Părinte Nicolae, atunci
când unii tineri au relaţii sexuale înainte de căsătorie, alţii practică păcatul
malahiei, atunci când ajung să se căsătorească, căsătoria lor va avea de
suferit din cauza acestor relaţii şi acestor practici?
Din multe puncte de
vedere căsătoria lor va avea de suferit. În primul rând, din punct de vedere al
echilibrului. Dacă este un păcat, trebuie ispăşit. Dacă nu-l ispăşim, el tinde
să echilibreze. Şi atunci, dacă ai făcut răul, ori îl ispăşeşti, ori îl tragi.
Apoi, sub aspect medical, medicina ne spune de toate: ce înseamnă, cum
înseamnă.
Din punct de vedere al
aspectului moral, din punct de vedere al sentimentelor, o fată are un mare
defect, care e şi o mare calitate în acelaşi timp: iubeşte total, iubeşte
puternic, iubeşte perfect. Ce însemnă asta? Ea reuşeşte într-o relaţie, nu
neapărat sexuală, dar mai ales sexuală, să dea din ea tot, sub aspect
sentimental. Partenerul ei de pat, să-l numim aşa, că n-avem cum altcumva să-l
numim, dă sau nu dă. Fiind bărbat, are şi el acest handicap, pe care-l
speculează: el dă sau nu dă din sentimentele lui. Concluzionăm că fata, dând
tot, rămâne golită, pe dinăuntru, de sentimente. Dacă se căsătoreşte cu el e
una, dar atunci când se căsătoreşte cu altul, pentru că s-a întâmplat ceva,
avem de-a face cu o fată golită de sentimente, care în următoarea ei căsnicie
urmează să joace foarte mult teatru. Ea dă numai cu raţiunea, nu mai dă cu
inima. Sentimental nu mai poate să dea sau dă foarte puţin. Şi atunci sigur că
apar problemele, pentru că soţul va simţi cât poate ea să dea.
De asemenea, dacă
observăm tradiţia noastră românească, şi cea creştină, dar mai ales românească,
noi am avut o concepţie foarte precisă despre virginitatea fetelor înainte de
căsătorie şi nu am acceptat niciodată compromisuri. De vreo câteva zeci de ani
încoace, dar mai ales după evenimentele din 1989, băieţii nu mai sunt aşa
pretenţioşi, nu prea se miră că fata care urmează să-i devină soţie e sau nu
virgină. Am întâlnit şi băieţi care mi-au spus: „N-aş concepe să mă căsătoresc
cu o fată care e virgină, să n-aibă oarecum o experienţă.” Înseamnă că am
scăzut foarte tare în minte, în concepţie, în gândirea noastră. De aceea zic că
flăcăii noştri zdraveni la cap, de demult, se căsătoreau numai cu fete-fete,
fără să poată să dea explicaţiile pe care le-am dat noi acum, pentru că ei
ştiau, aveau în subconştientul lor această putere de dăruire a femeii o singură
dată, către un singur bărbat. Aşa a creat-o Dumnezeu, şi e foarte bine.
O să zicem: „Dar bărbatul
nu are?” Nu are. „Bărbatul poate iubi de două ori?” Nu este vorba despre a iubi
de două ori, este vorba despre cât poate să dea el şi de câte ori poate să dea
el. Asta înseamnă că are un handicap, nu poate să dea tot, nu reuşeşte să dea
tot. Mie-mi place să spun că bărbatul este creat mai „din topor”; iar femeia
este sexul fin şi are această fineţe a sentimentelor ei.
Fragment dintr-un
interviu cu Părintele Nicolae Tănase
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 64 - mai 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu