Sfaturi pentru tânăra mămică. Totul se schimbă când femeia devine mamă

Astăzi voi încerca să scriu câteva cuvinte despre ceva ce pare ştiut de la sine şi totuşi, când ajungem la acel moment, încercăm să trăim şi atunci la fel cum trăiam înainte. A deveni mamă schimbă viaţa unei femei într-un mod care îi afectează semnificativ toate relaţiile: cu Dumnezeu, cu ea însăşi şi cu orice persoană din viaţa ei.

Indiferent cât de ocupată ai fi ca proaspătă mămică, pentru a-ţi păstra o stare de sănătate emoţională şi duhovnicească ai nevoie să investeşti în continuare în toate relaţiile. Cum ai putea face asta?

Mai întâi, priveşte în oglindă. Observă cu onestitate cum te schimbă noua postură. Probabil că vei vedea că ai devenit mai puţin egoistă, de vreme ce faci sacrificii pentru binele copilului tău. Şi probabil că înţelegi mai profund ce înseamnă să iubeşti pe cineva necondiţionat. De asemenea, poate observi că ai devenit mai răbdătoare. Roagă-L pe Dumnezeu să te înveţe tot ce vrea să cunoşti prin faptul de a fi mamă şi aşteaptă-te şi la creştere duhovnicească.

Reconsiderarea relaţiilor cu cei apropiaţi

Investeşte în căsătorie.  Stabileşte nişte limite în aşa fel încât copilul să nu-ţi ia tot timpul şi energia, ajungând să reduci total relaţia cu soţul tău. Foloseşte timpul în care copilul doarme, pentru a petrece câteva momente cu soţul, aplicând regula calităţii. Gândeşte-te şi roagă-te pentru a hotărî ce e de făcut, pentru a avea ceva timp cu soţul în fiecare zi.

Stabileşte priorităţile şi concentrează-te doar pe ce e mai important. Fii creativă. Roagă-te împreună cu soţul cât de des poţi şi cere-I Domnului să vă dea amândurora puterea şi nădejdea de care aveţi nevoie pentru a gestiona problemele specifice care apar în viaţa voastră.

Adaptează-te unor noi relaţii cu părinţii. Gândeşte-te care ar fi atitudinile şi comportamentele pe care ţi-ar plăcea să le transmită şi copilului tău – nepotul lor – şi încurajează-i să o facă. De asemenea, dacă observi comportamente nepotrivite, transmite-le cu sinceritate şi dragoste.  Stabileşte limite sănătoase, pentru ca tu şi soţul să hotărâţi ce şi cum în creşterea copilului, chiar dacă unele decizii nu se potrivesc cu opinia părinţilor voştri. Dacă părinţii refuză să schimbe anumite atitudini în ceea ce priveşte viaţa voastră, stabileşte graniţe şi limitează întâlnirile cu ei.

Observă cum te-au crescut ai tăi, cum te-au disciplinat, învăţat, cum ţi-au arătat dragostea, cum ţi-au transmis credinţa, dacă au făcut-o, ce ţi-au transmis despre sănătate şi recunoaşte ce a fost bun şi ce a fost rău, pentru a preveni ca unele atitudini nesănătoase să-ţi afecteze felul în care îţi creşti propriul copil.

Adaptează-te la un nou tip de relaţie cu fraţii şi surorile. Dacă ei au deja copii, poţi învăţa din experienţa lor şi învăţa unii de la alţii. Dacă nu au încă, asigură-te că subiectul discuţiilor voastre nu sunt doar bebeluşul tău. Chiar dacă sunteţi în perioade foarte diferite, totuşi puteţi menţine o legătură.

Fă-ţi timp pentru prieteni. Stabileşte întâlniri cu cei vechi şi fă efortul de a intra şi în relaţii noi. Găseşte-ţi o prietenă cu care să împărtăşeşti nu doar problemele referitoare la creşterea copilului, ci şi alte priorităţi în viaţă. Inspiraţi-vă una pe alta pentru a creşte în bucurie, pace şi încredere.  

Tânăra mămică în lume

Reclădeşte-ţi relaţiile vechi cu femei care nu sunt mame şi fii deschisă şi onestă cu privire la diferenţele din vieţile voastre. Ieşi mai mult în lume. Nu lăsa ca solicitările specifice creşterii unui copil să te izoleze de comunitate. Rămâi implicată în activităţi, grupuri, la biserică. Totuşi, nu încerca să schimbi lumea şi nici nu te aştepta să ai tot atâta timp ca o fată necăsătorită pentru activităţile acestea, dar nici nu te izola în singurătate. A avea copii nu e un handicap, dimpotrivă, o posibilitate de a scoate la iveală nou-descoperita compasiune faţă de alţii.

Vizitează un bătrân, intră pe grupuri on-line şi întâlneşte-te cu mămici, organizaţi acţiuni pentru copii săraci, slujeşte în felul în care îţi arată Domnul şi foloseşte fiecare zi pentru a te ruga pentru aproapele şi pentru a învăţa.

Apropie-te de Dumnezeu şi de Maica Domnului. Roagă-te ei să te înveţe cum să-ţi creşti copilul şi cum să slujeşti Domnului. El te iubeşte aşa cum îţi iubeşti şi tu copilul. Participă la slujbe, cât de des îţi este posibil. Nu-l priva de participarea la Sfânta Liturghie „pentru că e mic“. Hristos Însuşi a spus „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi!“, chiar dacă la început nu veţi putea sta la toată slujba. Cu cât e mai mic copilul când intră în biserică, cu atât va învăţa mai repede să se poarte şi va creşte ca într-o familie lărgită. Spovedeşte-te, împărtăşeşte-te, pentru a-L lăsa pe Domnul să lucreze chiar din tine şi să te ajute să duci o viaţă curată, în numele Lui.

Cristina STURZU

Doxologia.ro

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 59 – decembrie 2011

Dragostea fără discernământ strică pe copii

Am băgat de seamă că astăzi, mai ales cei ce studiază, sunt vătămaţi de cei din familie.

Deşi sunt copii buni, se strică. Nu gândesc; au o nesimţire. Îi netrebnicesc şi îi strică părinţii lor. Deoarece părinţii au trecut prin ani grei, vor ca fiii lor să nu ducă lipsă de nimic.

Nu cultivă mărimea de suflet la copiii lor, ca să se bucure atunci când sunt în lipsă. Fireşte, o fac cu gând bun. Astăzi, cu bunătatea lor, cu bunătatea lor fără discernământ îi prostesc. Îi obişnuiesc să le vină toate de-a gata, chiar şi apa, ca să citească şi să nu piardă timpul, şi astfel îi fac netrebnici şi pe băieţi, şi pe fete.

După aceea copii le vor vrea pe toate în palmă chiar şi când nu vor mai învăţa.

Şi răul începe de la mame: „Tu, fiul meu, să înveţi. Eu o să-ţi aduc şi ciorapii şi o să-ţi spăl şi picioarele. Ia dulceaţa! Ia cafeaua!”

Şi copiii nu înţeleg cât de obosită este mama făcând acestea, pentru că ei nu se ostenesc.

Cuviosul Paisie Aghioritul 

(„Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan”)

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 59 – decembrie 2011

Căsuţa copiilor: Pelerinaje de neuitat

Un pelerinaj de neuitat: Mănăstirea Bujoreni

Vacanţa era abia la jumătate când, împreună cu familia mea cea dragă, am mers în pelerinaj la Mănăstirea Bujoreni din zona Bârladului, aflată în apropiere de casa bunicilor, despre a cărei frumuseţe v-a povestit fratele meu. [n.n.: eseul a apărut în numărul trecut]

M-a impresionat şi pe mine pădurea care se întindea pe o suprafaţă de câteva zeci de hectare, freamătul copacilor în adierea uşoară a vântului, măreţia şi frumuseţea mănăstirii. M-au impresionat slujba şi cuvântul de învăţătură, atmosfera de pace şi bună vieţuire de acolo, dar ce m-a impresionat în mod deosebit a fost legenda Mănăstirii Bujoreni, pe care am aflat-o de la un călugăr bătrân.

Legenda spune că aflarea locului sfânt pentru construirea schitului este legată de viaţa a trei păstori ardeleni aflaţi în transhumanţă cu oile în zona Bârladului, în codrii Bujorenilor. Întorşi de la târg, unde îşi vânduseră produsele, în drum spre stână păstorii au constatat că măgarul pe care era desaga cu banii obţinuţi, 3.000 de galbeni, era de negăsit. Împreună cu pădurarul l-au căutat şi peste 3 zile l-au aflat îngenuncheat şi cu fruntea lipită de un stejar bătrân, în care s-a arătat o lumină în formă de cruce. Uimiţi, au hotărât ca în acel loc din lemnul stejarului şi cu cei 3.000 de galbeni să construiască un schit pe care l-au numit Mănăstirea Măgaru sau Mănăstirea Bujoreni.

Totul a fost frumos, iar dorinţa de a reveni şi a revedea acele locuri frumoase m-a însoţit toată vacanţa.

Victor Carp, clasa a IV-a, Liceul teologic ortodox „Constantin Brâncoveanu”

Un pelerinaj de neuitat: Biserica Drăgănescu

Era 5 dimineaţa. Încă nu răsărise soarele. M-am trezit atât de dimineaţă pentru a putea pleca împreună cu mama mea într-un pelerinaj. Când a sosit autocarul, bucuria mea era foarte mare. Aşteptam acest pelerinaj de câteva săptămâni. Pe drum, grupul „Micii apostoli”, din care fac şi eu parte, a încântat călătorii cu câteva cântece minunate.

Prima oprire a fost la biserica Drăgănescu, unde a pictat Părintele Arsenie Boca. Mă aşteptam să fie ceva obişnuit, dar când am intrat în biserică m-a cuprins bucuria. Priveam cu multă atenţie înfricoşătoarea şi mântuitoarea Jertfă a Domnului nostru Iisus Hristos. Dar, când am întors capul şi am văzut Învierea… Nu era ca orice icoană a Învierii. Era chiar momentul când Domnul ieşea din mormânt. Părintele Arsenie te făcea să înţelegi că Domnul Hristos nu mai avea trup material. Trupul lui era străveziu. Această icoană m-a impresionat cel mai mult. Apoi, când m-am uitat în sus, am văzut icoana Pantocratorului, adică icoana Domnului Hristos. Părintele de acolo ne-a spus că oriunde ai merge în biserică, Pantocratorul te urmăreşte cu privirea. Am încercat şi eu asta şi, într-adevăr, aşa a fost! Oriunde mergeam în biserică, Domnul Iisus mă privea. Când a trebuit să plecăm am fost foarte întristată, dar sper să mai mergem.

Sper să mai am parte de o asemenea bucurie şi anul viitor.

Giorgia-Alexandra Ganea, clasa a V-a A, C.N. Radu Negru

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 59 – decembrie 2011

Căsuţa copiilor: Al patrulea mag. Cele mai frumoase daruri

Dragi copii, cu siguranţă cu toţii ştiţi foarte multe lucruri de spre sărbătoarea Crăciunului şi de aceea am ales să vă spunem de data aceasta o poveste mai puţin cunoscută.

Despre cei trei magi care, călăuziţi de stea, au ajuns la staulul unde Se născuse Domnul Iisus Hristos, sigur aţi auzit! Se spune însă că, de fapt, au fost patru magi care doreau să se închine Mântuitorului la naşterea Sa.

Din dorinţa de a face un dar minunat Pruncului Iisus, al patrulea mag şi-a vândut tot ce avea şi, cu banii obţinuţi, a cumpărat trei pietre scumpe, rare şi extrem de frumoase: un safir, un rubin şi o perlă, pe care să le ducă în dar Mântuitorului. Luându-şi darurile, a plecat spre oraşul unde trebuia să se întâlnească cu ceilalţi trei magi. Însă pe drum a întâlnit un om rănit. Deşi era în întârziere, nu l-a lăsat inima şi l-a dus pe bietul om la un doctor, pe care l-a rugat să aibă grijă de el; i-a dat în schimb safirul. Fapta lui bună l-a făcut însă să întârzie. Când a ajuns la locul întâlnirii, magii plecaseră deja. Dar nu s-a descurajat, ci şi-a continuat drumul singur, călăuzit de steaua care-i arăta calea.

Ajuns cu întârziere la Betleem, el a aflat că magii L-au găsit pe Prunc, dar acum soldaţii lui Irod omorau toţi copiii mici. Pentru a scăpa, Sfânta Fecioară Maria, Dreptul Iosif şi Micul Iisus plecaseră spre Egipt. Era cumplit ce se întâmpla atunci pe străzile oraşului Betleem, unde zeci de mame îşi plângeau copiii. Văzând un soldat care încerca să smulgă un copilaş din braţele unei femei, magul a alergat spre ei şi i-a arătat rubinul soldatului, spunându-i că i-l va da lui, dacă va lăsa femeia în pace. Văzând nestemata, soldatul a luat-o şi a fugit, eliberând femeia şi lăsându-i pruncul în viaţă. Tânăra femeie i-a mulţumit străinului cu lacrimi de bucurie şi deplină recunoştinţă.

Păstrând cu emoţie singurul dar pe care îl mai avea pentru Mântuitorul, şi plin de nădejde că într-o zi Îl va găsi şi I se va putea închina, magul a plecat spre Egipt, unde ani de zile l-a căutat pe Iisus. După mai bine de treizeci de ani, a aflat că undeva, în Palestina, Mântuitorul propovăduieşte Evanghelia. Bucuros că în sfârşit are veşti despre El, a plecat grăbit să-L întâlnească. Ajuns la Ierusalim, a aflat că Iisus Hristos este răstignit pe Dealul Golgota. Cu sufletul zdrobit şi arzând de dorinţa de a se închina Mântuitorului şi de a-I duce darul său, pe care îl păstrase de atâta timp, magul a alergat spre locul răstignirii.

În drumul său însă a întâlnit doi soldaţi romani care biciuiau un tânăr evreu ce îndrăznise să ia apărarea Domnului Iisus. Fără să stea pe gânduri, magul le-a arătat soldaţilor perla şi le-a cerut ca, în schimbul ei, să-l elibereze pe tânăr. Soldaţii au luat imediat piatra scumpă şi s-au făcut nevăzuţi. Tânărul biciuit s-a bucurat că a rămas în viaţă, i-a mulţumit salvatorului şi a plecat împreună cu el spre locul răstignirii.

Ruşinat că nu mai avea nici un dar pentru Împărat, magul s-a apropiat, totuşi, de Crucea Mântuitorului. Văzându-l, Acesta l-a privit drept şi i-a spus:

- În sfârşit, ai venit. Cele mai frumoase daruri, tu mi le-ai adus...

- Dar nu mai am nimic, ce Ţi-am adus eu? a întrebat mirat omul.

- Tot ce ai avut ai dat celor nevoiaşi. Darurile tale au ajuns la Mine căci, dându-le lor, Mie Mi-ai dat. Sunt cele mai frumoase şi însemnate daruri. Cine Îl iubeşte pe Dumnezeu, îi iubeşte pe oameni.

Ce înseamnă Crăciunul?

1.      Naşterea Domnului înseamnă împlinirea promisiunii pe care Dumnezeu le-a făcut-o lui Adam şi Evei, atunci când au plecat din Rai: că le va trimite oamenilor un Mântuitor, care va salva lumea. El a fost aşteptat foarte multă vreme şi mulţi prooroci au vorbit despre naşterea Lui dintr-o fecioară: „Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu…” (Isaia 7,14). De aceea, Naşterea Domnului Hristos, pe care o sărbătorim de Crăciun, este o mare, mare bucurie pentru noi toţi.

2.      Odată cu naşterea Sa, Domnul Hristos, Dumnezeu, vine între oameni. Pământul şi cerul se unesc, păstorii văd îngerii cântând naşterea Pruncului şi zicând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2,14). La multă vreme după ce Îl vedeau pe Dumnezeu în Rai, oamenii pot acum să Îl vadă din nou şi, de data aceasta, să Îl asculte.

3.      Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său la noi pentru că ne iubeşte foarte mult: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 14). El a venit să ne înveţe ce să facem ca să avem o viaţă frumoasă, împreună cu Dumnezeu.

Caietul cu versete

Pe următoarea pagină din caietul cu versete lipiţi icoana Naşterii Mântuitorului şi scrieţi cele trei versete biblice din caseta „De ce e atât de important Crăciunul?” sau câteva strofe dintr-o colindă.

 

Pagină realizată de Asociaţia Teofilia

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 59 – decembrie 2011

Editorial: Bună-starea de Crăciun!

Se apropie cu repeziciune Sărbătorile Naşterii Domnului şi, chiar dacă e încă un an de criză economică, tot românul se gândeşte la un singur lucru: o masă cât mai îmbelşugată de Crăciun. Această grijă a noastră este expresia dorinţei – fireşti până la urmă – de a trăi în bunăstare. Nimic rău până aici, numai că noi înţelegem total greşit ideea de bună-stare. Fiecare din noi, atunci când aude cuvântul acesta, se gândeşte întotdeauna la bogăţia materială – casă de casă, maşină de maşină, bani de bani, hambare multe şi mari (vezi bogatul cel nebun!) etc. Ne gândim la toate astea din simplul motiv că suntem prea preocupaţi de toate acestea şi nici nu ne trece prin cap că bunăstarea are în spiritualitate o cu totul altă conotaţie. Ne gândim doar la cele materiale şi nu la cele spirituale. Înţelesul cuvântului este mult mai larg însă, şi când ne gândim la cele materiale, şi când ne gândim la cele spirituale. Astfel putem vorbi de o bună-stare fizică, atunci când avem parte de o sănătate de fier. Putem vorbi de o bună-stare socială, atunci când suntem în relaţii bune cu cei din jurul nostru. Putem vorbi de bună-stare familială atunci când dragostea şi înţelegerea sunt cele care dau tonul relaţiilor din sânul unei familii. Putem vorbi de bună-stare naţională atunci când în sânul poporului dăinuieşte o stare de siguranţă şi mulţumire date de un anumit grad de prosperitate şi eficienţă, urmare a unei conduceri responsabile. În sens religios însă, atunci când vorbeşti de bună-stare, trebuie să te îndrepţi cu gândul spre starea sufletească în primul rând şi să ai în vedere şi celelalte aspecte care ţin de tine ca persoană. Astfel trebuie să spunem din start că pentru orice creştin autentic „bună-starea sufletească” este de fapt stare de „ne-mulţumire”.Un creştin nu poate fi mulţumit niciodată de starea sa sufletească pentru a nu cădea în păcatul mândriei. Trebuie mereu să vrea să crească! Un creştin autentic trebuie să fie mulţumit mereu doar de ceea ce are, dar nu poate fi mulţumit niciodată pe deplin de ceea ce este. Aceasta este starea autentică a unui creştin ce trăieşte în bună-stare: mulţumit de cele materiale şi doritor de câştiguri spirituale, duhovniceşti. Din păcate viaţa noastră de zi cu zi ne arată pe noi prea-mulţumiţi de cele sufleteşti şi prea-doritori spre cele trupeşti. Bună-starea înseamnă de fapt acea stare ( trupească şi sufletească) ce-mi asigură mie raiul. Eu nu pot să vă doresc decât să aveţi de Crăciun şi masa plină şi ieslea sufletului curată, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate. Bună-starea înseamnă ca Pruncul să se nască în sufletul nostru şi să stea la masă cu noi toţi. Şi asta vă doresc!

Pr. Marius Demeter

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 59 – decembrie 2011