De
fiecare dată când încep o discuţie despre folosul şi dauna televizorului îmi
revine în memorie răspunsul unei fetiţe din clasa a VI-a dintr-un un sondaj
realizat la o şcoală din Chişinău. Sondajul nostru cuprindea următoarele
întrebări: 1. Ai un televizor acasă? 2. Câţi din membrii familiei tale privesc
TV? 3. Care posturi de TV sunt preferate în familia ta? 4. Ai un personaj cu
care ai vrea să te asemeni? 5. În timpul liber ce preferi să faci: să te întâlneşti
cu prietenii, să priveşti TV, să citeşti sau să lucrezi?
Această
fetiţă ne-a spus că în casa lor există câte un televizor în fiecare cameră: a
părinţilor, a ei, a fratelui, la bucătărie şi chiar în coridor. În aşa fel ei
vizionează programele preferate fără să se încurce unul pe altul. În acest caz
putem spune că sufletul familiei este televizorul, iar comunicarea dintre copii
şi părinţi, precum şi cea dintre fraţi este înlocuită cu filmele şi emisiunile
televizate. (…)
Copiii
care au participat la sondaj ne-au întristat cu răspunsurile şi la întrebarea despre
cum îşi petrec timpul liber. Majoritatea preferă să privească la TV, foarte
puţini să citească sau să-şi viziteze prietenii, însă să lucreze – nici unul!
În
realitate moartea e ireversibilă
Oamenii
de ştiinţă au demonstrat de nenumărate ori influenţa negativă a televizorului,
în special asupra copiilor. Această cutie fermecată ne reţine atenţia ore
întregi, captivându-ne cu lucruri neinteresante, nevaloroase şi nefolositoare.
Ia gândiţi-vă atent, oare nu-i aşa? Ce vedeţi în majoritatea desenelor animate?
– oameni, natură şi animale desfigurate, ireale, urâte, duşmănoase sau
prostănace pur şi simplu, care aleargă în continuu unul după altul ca să se
omoare şi, în pofida trucurilor sadice pe care le folosesc, tot nu mai mor.
Dacă motanul din desenul animat cade de la etajul zece sau este lovit cu un
ciocan mare în cap, sau scufundat în lac, sau explodat cu o dinamită, noi ce
facem? Râdem în hohote. Pentru că îşi revine şi goana continuă. Ştiu mai multe
cazuri când băieţii s-au inspirat de la “eroii” din filme. Un băieţel,
însufleţit de “curajul” personajului preferat, împreună cu alţi copii au prins
un pisoi, l-au legat şi l-au chinuit, dorind să vadă cât va rezista acesta.
Până la urmă pisoiul a murit, iar copiii au rămas satisfăcuţi de “ fapta
grozavă” pe care au făcut-o. Diferenţa dintre film sau desenul animat şi
realitate este că personajul din viaţa reală dacă moare, nu mai învie ca
motanul Tom ca să continue lupta. Aşa copiii îşi împietresc inima, îşi pierd
dragostea, sensibilitatea, mila pentru suferinţa aproapelui.
Caută
bucurii reale
Uneori
ţi se pare că fără această lume a TV în care domină fascinaţia, emoţiile
puternice, viaţa reală este neinteresantă. Dar nu-i aşa. Nimic nu poate înlocui
bucuria unei prietenii adevărate, discuţia caldă cu bunica sau părinţii,
rugăciunea mângâietoare către Dumnezeu sau joaca din curte. Totuşi, să nu
uitaţi că televiziunea este o fabrică de vise şi iluzii care ne hrănesc
imaginaţia. Ea nu numai ne informează, dar şi ne înşeală, sugerându-ne că prin
ea putem dobândi tot ceea ce însuşi Dumnezeu ne-ar putea oferi, ne amăgeşte că
suntem “cineva”, că putem depăşi suferinţa sau moartea trăind împreună cu eroii
de pe micul ecran.
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 66 - iulie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu