Planningul familial sau lupta contra vieţii nenăscute

Pentru că astăzi se cunosc mult mai bine atât efectele, cât şi riscurile aşa-numitei planificări familiale, Biserica (poate singura instituţie care proclamă apărarea vieţii umane sub toate aspectele ei) trebuie să-şi spună cuvântul cu privire la planificarea familială şi la contracepţie - una dintre metodele prin care se realizează planificarea familială. Metodele contraceptive ridică probleme foarte serioase atunci când sunt evaluate din perspectiva Revelaţiei şi a sensului vieţii umane, sau chiar din perspectiva consecinţelor reale (pe termen mai scurt sau mai lung) în viaţa de cuplu familial şi în viaţa femeii. Sunt ele, oare, nevinovate atunci când evaluăm viaţa umană mult mai profund decât din punct de vedere demografic şi social? La această întrebare încercăm să răspundem în cele ce urmează.

Ce este planningul familial?
Planningul înseamnă planificarea familiei, prin intervenţia umană, fizică, tehnică sau spirituală („naturală”) asupra procreării. El constă în aplicarea principiului sterilităţii voluntare sau contracepţiei.
Contracepţia a fost definită ca fiind orice comportament care face ca în raportul sexual să se împiedice unirea elementelor germinale şi apariţia concepţiei, întrucât contracepţia se poate obţine şi se săvârşeşte efectiv pe două căi, prin două metode - una tehnică şi cealaltă „naturală” - şi planningul este considerat de două feluri:
1. planningul tehnic, mecanic;
2. planningul „natural”
Planningul tehnic constă din orice intervenţie mecanică sau medicamentoasă prin care se împiedică concepţia, iar planningul „natural” (de care ne vom ocupa în numărul viitor) înseamnă evitarea concepţiei prin evitarea perioadei lunare de fecundaţie a femeii, respectiv prin metoda Ogino-Knaus, cunoscută sub denumirea „metoda calendarului”.

Planningul tehnic
Mijloacele concrete prin care se obţine planningul tehnic sunt:
- avortul, care este desigur cea mai barbară şi criminală metodă de contracepţie, despre care am mai vorbit;
- măsuri contraceptive propriu-zise. Acestea sunt fie practici care produc bariere mecanice sau chimice în calea fertilizării ovulului, fie metode chimic-medicamentoase care acţionează la nivel hormonal, fie metode care realizează sterilizarea prin intervenţii chirurgicale: sterilizarea feminină prin legarea trompelor uterine, sterilizarea masculină (vasectomia);
- măsuri contraceptive-contragestive (dispozitive intrauterine -steriletul, pilula de-a doua zi, implantările subdermice, contraceptive - de fapt contragestive - injectabile, pilule anticoncepţionale orale, pe bază de hormoni. Ceea ce nu ştiu cele mai multe dintre utilizatoarele acestor metode este faptul că aceste metode de planificare a naşterilor nu sunt anticoncepţionale, ci avortive: ele împiedică mişcarea şi fixarea în peretele uterului a ovulului fertilizat, provocând avorturi precoce. Cum avortul este un păcat greu, Biserica nu este de acord cu el, în orice moment s-ar produce.

Efectele contraceptivelor
Contraceptivele care acţionează la nivelul sistemului hormonal au consecinţe încă necunoscute în mod deplin, dincolo de obiectivul lor principal şi imediat. Ele nu sunt numai anticoncepţionale sau abortive, dar, după o anumită perioadă, pot face să se instaleze sterilitatea feminină prematură definitivă.
În ultimii 20 de ani s-au făcut studii serioase privind legătura dintre folosirea anticoncepţionalelor pe bază de hormoni şi cancerul de toate tipurile (nu numai mamar, uterin, ovarian, endometrial sau cervical).
În acord cu un studiu făcut de Agenţia Reuters, profesorul Dr. Aug. Berrington de la Cancer Research Institute din Oxford spunea că hormonii din pilula contraceptivă determină cancerul de col uterin.
Cercetări făcute pe mai multe femei bolnave au arătat că „femeile care utilizează pilula contraceptivă au un risc crescut de 10% de a se îmbolnăvi de cancer, la un an de la utilizare. Cu cât perioada de utilizare creşte, creşte şi pericolul îmbolnăvirii. Astfel, unei perioade de utilizare de 9 ani, îi corespunde un risc de 60%. Folosirea pilulelor măreşte şi riscul îmbolnăvirii cu diverşi viruşi (papilomavirus, virusul herpetic, virusul hepatitei C). Se ştie că papilomavirusul conduce, în cele mai multe cazuri, la apariţia cancerului de col uterin”.
Cercetările prezentate la a treia conferinţă europeană a cancerului de sân au arătat că riscul acestei maladii era cu 26% mai mare la utilizatoarele de contraceptive, în comparaţie cu femeile care nu utilizau pilulele. În acelaşi timp, femeile care luau pilulele de mai mult timp aveau un risc de până la 56% de a dezvolta această boală. Riscul cel mai mare la cancer de sân îl aveau femeile care utilizau pilulele din adolescenţă.
În Marea Britanie sarcina ectopică (extrauterină) constituie cauza cea mai des întâlnită a mortalităţii materne. Sir Liam Donaldson, consilier pe probleme medicale al guvernului Marii Britanii, a avertizat medicii britanici că un anumit tip de „pilulă de-a doua zi” (Levonelle şi Levonelle-2) determină o rată crescută a sarcinilor ectopice.
Acestea sunt câteva exemple care ne fac să gândim altfel la metodele folosite în mod curent şi la noi în ţară în vederea planificării naşterilor şi a contracepţiei. Prof. Petrache Vârtej spune că sub 20 de ani epiteliul cervical este incomplet maturat şi nepregătit filogenetic pentru o viaţă sexuală permanentă. Acelaşi profesor spune că actul sexual constituie un factor important în etiologia cancerului de col uterin. Debutul vieţii sexuale înainte de 20 de ani prezintă un risc de două ori mai mare de îmbolnăvire de cancer de col uterin.
„Sensul vieţii”, „relaţia cu Dumnezeu” şi „împărăţia lui Dumnezeu” sunt noţiuni prea îndepărtate chiar lipsite de semnificaţie pentru omul modern, victimă a capitalismului mai mult sau mai puţin sălbatic, a goanei după supravieţuire sau după confort, distracţie şi comoditate, a tehnologiei avansate şi, în general, a secularizării; dar în egală măsură, şi victimă a needucaţiei, a ignoranţei privind consecinţele mai apropiate sau mai îndepărtate ale folosirii mijloacelor contraceptive artificiale şi, mai ales, a refuzului de a înţelege semnificaţia profundă a afectivităţii umane şi a funcţiilor biologice ale persoanei umane.
Continuarea în nr. următor.

Pr. Alexandru Stanciu

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie

Vezi şi:
Planningul familial sau lupta contra vieţii nenăscute (II)

Ajutorul dat la timpul potrivit

Ai grijă, nepoate, să ajuţi pe cel care este în încurcătură, atunci când ţi-o cere, pentru a-l putea salva şi nu întârzia cu ajutorul tău, încât acesta să nu-i mai fie de nici un folos…

Un bătrân sărac lipit pământului, lihnit de foame, s-a dus la vecinul bogat şi l-a rugat să-i împrumute un galben. Bogatul, zgârcit din fire, tremurând să nu-şi risipească averea, cum află pricina vizitei îi spuse:
- Cât timp o să-ţi ajungă un galben? Vino la mine peste o lună şi-ţi voi da treizeci de galbeni, nu unul. Cu banii aceştia vei trăi mult şi bine, fără nici o grijă. Vezi cât sunt de bun? Tu îmi ceri un ban iar eu îţi propun 30!
Bătrânul răspunse:
- Când am venit încoace, am văzut într-un pârâiaş secat un peşte. El răsufla din greu şi mă ruga să-l stropesc cu 2-3 găleţi de apă din fântâna care se afla la câţiva paşi. Eu l-am întrebat: „Pe cât timp o să-ţi ajungă 2-3 găleţi de apă? Mai aşteaptă o săptămână. Atunci o să am mai multă vreme şi o să-ţi umplu pârâiaşul cu apă rece şi limpede”. Atunci peştele îmi zise: „Acum mă vei scăpa de la moarte cu cele 2-3 găleţi de apă, însă peste o săptămână nu mă vor învia nici toate apele oceanelor”.
- Şi de ce îmi spui mie această întâmplare? se răsti bogatul.
- Ca să îţi dai seama că trebuie să-l ajuţi pe cel viu, nu pe cel mort, răspunse bătrânul.

Manuela Găbureanu

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie

„Moşul”

E ziua de Moş Nicolae. Copiii îşi aranjează ghetuţele la uşă. Maria îşi zice în minte:
- Oare Moş Nicolae îmi va aduce un cadou?
A venit şi momentul de culcare. Maria tot repetă acel gând în minte:
- Oare Moş Nicolae îmi va aduce un cadou?
Când toţi dormeau, Maria a avut un vis interesant. Se făcea că aşa zis-ul Moş Nicolae purta pe cap o aură strălucitoare. Atunci, Moş Nicolae îi spune:
- Înainte de a fi “Moş Nicolae" eram un învăţător vestit. Când am murit, de fapt a murit doar trupul pământesc. Sufletul însă nu a murit, ci a trecut la “Judecata dreaptă“ săvârşită de Însuşi Domnul Iisus Hristos. Atunci, pentru faptele mele am ajuns în raiul cel de veci.
Dimineaţa următoare, Maria a povestit la toţi acel vis minunat şi, deşi era nedumerită de ce s-a întâmplat, a înţeles totul atunci când în ghetuţe a primit o icoană cu Sf. Nicolae, care de fiecare dată îi spunea să îşi facă rugăciunea ca să se mântuiască. Iar ea îi mulţumea lui Dumnezeu că i-a dat o iconiţă atât de “grijulie” în lucrurile sfinte.

Mici canoane pentru copii:

- Să crezi în Sf. Treime: Tatăl, Fiul şi Duhul sfânt.
- Să îţi faci rugăciunea în fiecare dimineaţă şi seară.
- Dacă nu eşti liniştit, dacă nu poţi reuşi la şcoală, fă-ţi rugăciunea minţii care este: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.’’
- Să nu-i superi pe părinţi, că şi ţie îţi va veni ceasul când vei fi mamă sau tată, şi copilul tău îţi va cere tot ce este mai rău pe lumea asta.

Maria-Ilinca Burlacu, clasa a III-a, Prejmer

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie

Toamna, anotimpul pelerinajelor la Părintele Arsenie

Părintele Arsenie Boca este cunoscut în Ţara Făgăraşului mai mult decât în orice altă zonă din ţară. Evlavia făgărăşenilor la acest mare duhovnic, considerat sfânt, care a marcat prin sfaturile sale multe vieţi, se vede mai ales toamna. În jurul datei de 28 noiembrie, când, acum 19 ani, Părintele a plecat la Domnul, se înmulţesc pelerinajele la Prislop, unde se află mormântul Părintelui. Anul acesta bucuria unei astfel de călătorii duhovniceşti ne este împărtăşită de două grupuri, unul din Şinca Veche şi altul din Victoria.

Pelerinaj la Părintele Arsenie

Noi, creştinii, de puţine ori reuşim să fim impresionaţi de viaţa unui sfânt, care să ne rămână în suflet şi pe care să-l cinstim aşa cum se cuvine. De aceea ne rezumăm la a citi câte ceva despre viaţa lor, despre patimile suferite pentru Hristos sau despre minunile săvârşite. La un moment dat însă simţi o dorinţă, una arzătoare, de a cerceta cu proprii paşi drumurile sihaştrilor, ale sfinţilor cunoscuţi pentru jertfa lor absolută.
O astfel de chemare duhovnicească am simţit când ne-am hotărât noi, enoriaşii parohiei Şinca Veche împreună cu preotul nostru, să organizăm un pelerinaj la Mănăstirea Prislop, unde se odihneşte trupul pământesc al părintelui Arsenie Boca. Am plecat târziu în noapte, în dorinţa de a ajunge la timp pentru a putea participa la Sfânta Liturghie. Nici nu a contat că drumul a fost lung, pentru că tot timpul ne gândeam la ţinta mult dorită: Mănăstirea Prislop. Pentru majoritatea dintre noi acest pelerinaj era ceva inedit, deschidea calea spre o lume neexplorată până atunci, dar atractivă şi plină de mister lăuntric. Şi aşteptările noastre nu au fost zadarnice. Odată ajunşi în Ţara Haţegului ne-am pomenit mergând pe nişte drumuri înguste, încadrate pe margini de liziera pădurii, pe care o atingea autocarul atunci când, devenită sălbatică în frumuseţea ei, îşi întindea crengile prea mult. Ne-am oprit la poarta de lemn a mănăstirii şi am pătruns spre sfântul locaş învioraţi de frigul dimineţii.
Intrând în biserică am rămas uimiţi de vechimea acesteia şi a picturii în curs de restaurare. Dar mai era ceva: o linişte care te cuprinde şi te înalţă sus, spre ceruri înalte. Iar când a început slujba Ceasurilor, apoi acatistul urmat de Sfânta Liturghie, nici nu am simţit când trec orele. Am trăit clipe unice de linişte sufletească, înălţătoare şi dătătoare de har dumnezeiesc. Maicile ne-au încântat auzul cu cântările de slavă închinate lui Dumnezeu pe care fiecare le murmura în surdină.
Bucuria s-a intensificat când am început să urcăm dealul spre mormântul Părintelui Arsenie. Însoţiţi de duhovnicul mănăstirii, părintele Nifon, am ajuns sus. Perspectiva este superbă de acolo, de sus. Fiecare am aprins o lumânare şi am cântat cu toţii cântări întru pomenirea Părintelui. Apoi părintele Nifon ne-a umplut sufletele cu învăţături alese, uimindu-ne cu multele cazuri de boală ale unor oameni pe care chiar el i-a cunoscut şi care s-au vindecat datorită părintelui Arsenie. Nu am mai fi plecat de acolo. În mijlocul naturii, lângă mormântul părintelui Arsenie, ne simţeam mai aproape de Dumnezeu. Fiecare a îngenuncheat şi şi-a rostit fierbintea rugăminte către cer, închinându-se şi atingând crucea Părintelui. Atmosfera de rai era întregită de mirosul florilor de pe mormânt, care prin voia lui Dumnezeu rămân la fel de vii tot anotimpul rece.
Tot ceea ce am aflat despre viaţa şi minunile părintelui Arsenie, tot ceea ce am simţit în acest loc ne-a făcut să ne dorim, să visăm încă de pe acum la un ciclu de reîntoarceri, de pelerinaje în acest loc binecuvântat de Dumnezeu.
Mă întrebam în acele clipe ce ne-a făcut să ne dorim atât de mult şi atât de spontan acest pelerinaj. Dar acum, când scriu, ştiu răspunsul. Este foarte simplu: Dumnezeu lucrează ca un Sfânt şi doar de la El ne putea veni acest îndemn duhovnicesc acum, în Postul Naşterii Domnului, când fiecare dintre noi trebuie să ne facem ordine în suflet, când aveam nevoie de un sprijin şi mai ales când trebuie să fim uniţi. Şi cred că mai este un motiv pentru care trebuia să ajungem la mănăstire: marele Părinte Arsenie ne chema la el să ne întărim sufletele pentru a putea duce lupta pentru apărarea Ortodoxiei la noi în sat. Nimic nu este deci lăsat în această lume la voia întâmplării: toate lucrurile care ni se întâmplă sunt dovada purtării de grijă a lui Dumnezeu, care ne luminează şi ne călăuzeşte paşii spre adevăr.

Laura Ciolan – Şinca Veche

Cea mai frumoasă zi de toamnă

Vineri, 17 octombrie 2008: frig şi ploaie, dar în sufletele noastre dorinţa petrecerii zilei de sâmbătă la Mănăstirea Prislop a rămas neclintită. Emoţiile, credinţa şi nădejdea ne-au însoţit în dimineaţa următoare pe noi, cei 70 de pelerini conduşi de părintele Cornel Codrea la sfânta Mănăstire Prislop. Şi pentru ca binecuvântarea Tatălui Ceresc să coboare peste noi, înainte de plecare ne-am rugat împreună cu părintele Adrian Magda în biserica Sf. Ilie, unde am primit şi îndemnul să petrecem în meditaţie şi rugăciune timpul pelerinajului nostru. Atmosfera duhovnicească şi pricesnele ne-au însoţit întregul drum, făcând călătoria către Părintele nostru drag, Arsenie, mai scurtă. Am plecat cu gândul să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru bucuriile şi celelalte daruri primite în viaţa noastră, precum şi să ne rugăm pentru „cealaltă vreme a vieţii noastre“, a celor dragi nouă şi a aproapelui nostru.
Plini de emoţie am intrat pe poarta mănăstirii. Sfinţenia locului, atmosfera binecuvântată pluteau în aerul răcoros de dimineaţă împletindu-se plăcut cu căldura sufletelor pelerinilor. Am participat la Sf. Liturghie, iar în curtea mănăstirii Părintele Nifon ne-a întâmpinat cu mare bucurie, ne-a binecuvântat, ne-a răspuns la întrebări şi mai ales ne-a îndemnat la o viaţă curată, ordonată şi la multă rugăciune.
Paşii ni s-au îndreptat apoi spre cimitirul mănăstirii, pentru a ne întâlni cu Părintele Arsenie şi a-i vorbi în taină, vărsând din preaplinul sufletului nostru, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate primite în viaţă şi cerând înţelepciune pentru viitor. Am cerut şi ajutorul Sf. Ioan de la Prislop prin rugăciuni ridicate spre Cer din chilia unde acest sfânt a vieţuit.
Şi, cum timpul nu stă în loc, iar cu atât mai mult în astfel de locuri nu simţi cum trece, a sosit prea repede momentul plecării spre casă. Am mulţumit Părintelui Nifon pentru vorbele de folos, pentru rugăciunile făcute şi pentru binecuvântările primite, sperând fiecare ca această frumoasă zi de toamnă să o retrăim şi în viitor.
Îi mulţumim Bunului Dumnezeu pentru tot ce ne-a dat să vedem şi să simţim, şi-l rugăm pe părintele Arsenie să mijlocească în continuare pentru noi şi pentru mântuirea noastră.

Andreea Bărbat, Prof. Ana Dragomir – Victoria

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie

Seminar despre violenţa domestică adresat preoţilor

În perioada 17-20 noiembrie 2008, la Mânăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus, s-a desfăşurat „Seminarul despre violenţa domestică, adresat clerului ortodox”, susţinut de domnul Steve Acheson. Domnia sa este consilier pastoral acreditat, fost pastor luteran, convertit la Ortodoxie în anul 2005. A oferit tratament pentru cazuri de violenţă domestică trimise lui prin intermediul tribunalelor în statele americane Minnesota, Wisconsin, New York, Colorado, California, Florida, având o experienţă de peste 3000 de familii consiliate, între anii 1994-2001. În prezent, este director executiv – Life Management Systems – pregăteşte instructori şi implementează cursuri de specializare în consilierea maritală şi familială, violenţa domestică şi recuperarea din dependenţe. „Scopul organizării acestui seminar este acela de a veni în întâmpinarea preoţilor confruntaţi cu astfel de probleme, oferindu-le un instrument util în abordarea acestora”, ne-a declarat doamna Gerlinde Gabler-Braun, consilier social al Arhiepiscopiei Sibiului. Au fost tratate în acest sens teme precum: rolul preotului în cazurile de violenţă domestică, modalităţi de intervenţie, cauzele violenţei domestice, terapia de recuperare din violenţa domestică conform Teologiei Ortodoxe, modalităţi de stopare a violenţei în familie şi teologia abuzului domestic.
Din punct de vedere al participantului, seminarul a fost deosebit de util, furnizând cunoştinţe şi perspective de înţelegere a unei teme care nu se regăseşte, încă, în abordarea universitară. Atractiv a fost şi stilul de prezentare, interactiv, specific seminariilor de training ce folosesc metode de comunicare moderne, domnul Acheson dovedindu-se a fi un maestru al captării atenţiei auditoriului. Concluziile seminarului ar putea fi rezumate astfel: înainte de a aborda probleme de acest gen, trebuie să vezi mai întâi dacă e ordine în sufletul şi în familia ta. Este deosebit de important ca cel care abordează astfel de probleme să fie echilibrat emoţional, să-şi fi rezolvat conflictele interioare şi rănile lăsate de abuzurile emoţionale. Putem inclusiv noi, ca preoţi, să provenim din familii în care să fi suferit diverse forme de abuz, mai ales emoţional. De aceea va fi riscant să oferim sprijin celor abuzaţi sau abuzatorilor, până nu ne vom fi vindecat noi înşine de rănile abuzurilor. Această vindecare presupune uneori timp destul de îndelungat, însă e singura noastră alternativă. Fără această coborâre în iadul rănilor noastre şi fără vindecarea acestora, nu vom putea fi de folos nimănui.

Pr. Marius Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie