sâmbătă, 31 decembrie 2011

Sfaturi pentru tânăra mămică. Totul se schimbă când femeia devine mamă

Astăzi voi încerca să scriu câteva cuvinte despre ceva ce pare ştiut de la sine şi totuşi, când ajungem la acel moment, încercăm să trăim şi atunci la fel cum trăiam înainte. A deveni mamă schimbă viaţa unei femei într-un mod care îi afectează semnificativ toate relaţiile: cu Dumnezeu, cu ea însăşi şi cu orice persoană din viaţa ei.

Indiferent cât de ocupată ai fi ca proaspătă mămică, pentru a-ţi păstra o stare de sănătate emoţională şi duhovnicească ai nevoie să investeşti în continuare în toate relaţiile. Cum ai putea face asta?
Mai întâi, priveşte în oglindă. Observă cu onestitate cum te schimbă noua postură. Probabil că vei vedea că ai devenit mai puţin egoistă, de vreme ce faci sacrificii pentru binele copilului tău. Şi probabil că înţelegi mai profund ce înseamnă să iubeşti pe cineva necondiţionat. De asemenea, poate observi că ai devenit mai răbdătoare. Roagă-L pe Dumnezeu să te înveţe tot ce vrea să cunoşti prin faptul de a fi mamă şi aşteaptă-te şi la creştere duhovnicească.

Reconsiderarea relaţiilor cu cei apropiaţi
Investeşte în căsătorie.  Stabileşte nişte limite în aşa fel încât copilul să nu-ţi ia tot timpul şi energia, ajungând să reduci total relaţia cu soţul tău. Foloseşte timpul în care copilul doarme, pentru a petrece câteva momente cu soţul, aplicând regula calităţii. Gândeşte-te şi roagă-te pentru a hotărî ce e de făcut, pentru a avea ceva timp cu soţul în fiecare zi.
Stabileşte priorităţile şi concentrează-te doar pe ce e mai important. Fii creativă. Roagă-te împreună cu soţul cât de des poţi şi cere-I Domnului să vă dea amândurora puterea şi nădejdea de care aveţi nevoie pentru a gestiona problemele specifice care apar în viaţa voastră.
Adaptează-te unor noi relaţii cu părinţii. Gândeşte-te care ar fi atitudinile şi comportamentele pe care ţi-ar plăcea să le transmită şi copilului tău – nepotul lor – şi încurajează-i să o facă. De asemenea, dacă observi comportamente nepotrivite, transmite-le cu sinceritate şi dragoste.  Stabileşte limite sănătoase, pentru ca tu şi soţul să hotărâţi ce şi cum în creşterea copilului, chiar dacă unele decizii nu se potrivesc cu opinia părinţilor voştri. Dacă părinţii refuză să schimbe anumite atitudini în ceea ce priveşte viaţa voastră, stabileşte graniţe şi limitează întâlnirile cu ei.
Observă cum te-au crescut ai tăi, cum te-au disciplinat, învăţat, cum ţi-au arătat dragostea, cum ţi-au transmis credinţa, dacă au făcut-o, ce ţi-au transmis despre sănătate şi recunoaşte ce a fost bun şi ce a fost rău, pentru a preveni ca unele atitudini nesănătoase să-ţi afecteze felul în care îţi creşti propriul copil.
Adaptează-te la un nou tip de relaţie cu fraţii şi surorile. Dacă ei au deja copii, poţi învăţa din experienţa lor şi învăţa unii de la alţii. Dacă nu au încă, asigură-te că subiectul discuţiilor voastre nu sunt doar bebeluşul tău. Chiar dacă sunteţi în perioade foarte diferite, totuşi puteţi menţine o legătură.
Fă-ţi timp pentru prieteni. Stabileşte întâlniri cu cei vechi şi fă efortul de a intra şi în relaţii noi. Găseşte-ţi o prietenă cu care să împărtăşeşti nu doar problemele referitoare la creşterea copilului, ci şi alte priorităţi în viaţă. Inspiraţi-vă una pe alta pentru a creşte în bucurie, pace şi încredere.  

Tânăra mămică în lume
Reclădeşte-ţi relaţiile vechi cu femei care nu sunt mame şi fii deschisă şi onestă cu privire la diferenţele din vieţile voastre. Ieşi mai mult în lume. Nu lăsa ca solicitările specifice creşterii unui copil să te izoleze de comunitate. Rămâi implicată în activităţi, grupuri, la biserică. Totuşi, nu încerca să schimbi lumea şi nici nu te aştepta să ai tot atâta timp ca o fată necăsătorită pentru activităţile acestea, dar nici nu te izola în singurătate. A avea copii nu e un handicap, dimpotrivă, o posibilitate de a scoate la iveală nou-descoperita compasiune faţă de alţii.
Vizitează un bătrân, intră pe grupuri on-line şi întâlneşte-te cu mămici, organizaţi acţiuni pentru copii săraci, slujeşte în felul în care îţi arată Domnul şi foloseşte fiecare zi pentru a te ruga pentru aproapele şi pentru a învăţa.
Apropie-te de Dumnezeu şi de Maica Domnului. Roagă-te ei să te înveţe cum să-ţi creşti copilul şi cum să slujeşti Domnului. El te iubeşte aşa cum îţi iubeşti şi tu copilul. Participă la slujbe, cât de des îţi este posibil. Nu-l priva de participarea la Sfânta Liturghie „pentru că e mic“. Hristos Însuşi a spus „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi!“, chiar dacă la început nu veţi putea sta la toată slujba. Cu cât e mai mic copilul când intră în biserică, cu atât va învăţa mai repede să se poarte şi va creşte ca într-o familie lărgită. Spovedeşte-te, împărtăşeşte-te, pentru a-L lăsa pe Domnul să lucreze chiar din tine şi să te ajute să duci o viaţă curată, în numele Lui.
Doxologia.ro

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 59 – decembrie 2011

Niciun comentariu: