Să te grijeşti, ca să nu ajungi să ai griji

Trăim, iată, vremuri în care suntem tot mai mult ispitiţi să neglijăm îndemnurile scripturistice cele mai elementare. Un exemplu concludent în acest sens este şi îndemnul din Evanghelia de la Matei 6, 31, de a nu ne mai face griji de ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca, că ştie Tatăl nostru cel ceresc că avem nevoie de ele.

Fără griji, dar nu fără muncă

Suntem tentaţi să credem – citind textul evanghelic de la Matei 6, 25-34 – că Iisus ne îndeamnă la o anume pasivitate faţă de nevoile fireşti ale trupului, însă nu este deloc aşa. Mântuitorul vine cu un îndemn la dreaptă-socotinţă. El încearcă să ne ia din suflet grija, teama pentru ziua de mâine, şi să ne fixeze definitiv în ziua de azi, dar fără a uita să ne grijim de datoriile noastre. Încearcă să aşeze pacea în sufletele noastre şi să ne împace cu noi înşine şi cu starea noastră materială, fără însă să ceară de la noi o lipsă de nădejde în mai bine.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne cere să nu ne îngrijorăm de ziua de mâine, nici de ceea ce o să mâncăm, ori o să bem, sau cu ce ne vom îmbrăca, dar în nici un caz nu ne cere să nu mai muncim, că vom primi de la El totul pe nimic, precum păsările cerului şi florile câmpului. El ne îndeamnă să ne uităm la păsările cerului şi la florile câmpului, dar nu ne cere să fim asemenea lor. Îndemnul de a ne uita la acestea este cu scopul de a vedea că Dumnezeu este Proniatorul, adică Purtătorul de grijă pentru toate cele din lume, şi astfel să îndepărteze orice nelinişte din sufletele noastre.

Munca – datorie, necesitate, binecuvântare

Noi suntem oameni şi ca oameni avem anumite datorii, munca fiind una din datoriile noastre. Domnul Iisus Hristos arată în pilda cu lucrătorii tocmiţi la vie că nu trebuie să treacă nici o zi fără muncă: „De ce aţi stat aici toată ziua fără lucru?” (Matei 20,6). Dar munca este şi o necesitate, de vreme ce Sfântul Apostol Pavel spune cât se poate de clar că „... dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce” (II Tesaloniceni 3,10). De asemenea, munca este şi o binecuvântare de la Dumnezeu, fiind un mijloc de îmbunătăţire sufletească şi trupească, un mijloc de reţinere de la orice împrăştiere. Noi cerem de la Dumnezeu, Tatăl nostru, să ne dea „pâinea noastră cea de toate zilele”, dar numai după ce ne-am împlinit datoria de a lucra. Noi muncim şi Dumnezeu ne dă cele necesare trupului, binecuvântându-ne în toate zilele vieţii noastre. Noi suntem cei care trebuie să aducem înaintea lui Iisus cele cinci pâini şi cei doi peşti , pentru ca El să le binecuvinteze şi să le înmulţească pentru noi. Mântuitorul nu face nici un îndemn la a nu mai lucra, dar se arată pentru cumpătare. Ne îndeamnă să ne grijim, dar să nu ne îngrijorăm. Să ne grijim azi de datoriile noastre, pentru ca mâine să nu ne îngrijorăm de ce vom mânca, sau ce vom bea, sau cu ce ne vom îmbrăca.

Iisus îndeamnă deci la cumpătare, arătând că nu este nici pentru lene şi nici pentru lăcomie. Omul trebuie să muncească, dar nu trebuie să împlinească această datorie în paguba sufletului şi a lui Dumnezeu, la fel cum trebuie să se roage fără să o facă în paguba sufletului şi a lui Dumnezeu. Hristos ne cere să fim chibzuiţi, adică harnici, dar nu lacomi; cumpătaţi, dar nu leneşi.

Îngrijirea de a avea o viaţă frumoasă

Părintele Teofil Părăian spunea într-o predică a sa următoarele: „Există şi o grijă pentru a deveni bun, o grijă pentru împlinirea voii lui Dumnezeu, grija de a trăi corect, grija de a face ceea ce eşti dator să faci. Există şi griji mântuitoare, griji care te ridică, te angajează în viaţa sfântă, grija de a-ţi împlini datoriile pe care le ai prin situaţia în care te găseşti. De exemplu, cineva care are familie – grija de copii, de a-i creşte, de a-i educa frumos şi bine, grija de a le da o înzestrare spirituală care să-i păzească de necazurile vieţii, pentru că necazurile vieţii vin de pe urma păcatelor. Ceea ce vrea Dumnezeu cu noi este ca în fiecare zi să trăim o viaţă frumoasă şi liniştită, o viaţă din care să lipsească îngrijorarea pentru lucruri pământeşti, dar în care să se facă vădită grija de a-I sluji lui Dumnezeu şi de a face voia Lui. Şi în felul acesta omul este angajat spre bine şi nu este asuprit de rău.” Omul trebuie să-şi împlinească deci azi datoriile sale: de a lucra, de a se ruga, de a fi drept, de a iubi, de a ierta, de a se smeri, de a mulţumi, de a fi un soţ bun şi un tată bun, de a fi un fiu ascultător, de a fi un inginer, ori un doctor, ori un profesor, ori un păstor bun etc. Aceasta înseamnă, de fapt, să te grijeşti, ca să nu ajungi să ai griji. Biserica ne îndeamnă ca „Toată grija cea lumească de la noi s-o lepădăm”, pentru că numai aşa vom putea cu adevărat să ne grijim de cele cereşti. Să ne îngrijim azi, aşadar, de toate datoriile noastre, fără a lăsa în inimile noastre să stea nici o grijă pentru ziua de mâine, deoarece îngrijorarea ne poate întoarce de la îngrijire.

Pr. Marius Demeter

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 66 - iulie 2012