Cuvântul „bucurie”, obişnuit în Scriptură, arată starea veselă şi bucuroasă a sufletului, care se vede în cei vrednici de bucurie. „Bucuraţi-vă, drepţilor, în Domnul”, nu când vă merg bine treburile gospodăriilor voastre, nici când sunteţi sănătoşi cu trupul, nici când ogoarele voastre sunt pline de tot felul de roade, ci „bucuraţi-vă” pentru că aveţi pe Domnul, o frumuseţe ca aceasta, o bunătate ca aceasta, o înţelepciune ca aceasta. Să vă fie de ajuns bucuria aceasta, pe care o aveţi de la El! De altfel trebuie să ne bucurăm de Domnul, aşa cum ne bucurăm şi ne veselim când ni se făgăduiesc lucrurile pe care le dorim foarte mult. De aceea cuvintele psalmului îndeamnă pe cei drepţi să aibă un sentiment de vrednicie că au fost învredniciţi să fie robii unui Stăpân ca acesta şi să se bucure de această robie cu bucurie nespusă şi cu săltări, săltându-le oarecum inima în entuziasmul dragostei de bine. Dacă vreodată a intrat în inima ta o idee neaşteptată despre Dumnezeu, căzând ca o lumină, şi dacă ţi-a luminat sufletul, încât să iubeşti pe Dumnezeu şi să dispreţuieşti lumea şi toate cele trupeşti, cunoaşte din imaginea aceea slabă şi de scurtă durată întreaga stare sufletească a drepţilor, care au ajuns să se bucure de Dumnezeu în chip egal şi fără întrerupere. Poate, potrivit rânduielii lui Dumnezeu, ţi-a venit şi ţie vreodată bucuria aceea, ca printr-o mică gustare să-ţi aminteşti de bunătăţile de care eşti lipsit; pentru cel drept, însă, bucuria cea dumnezeiască şi cerească este continuă, pentru că în cel drept locuieşte odată pentru totdeauna Duhul cel Sfânt. Şi cel dintâi „fruct al Duhului este dragostea, bucuria, pacea” (Gal. 5, 22) Bucuraţi-vă, deci, drepţilor, în Domnul! Domnul este oarecum loc încăpător pentru drepţi; şi neapărat cel ce este în El se bucură şi se veseleşte. Dar şi dreptul ajunge loc în care se află Domnul; Îl primeşte în el. Păcătosul însă face loc diavolului său, pentru că nu ascultă de Cel ce a spus: „Nu daţi loc diavolului” (Efes. 4, 27) şi nici de Ecclesiast: „Dacă duhul celui ce are putere se va ridica asupra ta, nu te clinti din locul tău” (10, 4). Fiind, deci, în Însuşi Domnul şi privind, pe cât ne este în putinţă, lucrurile cele minunate ale Lui, adunăm astfel, din contemplarea lor, veselie în inimile noastre.
Sf. Vasile cel Mare – Tâlcuire duhovnicească la Psalmi
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 32 - septembrie 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu