Un Crăciun fără Hristos. Lumea de astăzi a pierdut sensul adevărat al Praznicului

Pentru lumea de azi, Crăciunul înseamnă multe luminiţe, brazi împodobiţi, cadouri, mese bogate. Personajul principal? Nu, nu mai este Hristos, ci Moş Crăciun – nelipsit din televizor, de pe stradă, din magazine şi chiar din familie, căci căciuliţele roşii specifice există în multe case. Cât de mult ne influenţează această lume pe noi, creştinii? Mai ştim ce şi pe Cine sărbătorim de Crăciun? Laurenţiu Dumitru, teolog şi publicist, a oferit pe acest subiect un interviu Alexandrei Borzoş de la publicaţia „Punctul”, interviu din care am preluat câteva fragmente:

Moda milosteniei are rădăcini adânci

De Crăciun există, am putea spune, un „trend”: dorinţa de a face milostenie. Toate firmele şi societăţile fac întreceri în a milui si a dărui, dar este primită de Dumnezeu această milostenie?

Trend-ul de care vorbiţi are suport în istoria mântuirii neamului omenesc. Darul este legat tainic de praznicul Naşterii Domnului, căci Fiul este Darul prin excelenţă, este Darul oferit lumii de către Dumnezeu, Iubitorul de oameni. Nu întâmplător toţi se întrec în a dărui în această perioadă. Ei vor, conştient sau nu, să se asemene cu Dumnezeu. Marile praznice sunt nişte epifanii şi ne aduc pe noi în starea de a ne dori înnoirea relaţiei cu Dumnezeu. De sărbători, îndeobşte, ni se face tare dor de Dumnezeu. Omul simte nevoia să dăruiască în preajma Crăciunului şi cred că asta e o lucrare a duhului în noi, nu un trend lumesc, chiar dacă mass-media îl valorifică şi-l potenţează atât de mult.
Ştim cu toţii că odinioară, în urmă cu peste 2.000 de ani, un Prunc Sfânt S-a născut. Cred că există în conştiinţa umanităţii sădită mâhnirea că n-am ştiut a-L întâmpina cum se cuvine, că se cădea a-i oferi un cămin adecvat, cald, şi nu o iesle a dobitoacelor. Ai Lui nu L-au primit şi nu L-au recunoscut. Animalele L-au încălzit cu respiraţia lor pe Pruncul Iisus, iar păgânii magi din depărtări au venit să i se închine şi să-i aducă daruri. Cumva, tainic, dăruind în preajma Crăciunului dorim să ne răscumpărăm greşeala de atunci, să ne reabilităm cumva în faţa Celui ce mereu ne-a învăluit şi ne învăluie cu dragostea Sa. Sigur că ar trebui să dăruim şi în afara acestor momente. Pe săraci totdeauna îi avem cu noi (cf. Ioan 12, 8), ei trebuie să mănânce şi să se îmbrace mereu, nu doar de Paşti şi de Crăciun.

Dacă e primit sau nu darul nu ştiu, doar Dumnezeu ştie inima fiecăruia. Darurile nu se măsoară după „cât”, „cui” şi „când” dăruim, ci după „cum” dăruim. Scriptura spune: “…când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” (Matei 6, 3-4). Ar fi bine să nu uităm criteriul acesta.  

Curând, colindele ar putea să cadă sub incidenţa legii

Asta e realitatea zilelor noastre, avem praznice exploatate până la epuizare de mass-media şi de marile companii de produse de consum. Sunt sublime, sunt fascinante, sunt pline de briz-brizuri, au însă un mare neajuns – le lipseşte Hristos! Să-mi fie cu iertare, dar, în afara spaţiului sfânt al bisericilor noastre, de Crăciun nu se vorbeşte despre Hristos…
Aceasta e deci marea diferenţă între cum prăznuiau creştinii din vechime şi cum prăznuieşte majoritatea dintre noi astăzi. Ei prăznuiau cu Hristos, iar noi îl sufocăm pe Pruncul Hristos printre baxurile cu noua bere Tuborg, printre sticlele de Coca Cola ce ne aduc „cadouri magice de la spiriduşi”. Iar dacă suntem cuminţi şi Moşu’ ne aduce, la ProTv, povestea magică a lui Harry Potter, atunci putem spune că am avut cu adevărat un Crăciun fără Hristos.
În plus, pe noi, cei din sec. XXI, ne paşte încă o ispită, din raţiuni de „political corectness” Crăciunul s-a transformat în Occident într-o sărbătoare realmente fără Hristos. Eu mă plâng de noi, românii, dar în Occident lucrurile sunt mult mai grave. Sunt oraşe, în vremea noastră, în care ornamentele de Crăciun, postarea afişelor ce anunţă colinde sunt interzise pe motiv că ele sunt o ofensă adusă laicităţii statului şi celor de alte religii.
Ceea ce mi se pare însă cel mai şocant e că „nici chiar Italia catolică, ne spune Dan Ghiţă într-un material publicat anul trecut de Altermedia, nu a ştiut cum să facă faţă presiunilor. Suprimarea ieslelor alegorice, înlocuirea cuvântului „Iisus” cu cuvântul „virtute” şi a istorisirii Naşterii Domnului cu… povestea Scufiţei Roşii (!!!). Acestea sunt ideile propuse de unii profesori in provinciile Como şi Treviso, pentru a „laiciza” sărbătoarea Crăciunului, din cauza creşterii numărului de elevi necreştini, în special musulmani”.
După cum merg lucrurile prin lume, nu peste multă vreme, colindele şi mersul la biserică s-ar putea să cadă din nou sub incidenţa legii ca-n primele veacuri creştine. Probabil că atunci ne vom întoarce şi la prăznuirea adevărată a Naşterii, deşi n-aş vrea să fie asta calea…

Lumea îl aşteaptă pe Moş Crăciun, nu pe Hristos

Începând cu data de 21 noiembrie, în Biserica Ortodoxă, se cântă la fiecare slujbă de utrenie Catavasiile Naşterii Domnului, cântări care vestesc lumii întregi: „Hristos se naşte, slăviţi-L! Hristos din Ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L, popoare, că s-a preaslăvit!”. Iată că perioada Postului Crăciunului, care semnifică aşteptarea împlinirii profeţiilor celor din vechime, este oarecum îndulcită cu această veste bună: Hristos se naşte, slăviţi-L! Aşadar, noi, cei ce ne străduim să fim mădularele Bisericii, pe Hristos Îl aşteptăm! Dacă privim din oricare al unghi e mare jale. Lumea desacralizată de azi preţuieşte mai mult pe Moş Crăciun, pe acest Santa Claus care nu se află trecut în Vieţile Sfinţilor, despre care nu a scris nici un Sfânt Părinte al Bisericii, dar care, iată, a devenit simbol al Crăciunului. Deşi popular praznicul Naşterii Domnului se numeşte Crăciun, trebuie precizat că în cărţile de cult nu vom întâlni termenul de „Crăciun”.

Moş Crăciun este în aceste zile peste tot, este pe buzele tuturor. Americanii cântă acum: „Santa Claus is coming to town”. Moşu’ este prezent peste tot: în reclame, în emisiuni tv, prin grădiniţe, prin casele oamenilor; este nelipsit de la aprinderea oficială a vreunui brad gigant în vreo capitală a lumii. Nu-i lipsesc sania, renii şi nici ajutoarele – crăciuniţele sexy. El, Moşu’, este parte esenţială a spiritului festiv de Crăciun în zilele noastre. Avem prin oraş şi moşi-fotografi kitschoşi, foarte insistenţi şi agasanţi… Unde e Pruncul Iisus, unde este bucuria sfântă? 

Să ne scuturăm de festivismul Crăciunului

Ne lăsăm influenţaţi de moda zilelor noastre, mai ales de ideile din afară, însă unii dintre noi poate îşi mai doresc să trăiască un Crăciun bogat spiritual. Ce să facă? Concret, ce anume trebuie sa facă un creştin de Crăciun?

Greşim când accentuăm festivismul Crăciunului în detrimentul evenimentului crucial al lumii – Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Lumea de astăzi a pierdut sensul adevărat al Praznicului, aleargă după un Crăciun fără Hristos. Lumea de astăzi a uitat că de Crăciun sărbătorim Naşterea Mântuitorului. Dacă vom face pe stradă un sondaj de opinie, vom afla că cei mai mulţi aşteaptă cozonacul bunicii şi bradul împodobit, aşteaptă cadourile şi pe Moş Crăciun. Am mare drag şi pentru cozonacul bunicii şi preţuiesc munca ei, căci e un semn al dragostei pentru noi, dar dacă trebăluiala aceasta îndepărtează pe gospodine de slujbă sau de Spovedanie nu e deloc bine.
Un creştin trebuie să afle mai întâi care e rostul său în lumea asta, să afle despre Hristos, despre dragostea lui Dumnezeu, despre mântuirea pe care El a adus-o lumii. Teoretic aceste lucruri sunt ştiute, practic noi nu prea ni le asumăm, nu trăim aceste învăţături şi cunoştinţe în viaţa noastră. Cred că Domnul se bucură dacă ne scuturăm de festivismul Crăciunului, dacă vestim cu inimă bună şi dragoste Naşterea Sa colindând, dacă facem un mic efort şi postim în aşteptarea bucuriei Naşterii, dacă ne găsim timp să ne spovedim şi, după caz, să ne împărtăşim cu Sfintele Taine.

Dumnezeu cu noi la masă

Crăciunul este o sărbătoare a noastră cu cei dragi sau un praznic al lui Dumnezeu cu noi? Oamenii, de obicei, nu văd diferenţa. Credeţi că Biserica ar trebui să „educe” credincioşii în acest sens?

Praznicele Bisericii sunt prin excelenţă sărbători „pe verticală”, sunt „evenimente” care ne leagă de cer. Prin naşterea Sa, Hristos Se face ca unul dintre noi, şi, într-adevăr, Dumnezeu prăznuieşte cu noi. Înţelepciunea populară, care şi-a luat seva din învăţătura Sfinţilor, a dat la iveală versuri pe cât de simple, pe atât de adânci: „Cruce-n casă, Cruce-n masă, îngeri împrejur de casă, Dumnezeu cu noi la masă”. Crăciunul poate fi şi o sărbătoare a noastră cu cei dragi în măsura în care printre cei dragi este şi Hristos. Dacă prăznuim cu Dumnezeu, suntem şi alături de cei dragi. Dacă însă Crăciunul e doar prilej de întâlnire cu rudele în jurul televizorului, iar Hristos nu e pe niciunde, nu mai avem, de fapt, niciun fel de praznic, ci doar nişte zile festive.
Bineînţeles că Biserica trebuie să „educe” credincioşii în acest sens, de fapt asta e principala ei menire, de a chema pe toţi la Hristos, la „a prăznui cu EL”. Biserica ne pregăteşte pentru praznicul cel mare cu Dumnezeu, când în răcoarea zilei celei neînserate vom sta cu El la masă, împărtăşindu-ne mai deplin de El – precum spune preotul în Liturghie.

În final v-aş întreba… Ce să-mi doresc de Crăciun?

Să ne dorim cu toţii să prăznuim creştineşte, să ne dorim să trăim Crăciunul cu Hristos, bucurându-ne şi desfătându-ne cu El. Să trăim bucuria Naşterii minunate cântând împreună cu îngerii: “Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Să ne dorim să-L întâmpinăm cu bucurie şi să nu-L lăsăm şi noi singur. Să-i facem loc în inimile noastre, să-L primim cu dragoste. Accentuez „să nu-L lăsăm singur” pentru că noi trăim magia serii Naşterii Domnului, dar ignorăm că imediat după Naştere a început calvarul Sfintei Familii, fuga în Egipt, după cum spune Sinaxarul zilei de 26 decembrie.

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 59 – decembrie 2011