marți, 13 ianuarie 2009

Planningul familial sau lupta contra vieţii nenăscute (II)

Pentru lumea modernă secularizată interesată de sexualitate ca obiect de consum, fără risc şi fără scrupule, disciplina Bisericii nu mai constituie o problemă. Şi este aşa pentru că societatea modernă şi postmodernă nu-şi mai pune foarte serios problema unor raporturi normale cu Dumnezeu, nici problema împărăţiei lui Dumnezeu şi, cu atât mai puţin, problema finalităţii vieţii afective. Articolul nostru se adresează tuturor acelora care, deşi trăiesc în această lume în care valorile moralei creştine sunt ignorate, mai cred în Împărăţia Cerurilor şi mai sunt fideli învăţăturii Sfinţilor Părinţi. Pe baza bibliografiei de specialitate, am considerat că este de datoria noastră să facem cunoscută poziţia Bisericii Ortodoxe faţă de consecinţele folosirii mijloacelor contraceptive şi de gravitatea acestor păcate. Dacă în numărul trecut am vorbit despre consecinţele folosirii mijloacelor contraceptive artificiale asupra sănătăţii femeii, în numărul acesta vom aduce noi precizări în lumina moralei creştine şi a datelor tehnice oferite de medicina modernă cu privire la planningul tehnic (mecanic) dar şi asupra planningului „natural”.

Contraceptivele – mijloace abortive
Utilizarea mijloacelor contraceptive moderne, a căror dezvoltare şi eficacitate se datorează evoluţiei tehnice medicale şi ştiinţei, facilitează nu atât prevenirea formării vieţii în pântecele matern, cât suprimarea ei, lucru mai puţin cunoscut de către utilizatorii unor astfel de mijloace, acest lucru datorându-se mai ales lipsei de informare corecte atât din partea medicilor, cât şi a celor care cunosc această realitate. Ne referim strict la mijloacele „abortive” (de preferat termenul „abortiv”, mult mai realist decât „contraceptiv”, deoarece aceste mijloace sunt concepute a avea randament maxim prin determinarea expulzării embrionului din mediul intrauterin, aşadar prin avortare), precum: steriletul (firul, spirală sau DIU) şi pilulele contraceptive orale de orice categorie (pilule hormonale).

Pilula contraceptivă adoarme conştiinţa
Pilula nu previne doar conceperea, ci şi implantarea embrionului după ce a avut loc conceperea. Ea este mult mai subtilă şi de fapt mult mai periculoasă decât celelalte mijloace contraceptive, tocmai datorită aparenţei ei de totală inofensivitate. Întrucât are aspectul unui medicament şi se ia ca orice medicament, fiind „ceva care se ia şi apoi nu te mai gândeşti” ea este cel mai uşor manevrant al conştiinţelor. Ea adoarme conştiinţa prin faptul că femeia respectivă nu va şti niciodată dacă a fost sau nu însărcinată. Este de observat însă că sensul pilulei constă tocmai în această iresponsabilizare. Or, însăşi acceptarea adormirii conştiinţei, renunţarea la responsabilitate înseamnă o imensă vină de care se va răspunde.
Pilula a ajuns astăzi arma contraceptivă principală, cea mai subtilă şi mai perfidă, pentru că în cazul tuturor celorlalte mijloace contraceptive persoana respectivă conştientizează, într-o măsură mai mare sau mai mică, gravitatea şi responsabilitatea greşelii. În cazul pilulei, omul este asigurat de totala iresponsabilitate prin ignoranţă, chiar dacă adepţii înşişi recunosc că natura ei medicamentoasa nu o face total nedăunătoare.
Dacă o persoană care nu recurge neapărat la o intervenţie chirurgicală pentru expulzarea fetusului din pântecele matern, nu înseamnă că nu săvârşeşte avort. Acelaşi lucru se întâmplă, dar sub altă formă, folosindu-se tehnicile abortive sus menţionate. E vorba doar de utilizarea unor procedee subtile conştiinţei iresponsabile. Suprimarea vieţii e un act criminal în orice situaţie, indiferent de procedeul utilizat.

Prezervativul – act onanist pedepsit de Dumnezeu
Morala creştină atrage atenţia că „relaţiile” care se cultivă prin unele din practicile contraceptive (utilizarea prezervativului) nu urmăresc împlinirea iubitoare a soţului şi a soţiei în raporturile conjugale, ci juisarea erotică egoistă a unuia prin intermediul celuilalt. Practicile contraceptive prin utilizarea condomului (prezervativului) sunt de tip onanist, femeia fiind privată de ceea ce Dumnezeu a rânduit să primească în relaţia cu bărbatul. Or, după cum am mai spus, această practică constituie un păcat grav, pedepsit cu moartea de Dumnezeu (Gen. 10) şi cu excluderea din împărăţia lui Dumnezeu (I Cor. 6,9-10; Gal. 5,20; Efes. 5,3).

Planningul „natural” sau metoda calendarului
Constă în evitarea concepţiei prin efectuarea actului conjugal în perioada lunară nefertilă a femeii şi evitarea lui în perioada fertilă, adică în zilele când femeia poate rămâne gravidă. Această metodă, numită şi „metoda calendarului”, se bazează pe experienţa faptului că doar cu un timp (circa 12-16 zile) înaintea menstruaţiei femeia este fertilă. Ea se mai numeşte „metoda Ogino – Knaus”, după numele celor doi savanţi care au descoperit-o.
Despre această metodă se afirmă că reprezintă „o etapă importantă în cadrul reglării naturale a naşterilor”, totuşi se recunoaşte că „este imprecisă, mai ales când menstruaţia nu este regulată, pentru că se bazează pe data presupusă a următoarelor menstruaţii", calcul al probabilităţilor nu întru totul previzibil. Oricum, întrucât se exercită strict „natural”, această metodă, spun susţinătorii ei, este considerată nu numai cea mai inofensivă, ci şi cea mai argumentată moral.
Trebuie reliefat însă că de fapt esenţa acestei metode este aceeaşi cu a planningului tehnic, adică refuzul procreării şi combaterea ei. Ideea, intenţia, scopul şi sensul celor două feluri de planning sunt aceleaşi. Or, această este esenţa problemei.

Păcatele planingului
Planningul este o inconsecvenţă, o dedublare şi o autoînşelare a conştiinţei, pentru că programează ceea ce este neprogramabil, iubirea, act prin excelenţă spontan şi unic. Prin această programare se schimbă, se degradează preţuirea absolută a partenerului, care devine de fapt un obiect de plăcere, acesta fiind scopul şi sensul esenţial al planningului, mărturisit sau nu.
Esenţa iubirii este dăruirea totală şi deschiderea până la împlinirea deplină a finalităţii, care este procrearea. Se poate înţelege că, în măsura în care se exclude elementul şi sensul ei esenţial, iubirea nu numai că nu se finalizează, ci chiar se denaturează şi se perverteşte.
Esenţa planningului se dovedeşte a fi calculul egoist, în care copilul „devine un produs, nu mai este un dar, nu mai este rodul iubirii, nu mai este expresia gratuităţii dăruirii”. Acest lucru e dovedit de faptul că aproape în majoritatea familiilor numărul copiilor este numărul care a fost consimţit. Aşa cum spunea cineva: „dacă un cuplu nu are mai mult de trei copii, aceasta este pentru că nu a voit să aibă patru”.

Deosebiri inter-creştine privind planningul
Biserica Ortodoxă cât şi cea Catolică resping şi condamnă atât contracepţia cât şi principiul planningului în general. Există însă teologi, curente teologice şi chiar poziţii oficiale ale Bisericii Catolice sau Protestante care iau atitudini pro-planning derutând pe cei neinformaţi, care ar putea crede că aceste afirmaţii pro-planning aparţin întregii Biserici creştine.
Astfel, unii teologi catolici afirmă nu numai că „soţii au dreptul inalienabil de a decide intervalul între naşteri şi numărul copiilor” ci şi că noi, creştinii, „trebuie să primim cu curaj restricţiile de fecunditate pe care ni le impune viaţa socială”. În acest sens, chiar enciclicele Humanae Vitae a papei Paul VI şi Casti Connubii a papei Pius XI, deşi se opun mijloacelor anticoncepţionale de natură artificială, acceptă ideea de planificare naturală a familiei şi formula de „planificare responsabilă”.
Teologii catolici acceptă planningul prin metodele naturale, afirmând chiar că „ar fi bine ca fetele să înveţe aceste metode din momentul pubertăţii. Cunoscându-şi mai bine trupul lor, ele vor putea folosi mai bine metodele naturale după căsătorie”.
Teologia protestantă acceptă atât metoda Ogino-Knaus cât şi folosirea prezervativelor. Prin prevenirea fecundării ea înţelege mai mult un control al naşterilor decât o limitare a lor. Protestanţii consideră permisă prevenirea fecundării şi planningul întrucât copilul trebuie să fie dorit: „Noi trebuie să facem tot ce depinde de noi pentru a-l primi într-o manieră favorabilă... pentru a-i pregăti un cadru social în care să aibă şansele lui...”.
Faţă de aceasta, concepţia ortodoxă observă, aşa cum am arătat şi mai sus, că de fapt cadrul pe care trebuie să-l asigure părinţii copilului este numai acela de a se putea împlini ca persoană morală; celelalte „cadre ale şanselor” se schimbă oricum permanent şi oricând apare un cadru mai atrăgător, care le face pe cele anterioare depăşite; or, aceasta ar justifica la nesfârşit controlul naşterilor.
Dreptul de a controla naşterile apare comparabil cu justificarea eutanasiei. Dacă controlul naşterilor ar exprima libertatea ca „act uman, deliberat şi precugetat” atunci desigur că şi eutanasia şi sinuciderea ar exprima pozitiv libertatea persoanei, ceea ce probabil că nici protestanţii nu agreează.
Concepţia ortodoxă refuză să facă distincţie netă între „ferirea de copii” şi mijloacele contraceptive de orice fel. Ea pledează pentru maturitatea şi autocontrolul spiritual.
Teologii catolici şi protestanţi fac deosebire între fecundare (unirea celor două celule germinale) şi nidaţie (fixarea embrionului în peretele uterului ce are loc între 7-10 zile de la fecundare), pe baza acesteia socotind că în acest interval nu există persoana umană în înţelesul deplin al cuvântului şi autorizând astfel avortul. Ortodocşii observă însă că această deosebire este „cu totul artificială şi constituie nu numai o denaturare a antropologiei creştine ci în egală măsură şi a datelor medicinii. Fecundarea este începutul vieţii personale a fiinţei... fiinţa umană este o persoană umană...”.
Atât în planningul artificial, cât şi în cel „natural” intenţia este aceeaşi: împiedicarea procreării. Or, tocmai asta este: problema nu este a mijloacelor, ci a scopului, a sensului. Practic, prin acceptarea planningului natural, teologii catolici şi cei protestanţi „evită fraudele contra naturii, dar comit fraudă împotriva dreptei conştiinţe”.

Planningul - denaturare şi distrugere a familiei
Esenţa planningului constă în ideea că omul are dreptul să separe între actul iubirii şi consecinţele lui sau, mai precis, să caute şi să obţină plăcerea ca scop în sine. Planningul este o eroare, o falsificare şi o crimă, el bazându-se pentru că se bazează pe acest fals. Pentru că toate domeniile de cunoaştere şi cercetare umană pot să dovedească adevărul fundamental că în ordinea dreaptă a naturii plăcerea nu este niciodată scop, ci totdeauna mijloc; dacă se întâmplă altfel, atunci e vorba de o denaturare şi pervertire.
În mentalitatea şi în societatea planningului, care sunt categoric utilitariste şi consumiste, persoana umană nu mai este o realitate specifică unică şi identică, ci un flux, un ghem de senzaţii şi conjuncturi, un obiect de exploatat plăcere. Or, în situaţia în care omul nu mai caută în partener omul, ci obiectul plăcut, atunci şi relaţiile celor doi şi toate relaţiile sociale vor fi grevate de această depersonalizare, obiectualizare a sentimentelor şi a omului în general. Familia decade într-un simplu contract social reciproc, o societate de întrajutorare în care valorile spirituale, esenţele adevăratei personalităţi, precum iubirea, castitatea, fidelitatea şi sacrificiul nu-şi mai au locul.
Dacă este îndreptăţită preţuirea partenerului pentru plăcerea pe care mi-o oferă, atunci infidelitatea, adulterul, avortul şi divorţul sunt justificate, iar idei precum castitatea şi fidelitatea apar desuete şi ridicole. Însă oricât s-ar strădui cineva să schimbe ideea şi sensul familiei, oricât ar vrea să o modernizeze, nu va putea nega că forţele, temeliile care pot asigura o familie sunt tocmai auto-controlul, fidelitatea şi sacrificiul, iar fără ele nu mai poate fi vorba de familie. Îndreptăţirea plăcerii în sine, utilitarismul şi planningul, departe de a servi cu ceva familiei, provoacă şi fac inevitabile pericolele care ameninţă familia.

Planificarea prin disciplinarea minţii şi a trupului
Dacă planificarea familială practicată din perspectiva liberalizării sexuale va fi o formă de cultivare a pruncuciderii (în cazul avortului) şi a omuciderii (în cazul contractării diverselor maladii de către femeia care utilizează diversele practici contraceptive), planificarea prin disciplinarea minţii şi a trupului în lumina Revelaţiei este singură acceptată de Biserică.
În acest sens, Biserica a rânduit perioade de post, care nu înseamnă doar post din punct de vedere alimentar ci şi post trupesc (abţinerea de la relaţiile intime), asumat în mod liber de fiecare persoană, în cadrul familiei, unde respectul şi preţuirea mutuală a soţilor sunt reale.
Disciplinarea trupului şi a sufletului prin asceză (totală şi parţială) este posibilă, ştiut fiind că tandreţea familială are nenumărate forme de a se manifesta, nu numai pe cea erotică.
Înfrânarea prin disciplinarea minţii şi a trupului cum este cea din timpul posturilor, sau chiar în afara lui, pentru un scop mai înalt, se face cu învoiala ambilor soţi şi aceasta doar pentru un timp limitat. Sfântul Ioan Gură de Aur nu încurajează abstinenţa prelungită a soţilor sau, cu atât mai puţin, a unuia dintre ei. Aceasta va crea tensiuni în interiorul cuplului care pot duce soţii spre adulter şi desfrâu. Cel care se înfrânează fără o reflectare serioasă şi fără o evaluare corectă a înfrânării poate fi susceptibil de dispreţuirea relaţiei conjugale, cum făceau unii eretici. „Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia să-şi aibă bărbatul său. Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul, asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia. Să nu va lipsiţi un pe altul decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre " (I Cor. 7, 3-5).

Concluzii
Consecinţele nefericite ale formelor moderne de control al naşterilor sunt dovada liberalizării sexualităţii umane. Aceasta nu mai este înţeleasă ca o mare taină în Hristos şi în Biserică (Efes. 5, 32), ci ca un mijloc de plăcere care exclude perspectiva. Departe de a fi împotriva sexualităţii umane, Biserica este împotriva liberalizării acesteia.
Pr. Alexandru Stanciu
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 24, ianuarie 2009

Vezi şi:
Planningul familial sau lupta contra vieţii nenăscute (I)

2 comentarii:

Ramonik spunea...

Mi a placut articolul si mi a fost d ajutor la un referat:D

Natalia Corlean spunea...

Ne bucuram ca ti-a placut. Exista si partea I, nu stiu daca ai vazut-o. Am adaugat acum linkul la sfarsit.
Spor in viata si in credinta iti doresc!