Un
pelerinaj de neuitat: Mănăstirea Bujoreni
Vacanţa
era abia la jumătate când, împreună cu familia mea cea dragă, am mers în
pelerinaj la Mănăstirea Bujoreni din zona Bârladului, aflată în apropiere de
casa bunicilor, despre a cărei frumuseţe v-a povestit fratele meu. [n.n.: eseul
a apărut în numărul trecut]
M-a
impresionat şi pe mine pădurea care se întindea pe o suprafaţă de câteva zeci
de hectare, freamătul copacilor în adierea uşoară a vântului, măreţia şi
frumuseţea mănăstirii. M-au impresionat slujba şi cuvântul de învăţătură,
atmosfera de pace şi bună vieţuire de acolo, dar ce m-a impresionat în mod
deosebit a fost legenda Mănăstirii Bujoreni, pe care am aflat-o de la un
călugăr bătrân.
Legenda
spune că aflarea locului sfânt pentru construirea schitului este legată de
viaţa a trei păstori ardeleni aflaţi în transhumanţă cu oile în zona
Bârladului, în codrii Bujorenilor. Întorşi de la târg, unde îşi vânduseră
produsele, în drum spre stână păstorii au constatat că măgarul pe care era
desaga cu banii obţinuţi, 3.000 de galbeni, era de negăsit. Împreună cu
pădurarul l-au căutat şi peste 3 zile l-au aflat îngenuncheat şi cu fruntea
lipită de un stejar bătrân, în care s-a arătat o lumină în formă de cruce.
Uimiţi, au hotărât ca în acel loc din lemnul stejarului şi cu cei 3.000 de
galbeni să construiască un schit pe care l-au numit Mănăstirea Măgaru sau
Mănăstirea Bujoreni.
Totul a
fost frumos, iar dorinţa de a reveni şi a revedea acele locuri frumoase m-a
însoţit toată vacanţa.
Victor
Carp, clasa a IV-a, Liceul teologic ortodox „Constantin Brâncoveanu”
Un
pelerinaj de neuitat: Biserica Drăgănescu
Era 5
dimineaţa. Încă nu răsărise soarele. M-am trezit atât de dimineaţă pentru a
putea pleca împreună cu mama mea într-un pelerinaj. Când a sosit autocarul,
bucuria mea era foarte mare. Aşteptam acest pelerinaj de câteva săptămâni. Pe
drum, grupul „Micii apostoli”, din care fac şi eu parte, a încântat călătorii
cu câteva cântece minunate.
Prima
oprire a fost la biserica Drăgănescu, unde a pictat Părintele Arsenie Boca. Mă
aşteptam să fie ceva obişnuit, dar când am intrat în biserică m-a cuprins
bucuria. Priveam cu multă atenţie înfricoşătoarea şi mântuitoarea Jertfă a
Domnului nostru Iisus Hristos. Dar, când am întors capul şi am văzut Învierea…
Nu era ca orice icoană a Învierii. Era chiar momentul când Domnul ieşea din
mormânt. Părintele Arsenie te făcea să înţelegi că Domnul Hristos nu mai avea
trup material. Trupul lui era străveziu. Această icoană m-a impresionat cel mai
mult. Apoi, când m-am uitat în sus, am văzut icoana Pantocratorului, adică
icoana Domnului Hristos. Părintele de acolo ne-a spus că oriunde ai merge în
biserică, Pantocratorul te urmăreşte cu privirea. Am încercat şi eu asta şi,
într-adevăr, aşa a fost! Oriunde mergeam în biserică, Domnul Iisus mă privea.
Când a trebuit să plecăm am fost foarte întristată, dar sper să mai mergem.
Sper să
mai am parte de o asemenea bucurie şi anul viitor.
Giorgia-Alexandra
Ganea, clasa a V-a A, C.N. Radu Negru
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 59 – decembrie 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu