miercuri, 24 februarie 2016

Împreună cu copiii în călătoria Postului Mare



Cea mai importantă preocupare în educarea creştină a copiilor ar trebui să fie să îi ajutăm să stabilească o relaţie personală cu Dumnezeu. Să simtă iubirea Lui şi să răspundă la această iubire. Elizabeth White, educator specializat în metoda pedagogică Montessori şi catehet pentru copii, ne spunem cum putem aprofunda, împreună cu copiii noştri, relaţia cu Dumnezeu în timpul Postului Mare.


Marcaţi Duminicile pregătitoare
Noi, creştinii ortodocşi, nu ne aruncăm niciodată cu ochii închişi în ceva. De-a lungul anului nostru liturgic, deseori ne pregătim pentru câte ceva. În cazul Paştilor, nu doar că petrecem un anumit timp pregătindu-ne pentru Sărbătoarea sărbătorilor, ci ne pregătim şi pe noi înşine pentru această pregătire. În fiecare dintre cele cinci duminici dinaintea Postului Mare, Biserica ne atrage atenţia asupra diferitelor aspecte ale pocăinţei, prin intermediul lecturilor evanghelice.
De exemplu, în duminica lui Zaheu auzim despre un om care dorea să-L vadă pe Iisus, dar era prea scund pentru a-L putea zări în mulţime. Auzind cum s-a urcat într-un copac pentru a-şi îndeplini dorinţa, ni se aduce aminte că şi dorinţa noastră trebuie să fie cea cuvenită. Dacă nu avem o dorinţă reală de a ne apropia de Hristos, cum ne putem aştepta ca Hristos să ne răspundă aşa cum i-a răspuns lui Zaheu? (a se vedea Luca 19,1-10).

Înmuierea inimii
Şi aşa se întâmplă în fiecare dintre următoarele săptămâni: suntem chemaţi să ne pregătim inimile pentru adevărata lucrare a Postului Mare. „Să mai subliniem încă o dată că scopul Postului Mare nu este acela de a ne impune nişte obligaţii formale, ci de a ne „înmuia” inimile, pentru ca ele să se deschidă faţă de realităţile duhului, de a trăi tainica „sete şi foame” după comuniunea cu Dumnezeu” (Pr. Alexander Schmemann) Toată această pregătire poate părea inutilă unora, dar, gândindu-mă numai cât timp îi trebuie inimii mele să se înmoaie, mă face să cred că Biserica este foarte înţeleaptă în analiza făcută naturii umane şi, prin urmare, recomandărilor pentru Post. (…)
Dacă în Postul Mare accentul cade pe pocăinţă şi pe înmuierea inimii, ca pregătire pentru primirea Luminii, cum iniţiem această sarcină monumentală în ce priveşte copiii, mai ales când şi nouă ne este atât de dificil? Când noi înşine suntem atât de plini de mândrie, că nu vedem vreun motiv serios pentru pocăinţă?

Proiecte în familie
Poate că cu cei foarte mici nu prea este nevoie să faci aşa ceva, însă, odată cu creşterea fizică şi sporirea conştiinţei morale a copiilor, ei ar trebui să dobândească şi o mai mare înţelegere a semnificaţiei spirituale a Postului Mare. Învăţaţi-i cu postul. Programaţi participarea întregii familii la Taina Spovedaniei. Decideţi-vă asupra unui proiect pentru Postul Mare. Faceţi în aşa fel încât copiii să ştie că aceasta este o perioadă specială de pregătire pentru Paşti. Lecturaţi istorioare despre sfinţi, care să ilustreze exemple bune ale modurilor în care oamenii îşi pot schimba viaţa. Citiţi câteva pasaje biblice de la Facere, potrivite pentru Post. Implicaţi copiii într-o discuţie despre Isaia 53, 4-6. Cine ne-a purtat păcatele? Cine a suferit pentru noi? Cine a fost condus ca un miel spre tăiere? Meditarea la astfel de lucruri ne stârneşte inima, înlesnind pocăinţa.

Cum înţelegem pocăinţa?
Dar, mai întâi, ce este pocăinţa? Dacă confundăm acest cuvânt, metanoia în greacă, cu simpla remuşcare sau părere de rău pentru ceva făcut greşit, atunci ne înşelăm. Metanoia este o transformare fundamentală sau o răzgândire. Când ne pocăim, ne hotărâm să ne îndepărtăm de condiţia noastră păcătoasă, de cea care ne-a făcut să ne pierdem din vedere destinaţia, şi să ne întoarcem iarăşi la calea cea dreaptă. Cineva spunea că pocăinţa nu este un act autonom; este o trecere, o ieşire din moarte la viaţă, o continuă reînnoire a vieţii. Aş adăuga că este reconciliere – reconcilierea unui suflet care s-a abătut de la calea adevăratei Lumini, cea care ne ghidează fără greş.

Ce e Spovedania?
Pocăinţa ne conduce spre spovedanie (dar nu este acelaşi lucru). Spovedania noastră la un preot, ca mărturie înaintea lui Dumnezeu, este rezultatul pocăinţei, nu cauza ei. Spovedania este o încheiere, o modalitate de a ne convinge sufletul că am terminat-o cu un anumit păcat. Că ar trebui să trecem peste el, să-l depăşim, ştiind că Dumnezeu, în mila Sa plină de iubire, ne-a iertat şi l-a uitat. Mai mult decât atât, nu doar acum ne iartă greşelile fiecăruia. El a iertat toate păcatele pe cruce, dar depinde de noi să-I accesăm iertarea, căci nu intră pe uşa inimii noastre neinvitat.
Spovedania ne umple de har divin, care ne eliberează de sentimentele de vină împovărătoare. Da, ne putem spovedi direct lui Dumnezeu – şi ar trebui să facem asta din clipa în care ne-am dat seama că am păcătuit. Dar spovedania în faţa lui Dumnezeu, în timp ce preotul şi preotul stau în faţa icoanei lui Hristos, face parte din procesul de vindecare a sufletului nostru bolnav. Sfatul pe care îl primim de la duhovnic este deseori, în mod evident, inspirat de Sfântul Duh. Ne ajută să creştem tot mai mult în asemănarea cu Dumnezeu. Spovedania  nu este niciodată văzută ca un ritual legalistic. Ea este un balsam vindecător.
Elizabeth White, Paşi pe calea sfinţeniei. Cum să creştem copii iubitori de Dumnezeu

De reţinut:
·       Pregătirea pentru Paşti, cu „fericita întristare” a Postului Mare, ne ajută să pătrundem mai deplin în bucuria pascală.
·       Fiţi motivaţi să vă ajutaţi familia să sporească în înţelegerea Paştilor şi să nutrească dorinţa de a participa, pe cât este posibil, la cât mai multe slujbe ale Săptămânii Mari.
·       Participarea familiei la slujbele din Săptămâna Mare şi Paşti lasă o amprentă puternică şi de lungă durată asupra copilului. „Paştele a fost, este şi va fi, pentru fiecare suflet ortodox, cu adevărat singurul şi esenţialul ţel duhovnicesc al întregii sale vieţi.”

Niciun comentariu: