Gânduri de dascăl. Grădina cu copii

„Într-un petec de grădină arunci sămânţa plantei

şi te interesezi de florile ce ies.

Şi să rămâi rece la înflorirea sufletească a elevilor tăi?” 

Titu Maiorescu

Am ales metafora „gradină” pentru că are conotaţii deosebite pentru şcoală şi pentru cei implicaţi în actul educaţional. Dascălul, în postura de grădinar, şi şcolarii, văzuţi ca seminţe care vor deveni plante cu flori ce vor rodi, aduc ideea de hărnicie, de muncă zilnică, de supraveghere continuă. În relaţia şcoală – grădină resping îngrădirea, deci o vreau un spaţiu deschis, în care copiii să se bucure de libertate, să înveţe de la noi, dar şi de la tot ceea ce-i înconjoară.

Iată o definiţie dată şcolii de un elev al meu, tot pe aceeaşi idee: „Şcoala este o livadă de pomi fructiferi: unii roditori, alţii mai puţin roditori, fiecare după cum este îngrijit”. Îngrijirea aceasta presupune şi parteneriatul cu părinţii, preocuparea de a oferi şanse egale fiecărui copil, răbdare, perseverenţa de a-i ajuta zilnic în începutul spre cunoaşterea de sine şi spre acumularea de învăţătură.

Şi pentru ca acest urcuş să aibă o finalitate fericită, să nu fie o muncă zadarnică, îmi încurajez permanent elevii uneori cu vorba, alteori cu un surâs, alteori cu un gest de susţinere, de motivare, încercând, pe cât posibil, să fiu un model pentru ei.

De la degetele care îşi ţin cu putere apăsat stiloul pentru a face bastonaşe şi a scrie cifre, până la rezolvarea exerciţiilor cu paranteze uluitoare, de la primele silabe la povestirea fluentă a „Amintirilor ...” lui Creangă sau la crearea versurilor şi a eseurilor, este un drum foarte lung. Dar aşa vedem cum sămânţa învăţăturii prinde rădăcini, creşte, înfloreşte şi dă rod.

Elevii îmi sunt parteneri în actul învăţării. Am puterea de a nu obosi şi de a nu ne plictisi, ci reuşim să fim mereu deschişi spre nou, trăind bucuria descoperirii.

Îmi văd elevii înflorind de la un anotimp la altul: primăvara, când natura îşi tiveşte rochia cu toporaşi, ghiocei, lalele şi narcise; vara, când cireşii îşi oferă rodul pentru a fi cerceluşi la urechile fetelor; toamna, când copiii cresc pe nesimţite, iar eu mă gândesc uneori că anii trec foarte repede, zilele trec mai greu. Le cer elevilor să fie atenţi la succesiunea anotimpurilor pentru a-i sensibiliza, pentru a se emoţiona în faţa frumosului. Vreau să scot în evidenţă nu ideea de trecere inexorabilă a timpului, ci de trecere cu folos.

Îmi place să-mi urmăresc elevii şi după ce au trecut în treptele superioare ale şcolii. Toţi elevii-flori devin miresme care îmi bucură sufletul, nici unul nu mă lasă indiferentă. Unele rămân doar efluvii, altele devin esenţe, dar în fiecare mă regăsesc cu satisfacţia grădinarului harnic ce şi-a mărit şi îmbogăţit grădina.

Am convingerea că în fiecare dascăl există o scânteie divină.

Grădina cu copii înseamnă grădina cu bucurii!

Prof. înv.primar Elena Ferendino,

Şcoala nr.12 "Miron Costin" , Galaţi

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 68 - octombrie 2012