Presa apare pe locul 3 în topul încrederii pe care o au românii în instituţii, după Biserică şi Armată. Un loc fruntaş între popoarele Europei, care probabil cunosc mai bine decât noi tehnicile de manipulare la care suntem supuşi prin intermediul ei. Deşi nu putem vorbi întotdeauna de manipulare, ci mai degrabă de lipsă de profesionalism, vedetism sau goană după audienţă, în presa din România obiectivitatea – regula nr. 1 în jurnalism – este floare rară. Victima acestui mod de a prezenta realitatea este adesea şi Biserica, de aceea ne-am gândit să aducem în atenţia dumneavoastră acest subiect.
Tehnici de manipulare
Pentru a atrage o audienţă cât mai bogată, presa naţională românească (în special televiziunile, dar nu numai) promovează senzaţionalul. Majoritatea jurnalelor principale de ştiri încep cu evenimente „extraordinare”. Cu cât e mai mult scandalos, mai multe victime sau mai multă ceartă, cu atât e mai bine. Lucrând în presă am învăţat să nu cred întotdeauna ceea ce văd. De ce? Pentru că senzaţionalul nu este găsit zilnic de către căutătorii lui. Şi atunci el este fabricat şi ne este prezentat ca atare. Iar noi, popor iubitor de scandal şi circ, îl savurăm fără să ne mai întrebăm cât o fi de adevărat.
Iată doar câteva metode folosite fie pentru a transforma o întâmplare banală într-o ştire de succes, fie pentru a distorsiona realitatea şi a transmite mesajele în funcţie de alte interese:
- titlul este adesea formulat astfel încât induce în eroare, iar cei care nu urmăresc ştirea cu atenţie şi până la capăt rămân cu un neadevăr în minte. Un exemplu: titlul „Pelerinaj la oase de animale” titrat de Pro TV transmite, împreună cu începutul ştirii, ideea că nişte oase de animale au fost scoase la închinare ca sfinte moaşte, pentru a atrage pelerinii; urmărind însă cu atenţie reportajul (trunchiat şi prezentat maliţios, dar asta este altă poveste), constatăm că nu este adevărat.
- tonul folosit, care poate fi ironic, superior, glumeţ, triumfalist, peiorativ, influenţează perceperea unui eveniment ca fiind pozitiv sau negativ, chiar dacă nu este.
- etichetarea cu unii termeni numiţi „magici” influenţează opinia publică pozitiv (dezvoltare, creştere, progres, flexibilitate, toleranţă etc.) sau negativ (fundamentalist, radical, primitiv, nepotism, ilegal).
- omiterea unor aspecte sau punerea în evidenţă a altora este o tehnică foarte des folosită, care creează o imagine falsă asupra realităţii (de exemplu la un marş de protest sunt filmaţi doar câţiva bătrâni, omiţând intenţionat numeroasele familii tinere cu copii).
- bombardarea cu un anumit tip de informaţii reduce spiritul critic al celui care doreşte să fie informat.
- provocarea unor „ştiri” voit scandaloase este practicată pentru a distrage atenţia de la altele, în funcţie de interese.
- promovarea unor sloganuri de genul „Gândeşte liber!” maschează o politică editorială care promovează subcultura, violenţa şi pornografia.
De ce nu ni se spune adevărul?
Motivele pentru care se folosesc aceste „tehnici” sunt diverse. Ele pot ţine de jurnalist (care apare astfel mai „bun” în ochii superiorilor, devine „vedetă”, îşi arogă calitatea de justiţiar al poporului, face publicitate mascată, încearcă să se pună bine cu diverse autorităţi, să îşi justifice o demonstraţie etc.), de trustul de presă (pentru care rating-ul este cel mai important obiectiv), de interesele patronilor instituţiei (în general oameni politici), sau ale celor care cumpără spaţii publicitare de la acea instituţie de presă, iar ştirile negative la adresa lor sunt „omise” sau „prelucrate”.
Nu întotdeauna distorsionarea realităţii se face intenţionat. De multe ori avem de-a face cu alte cauze, ca lipsa de profesionalism, lipsa timpului de a trata cu seriozitate informaţiile, sau intervenţia unor intermediari care transmit evenimentele. Cel mai adesea jurnaliştii nu observă direct faptele, ci acestea le sunt prezentate de către un intermediar, iar ei nu mai au timp să le cerceteze.
Subiecte importante ajung să fie tratate, din lipsă de timp sau din superficialitate, fără ca reporterul să se documenteze cu seriozitate în problemele pe care nu le cunoaşte. Lipsa documentării şi a obiectivităţii produce de multe ori ştiri prezentate într-un mod penibil, gafe evidente pentru un cunoscător, dar care sunt de multe ori luate drept corecte de cei care nu cunosc problema. Nu trebuie ca ştirile religioase să fie scrise de teologi, lucru valabil în orice domeniu, însă cel care redactează o ştire trebuie să se documenteze foarte bine asupra problemelor înainte de a face acest lucru şi să îşi păstreze obiectivitatea.
Între minciună şi realitate
Toate aceste acţiuni, intenţionate sau nu, ne transmit adesea prin intermediul presei fapte false sau trunchiate. Urmărite în mod constant, ele ne creează o imagine falsă asupra realităţii, de genul: la biserică merg doar pensionarii, toţi preoţii sunt afacerişti, creştinismul este o filozofie învechită, homosexualitatea este firească etc.
Pentru a nu vă lăsa păcăliţi de ceea ce vi se spune, atunci când vedeţi o ştire care vă tulbură încercaţi:
- - să vă întrebaţi: O fi sau nu adevărat ce ni se spune?
- - să reduceţi privitul la televizor (sau navigatul pe internet, daca acesta vă ocupă destul de mult timp) şi înlocuiţi-l cu altceva (lectură, petrecere a timpului împreună cu familia, întâlniri cu prietenii, grădinărit etc.). Chiar nu aveţi nevoie de toate informaţiile care vă sunt servite!
- - să puneţi mereu temerile şi întrebările dumneavoastră înaintea lui Dumnezeu în rugăciune şi întrebându-vă duhovnicul în Taina Spovedaniei; veţi primi astfel răspunsurile de care aveţi nevoie.
Natalia Corlean
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 29 - iunie 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu