Cuvinte veşnice: „Să compătimeşti cu fratele tău neputincios şi rănit“

Fraţilor, chiar de va cădea un om în vreo greşeală, voi cei duhovniceşti îndreptaţi-l, pe unul ca acesta cu duhul blândeţii, luând seama la tine însuţi, ca să nu cazi şi tu în ispită. Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos. (Galateni 6, 1-2)

Între galateni se aflau mulţi care, arătându-se că-i ceartă şi-i canonisesc pe cei ce cădeau în păcate, îşi răzbunau patimile lor şi ţinerea de minte ce o aveau asupra acelora, îndemnaţi fiind la aceasta de iubirea de stăpânire. De aceea, Sf. Pavel spune: „voi, cei duhovniceşti, îndreptaţi-l – adică nu-l pedepsiţi şi nu-l certaţi – cu Duhul blândeţii”. Şi nu a zis „cu blândeţe”, ci: „cu Duhul blândeţii”, ca să arate că a îndrepta cei duhovniceşti pe păcătoşi cu blândeţe este o faptă plăcută Duhului Sfânt şi, pe lângă aceasta, ca să arate că a îndrepta pe păcătoşi cu blândeţe este însuşire a darului duhovnicesc. Iar Teodorit tâlcuieşte aşa: „Îndreptaţi, întăriţi şi pliniţi ce lipseşte!”.
Pentru a nu se mândri cel ce îndreptează pe altul, Apostolul mai înainte îl păzeşte pe acela cu aceste cuvinte: Bagă de seamă şi păzeşte-te, nu cumva să cazi şi tu în păcatele şi patimile celui pe care îl îndreptezi, pătimind ispită şi război de la diavolul. Cu cutezare a zis „tu”, ca astfel să arate neputinţa omenească, adică: Nu cumva să te ispiteşti de diavolul şi tu, om neputincios, schimbător şi supus aceleiaşi neputinţe a firii; de aceea, să compătimeşti cu fratele tău neputincios şi rănit.
De vreme ce omului îi este cu neputinţă să nu păcătuiască, Apostolul sfătuieşte aici a nu iscodi şi a nu cerceta creştinii cu de-amănuntul greşelile fraţilor lor, ci a le suferi, ca şi alţii să sufere greşelile lor.
Zice: Toţi să pliniţi legea şi evanghelia lui Hristos, suferindu-vă unul pe altul şi purtând greşelile celuilalt. Adică: Fratele care e iute pornit şi grabnic la orice lucru să-l sufere pe cel leneş şi zăbavnic; la fel, şi fratele cel zăbavnic să rabde multa grăbire a celui iute; şi aşa nici unul dintre ei nu va păcătui. Deci dându-vă mână de ajutor unul altuia în acest chip, împliniţi legea lui Hristos unul prin celălalt, căci astfel împliniţi şi isprăviţi acea faptă bună ce lipseşte fratelui vostru, purtând şi suferind meteahna aceluia. Încă într-un alt fel se înţelege aceasta: căci a purta greutatea unul altuia este o însuşire a dragostei, iar dragostea este împlinire a tuturor poruncilor lui Hristos, Care zice: „Dacă Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele!” (Ioan 14, 15); şi iarăşi: „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii precum v-am iubit Eu pe voi” (Ioan 15, 12)

Sf. Teofilact al Bulgariei

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 28 - mai 2009