credinţei, ca dragostea de neam, de ţară, de sfinţii martiri şi mărturisitori ai credinţei creştine, în toate împrejurările istorice, dar şi din toate părţile lumii şi chiar în toate condiţiile istorice ale prezentului de pretutindeni.

Am avut dintr-odată şi eu, care mai ştiam câte ceva din ţară despre activitatea Părintelui Vasile Mihoc, percepţia că abia fiind aici, în Basarabia, perspectiva vocaţiei sale misionare se răsfrânge ca un curcubeu imens din tinda Bisericii Lazaret din Sibiu, unde sfinţia sa păstoreşte, un curcubeu cu ramuri în lumea întreagă, aureolat biruitor de cununile învierii noastre ca neam prin Învierea lui Hristos.

Toate sunt din bunăvoinţa şi dragostea lui Dumnezeu

În interviul luat Părintelui Vasile Mihoc, de Radio Vocea Basarabiei, la care au mai fost invitate alte dăţi personalităţi din ţară prezente la Chişinău (Preotul Constantin Necula de la Sibiu, Preotul Augustin de la Aiud, şi nu numai), emisiuni difuzate duminică seara, ora 20, sub denumirea Interviuri pentru seri de duminică, deosebita moderatoare Maria Bulat Saharneanu remarca în finalul emisiunii, cu adresare directă părintelui: „Părinte Vasile Mihoc, de când aţi intrat în studioul nostru nu a dispărut zâmbetul de pe faţa dumneavoastră şi aş vrea să ştiu cum poate fi o astfel de stare de spirit, de bunătate, de bunăvoinţă, de bonomie, de dragoste de aproapele?”. Răspuns: „Toate sunt din bunăvoinţa şi dragostea lui Dumnezeu şi noi ne împărtăşim cât suntem în stare de bunătatea lui Dumnezeu. Mulţumim Domnului  pentru bunătate. El este minunat şi sfinţii Lui sunt minunaţi.”

„Părinte, binecuvântaţi pe radioascultătorii noştri. Chiar dacă nu avem posibilitatea să vedem feţele lor prin radio, vreau să vă asigur că în inima lor sunt încă vii sentimentele, simţămintele apartenenţei  la neamul românesc.”

„Bunul Dumnezeu să binecuvânteze pe toţi cei care iubesc Cuvântul Lui şi Harul Lui, Biserica Lui şi să călătorim cu bucurie spre Sărbătoarea Învierii şi spre sărbătoarea învierii noastre la venirea Lui” .

 Îmi vine în minte salutul părintelui şi îl aprofundez în gând: SLĂVIT SĂ FIE DOMNUL!

                                                          Maria Gabor,  

 Chişinău, 31 martie 2014

Familia şi duhovnicul

Este bine ca familia să aibă doi duhovnici, separat soţia şi separat soţul? Dacă apar neînţelegeri în familie din cauza duhovnicului, care este ieşirea?

Părintele Pantelimon: Este foarte clar că este bine să aibă acelaşi duhovnic. Asta este evident, pentru că sunt foarte puţini acei duhovnici de excepţie, care să fie văzători cu duhul, şi atuncea când omul vine şi-i spune ceva, el să ştie şi ce nu-i spune omul. Cum zicea Părintele Teofil, că un duhovnic adevărat este numai un duhovnic care este văzător cu duhul, şi zicea despre el că nu este văzător cu duhul. Acuma Dumnezeu ştie cum era. Dar pentru că duhovnicul este o autoritate spirituală pentru familie, atuncea este important că toţi membrii familiei să aibă acelaşi duhovnic. Şi un duhovnic să ştiţi că rezolvă enorm de multe dintre conflictele care pot să apară în familie, şi rezolvă multe probleme de care nici nu se ştia şi nici nu se pot afla. Poate unul dintre soţi are un gând, un gând împotriva celuilalt, dar nu şi l-a manifestat. Merge la duhovnic şi duhovnicul le rezolvă. Deci foarte, foarte multe probleme le rezolvă în viaţa de familie autoritatea spirituală a duhovnicului. De multe ori într-un conflict eşti implicat aşa, emoţional, ai o ceartă, şi chiar dacă ştii că n-ai dreptate nu eşti dispus să cedezi faţă de cel cu care eşti în conflict, pentru că ai orgoliul tău. Nu eşti dispus să cedezi faţă de cel cu care eşti în conflict, dar faţă de duhovnic, faţă de terţ, cedezi. Şi foarte, foarte multe probleme le rezolvă într-o familie un duhovnic.

Părintele Iustin: Rezolvă probleme şi rezolvă mântuirea până la urmă. El este cel prin care tu te naşti din punct de vedere duhovnicesc. Aşa cum din punct de vedere fizic avem nevoie de părinţi, care ne nasc, şi ne cresc, şi au grijă de noi, la fel şi din punct de vedere duhovnicesc trebuie să ai un părinte. Deci este duhovnicul prin care tu te naşti, şi prin care te naşte Dumnezeu până la urmă, şi care-ţi poartă de grijă de la vârsta de pruncie duhovnicească până la moartea ta. El este călăuza care te ia de mână şi te duce în Cer. Şi dacă ajunge în Cer fără tine, atuncea este o problemă pentru el. Deci îl încarci cu o responsabilitate foarte mare pe duhovnic pentru faptul că i te încredinţezi.

Dar să ştiţi că probleme, aşa, din cauza duhovnicilor nu prea sunt, pentru că le rezolvă Dumnezeu. Deci chiar dacă duhovnicul îţi spune ceva greşit şi tu crezi în ceea ce spune el, tu nu greşeşti înaintea lui Dumnezeu, pentru că ai făcut ceea ce ţi-a spus el. Şi Dumnezeu are grijă în baza credinţei tale, prin ce ţi-a spus el, să te ajute pe tine. Dumnezeu nu ne ia în literă, nu-i un calculator, nu-i o maşină. Mi-amintesc de un părinte în Pateric, care aşa de intens se ruga când mergea prin curte – zicea rugăciunea lui Iisus –, încât mergea pe deasupra pământului. Şi alt părinte, mai bătrân, văzându-l s-a mirat cum de el a ajuns bătrân şi n-a ajuns la măsura asta. Şi l-a întrebat:

— Ce lucrare ai, cum te rogi?

Şi zice: 

— Zic rugăciunea lui Iisus.

— Păi cum o zici?

— Zic: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, nu mă milui pe mine, păcătosul.

Acesta, când a auzit, i-a zis:

— Stai, că n-o zici bine! Zi: miluieşte-mă pe mine, păcătosul.

— Mă iertaţi, am greşit, nu mi-am dat seama….

A început să zică aşa şi nu mai mergea pe deasupra pământului. Şi atuncea l-a văzut bătrânul şi i-a zis:

— Zi aşa, zi înainte cum o ziceai tu.

Deci vedem că Dumnezeu caută la sufletul omului, la credinţa lui. Şi el avea o formulare greşită, da, dar el credea cu toată fiinţă lui! Aşa că, chiar dacă ţi-ar spune duhovnicul ceva greşit şi tu crezi, Dumnezeu îţi dă după credinţa ta, nu după greşeala duhovnicului.

Părintele Iustin şi Părintele Pantelimon de la Mănăstirea Oaşa, răspunsuri la întrebări

Conferinţa „Trup şi suflet”, Arad, 2012

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 78, martie-aprilie 2014