36 de copii şi o mână de adulţi ne-am
bucurat împreună de „ţara minunată“ a penultimei săptămâni din vacanţa de vară.
Organizată de Protopopiatele ortodoxe Făgăraş I şi II, tabăra a fost găzduită
de Centrul pentru tineret din Seliştat, în perioada 3-6 septembrie. Pe scurt,
patru zile departe de televizor şi calculator, fără semnal la mobil – dedicaţi unii altora şi diverselor drumeţii, jocuri şi ateliere
surpriză. Organizarea a fost asigurată de voluntari –
preoţi, preotese, teologi şi jurnalişti – coordonaţi de Pr. protopop Ion
Tărcuţă.
Am început fiecare zi în capelă,
aşteptând cu emoţie şi nerăbdare să descoperim Ţara minunată. Serile le-am
încheiat mulţumind împreună lui Dumnezeu pentru bucuria fiecărei clipe, pentru
surprizele de peste zi, pentru prieteniile dăruite cu inima caldă.
Printre multe altele, am învăţat
împreună cum se ţine un jurnal. Din consemnările acelor zile, refacem cu emoţie
cele mai importante momente ale taberei.
ZIUA I - legendele satului şi-o vizită la stână
„Astăzi a fost o zi foarte frumoasă,
plină de bucurii, emoţii şi entuziasme. Toţi copiii au fost nerăbdători să afle
cum vor fi camerele, dacă o să le placă şi multe altele. Pe mine m-au
impresionat cel mai mult peisajele. Chiar dacă este un sat izolat, e foarte
frumos, casele sunt vechi, unele depăşind 100 de ani. Istoria satului m-a
impresionat în mod deosebit. Organizatorii ne-au primit cu căldură şi bucurie.
Parcă nu aş mai pleca de aici!“
Consemnarea Anei-Maria (11 ani) cuprinde voioşia electrizantă şi plină de
aşteptări a primei dimineţi împreună. Ne-am oprit în camere doar cât să ne azvârlim bagajele, apoi am pornit cercetarea: o curte
imensă cu multe cotloane, casele cu dormitoare, livada cu bănci şi leagăne,
apoi biserica evanghelică. Am explorat totul în goană, apoi am pornit în
excursia prin sat, cu ghid. E un sat diferit de cele din jurul Făgăraşului, cu
o istorie aparte, legată de comunitatea de saşi.
A urmat povestea bisericii evanghelice –
cu rol de cetate de apărare în vremea
când a fost construită.
„Am văzut multe lucruri minunate
astăzi, dar mi-a plăcut cel mai mult când am vizitat biserica evanghelică, mai
ales în turn. Scările erau extrem de abrupte. La început mi-a fost frică, m-am
speriat, dar am prins curaj şi le-am urcat până în vârf. De acolo se vedeau
toate împrejurimile.“ (Giorgia – 11
ani)
Legendele legate de saşii care au
construit biserica şi peisajele văzute de sus ne-au ameţit. Pe înserat am
pornit spre altă experienţă:
„La stână, am mâncat ceva nou, adică bulz, şi am văzut foarte
multe oi. A fost ceva chiar interesant“ – scria în jurnalul primei seri Ioana (12 ani). Ana scrie despre bucuria celor mai
mulţi: „Mi-au plăcut tare mult câinii de la stână, frumoşi şi blânzi – după ce ne-au cunoscut. Gogoşile au fost foarte bune“.
După masa de seară, fetele au mai avut
energie să scrie în jurnal, iar băieţii să joace ping-pong, fuss-ball ori şah.
Cei mai mulţi am adormit zâmbind: „Mi-a plăcut şi abia aştept să văd ce
activităţi vom face mâine“ (Andreea – 10 ani); „Totul a fost foarte frumos şi
impresionant“ (Nicoleta).
ZIUA II: Ziua Mărului şi a cântărilor
Jurnalul celei de-a doua zile e plin de
impresii colorate. „Pe mine m-au impresionat două activităţi: jocurile cu mărul
şi când am învăţat să cântăm prin semne“ – rezumă Denisa (12 ani). Iată şi ce a impresionat-o pe Ana-Maria (11 ani):
„Mie mi-a plăcut în mod deosebit când am făcut prăjitura cu mere. Ne-am
împărţit în două echipe şi fiecare copil a făcut câte ceva. Am simţit, în timp ce
pregăteam prăjitura, că eram la un concurs de gătit şi voiam ca echipa noastră
să câştige. Parcă eram eu o bucătăreasă foarte pricepută (chiar sunt) şi ştiam
de la început că vom câştiga“. La concursul de gătit a câştigat toată lumea, la
fel ca şi la făcutul mustului. Doi reporteri speciali au supravegheat
activităţile: „Eu şi Anisia am fost în inspecţie şi la producţia mustului şi la
prepararea plăcintelor. Mi s-a părut un joc tare distractiv, am anunţat că
totul se desfăşoară bine şi ne-am amuzat.“ (Teodora, 9 ani). Pentru destindere,
jocuri: „Am prins mere cu dinţii dintr-un vas cu apă şi chiar m-am descurcat.
Şi am făcut nişte activităţi creative, chiar un scenariu, despre măr. Ah, şi să
nu uit, am confecţionat fiecare nişte cărticele de cântece pe care am putut să
le personalizăm – mi-a plăcut asta“ (Ana, 13 ani)
După masa de prânz, o nouă
surpriză: „Astăzi am avut o zi neaşteptată: prima dată în viaţa mea când
am bătut la toacă. A fost o senzaţie super, mi-a plăcut mult. Nu e aşa greu cum pare.“ (Anisia)
Iar seara, cântec de voie, din caietele
proaspăt legate şi colorate: „A fost un moment special când am
învăţat să cântăm făcând în acelaşi timp semne în limbajul surdo-muţilor. Mi-a
plăcut mult. M-am bucurat de a doua zi în tabără“ (Andreea, 10 ani)
ZIUA III: Despre Făgăraşul bunicilor
O activitate consistentă a taberei s-a
petrecut în prima jumătate a celei de-a treia zile, când copiii mai mari au
participat la un seminar interactiv despre rezistenţa anticomunistă din Munţii
Făgăraşului. Programul a fost prezentat de Ioana Haşu, cercetător la Consiliul
Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. „Făgăraşul
bunicilor“ a fost o ocazie de a afla cum arătau locurile noastre natale cu 50
de ani în urmă, cum au fost transformate după instalarea brutală a
comunismului, care a fost reacţia bunicilor noştri şi cum s-a format una din
cele mai importante grupări de rezistenţă din România. Prin joc şi experiment,
susţinut de fotografii şi documentare, am aflat poveştile familiilor de altădată,
istoria satelor în care avem încă bunici. Un film de prezentare din timpul
seminarului e disponibil pe adresa de internet a Protopopiatului.
Pentru cei care nu au acces, iată
câteva mesaje pentru partizani, scrise la finalul cursului:
„Chiar dacă aţi murit – voi, partizanilor – aţi câştigat respectul tuturor. Eu mă voi ruga pentru voi“(Mihai – 11 ani)
„Lecţia Făgăraşul Bunicilor, despre comunişti şi partizanii din munţi, mi s-a părut cea mai interesantă şi bogată în informaţii pe care eu, personal, nu le cunoşteam. A fost o lecţie bazată pe trăirea pe viu, pe experiment şi practică, iar asta ne-a bucurat foarte mult şi ne-a ajutat să înţelegem.”(Theodora – 11 ani)
„Dragi luptători ai rezistenţei,Deşi ştiu că nu mai sunteţi printre noi, sunt încredinţat că puteţi citi acest bilet.În primul rând, aş vrea să vă mulţumesc pentru că aţi luptat împotriva comuniştilor şi aţi suportat chiar şi moartea pentru noi.În al doilea rând, aş vrea să ştiţi că îmi pare tare rău că nu puteţi fi printre noi, căci lumea în care trăim este cu totul diferită de cea în care aţi vieţuit voi.Iar la urmă, aş vrea să vă asigur că ceea ce aţi făcut nu se va uita niciodată; şi vă promit că voi fi printre cei care vor aminti faptele voastre de arme.Rugaţi-vă şi pentru noi, vă rugăm!Cu stimă şi respect,Teodor (12 ani).
Drumeţii cu busola
În a doua parte a zilei, o drumeţie în pădurile din jurul satului
ne-a dat prilejul să învăţăm multe:
„Am învăţat să mă orientez cu busola,
cu umbra pe ceas, dar şi după muşchiul de pe copaci. Dar şi să fluier cu
capacul de la ghindă. Am râs, am povestit şi am cântat. Mă simt atât de
bine!“ (Ana – 13 ani)
Tot în pădure am învăţat cum
recunoaştem punctele cardinale şi cum se construieşte un adăpost din crengi.
Câinele taberei, care ne-a însoţit în pădure, s-a instalat imediat
înăuntru. Pe înserat, am făcut împreună Vecernia la biserica ortodoxă din sat.
După masa de seară, ne-am dus cu toţii în livadă:
„Focul de tabără avea nişte flăcări
intense şi înalte. Stăteam în jurul lui şi simţeam că ochii îmi sunt calzi. Am
cântat mult, am făcut poze, am râs şi am povestit“ (Iuliana, 7 ani)
Cu ochii mici de oboseala, am găsit
energie pentru obişnuitele ateliere de seară, la alegere: scris la jurnal,
citit Apostolul, ping-pong sau
fuss-ball.
„Pe lângă toate, mi-am făcut şi mai
mulţi prieteni. A fost frumos!“ (Ana,
13 ani)
Ziua IV - ultimele bucurii în Ţara minunată
Ultima zi a fost la fel de plină ca
celelalte: am pictat figurine de ghips, am creat felicitări, am învăţat să
împletim brăţări colorate şi am făcut un panou cu activităţile taberei, pentru a fi expus la sediul
protopopiatului. Înainte de final, am mai dat o tură
la toacă, am repetat câteva cântece care ni s-au lipit de inimă, apoi am făcut
o rugăciune de mulţumire pentru toate binecuvântările celor patru zile bogate
în emoţii şi pline de surprize.
Între îmbrăţişări îndelungi, ne-am promis să ne revedem în
Tabăra Minunată 2013, cu ajutorul Domnului. Să cităm un ultim bilet, scris de Ana: „Sunt fericită că am putut să îmi fac
prieteni noi, cu care am povestit atâtea lucruri. Chiar mi-am făcut o prietenă
apropiată, căreia i-am putut spune atât de multe lucruri despre mine. Mă bucur
că sunt aici. Mi-a plăcut tot!”
Oana Dobrin
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 68 - octombrie 2012
Voluntarii care s-au ocupat de organizarea taberei:
- Pr. Ioan Tărcuţă
- Preoteasa Simona Tărcuţă
- Pr. Adrian Magda
- Preoteasa Natalia Corlean
- Adriana Maier – învăţătoare
- Ioana Haşu – jurnalist, cercetător CNSAS
- Ana Stănuleţ – studentă
- Alexandru Socaciu – teolog
Seliştat,
pe scurt:
Comunitatea din
Seliştat a fost ridicată de saşii transilvăneni care au venit în Ardeal la
ordinul regelui maghiar în jurul anului 1150. Erau ţărani liberi care şi-au
ales singuri primarii şi preoţii. Primele documente din Seliştat datează din
1355.
Biserica „Sfântul
Nicolae” din Seliştat a fost construită în perioada sfârşitului de secol al
15-lea şi începutul secolului al 16-lea. Peste altar, se află un turn de
apărare în trei etaje (care poate fi vizitat). Domeniul era împrejmuit de un
zid de apărare; în apropierea bisericii erau două căsuţe pentru grâne şi
fructe, dar şi pentru adăpostul localnicilor în timp de atac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu