Cum să privim semnele sfârşitului?

Sistematic suntem bombardaţi cu ştiri despre sfârşitul lumii, carduri electronice, cip-uri şi conspiraţii mondiale. Cel mai adesea reacţia este o frică distructivă, ceartă între creştini sau aprofundare morbidă a subiectului… Discutăm despre ordinea mondială şi ce ne aşteaptă în viitor, dar ignorăm prezentul mustind de „mici păcate de toate zilele”. Despre atitudinea în faţa acestor provocări ne vorbeşte Părintele Arsenie Muscalu, de la Mănăstirea Cornu:

Cercetaţi dacă sunteţi în credinţă

Cu privire la noile buletine şi la semnele sfârşitului, se discută foarte mult despre lucrurile acestea şi uneori cred că se face şi foarte multă tulburare în multe suflete, pentru că sunt păreri diverse. De aceea nici nu aş vrea să spun nimic despre asta. Trebuie să primim noile buletine? Nu trebuie să le primim? Ce trebuie să facem? Cum trebuie să facem?... Aş zice că dacă ne tot întrebăm atâta, deja este rău. Păi ce fel de creştini suntem noi? Să ne temem că vom fi puşi în situaţia de a ne lepăda de Hristos şi să nu ştim că ne-am lepădat? (…)

Spuneţi-mi, în ce stăruiau primii creştini? Aţi văzut: „în învăţătura Apostolilor, în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni”. Asta era treaba lor. Şi încă mai spune ceva autorul Faptelor Sfinţilor Apostoli: „Sufletul şi inima mulţimii celor ce au crezut erau una. Şi nimeni nu zicea că ceva este al său, ci toate le erau de obşte”. Asta este viaţa creştină. S-o trăim şi toate celelalte probleme se vor dezlega de la sine la momentul potrivit.

Eu nu zic că nu ne pasc nişte primejdii, o spun părinţii în care avem încredere, căci ştim că prin ei a vorbit Duhul Sfânt, oameni înduhovniciţi. Dar cred că discuţiile acestea de multe ori sunt vătămătoare. De foarte multe ori ne dezbină, ne judecăm unii pe alţii, fiecare ţine la dreptatea lui şi are impresia că toţi ceilalţi sunt în rătăcire şi în apostazie. Noi între noi, fraţi, ne dezbinăm. Unde mai este unitatea duhului? Unde se mai păstrează unitatea duhului întru legătură păcii?

 Deci problemă este una lăuntrică. Sfântul Apostol Pavel spune undeva (sper să citez cât mai exact ce spune el): „Încercaţi-vă pe voi înşivă, cercetaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Oare nu vă cunoaşteţi voi pe voi înşivă că Hristos Iisus este întru voi? Ci afară numai dacă nu sunteţi netrebnici”. Deci asta este problemă noastră. Dacă Îl avem pe Hristos sălăşluit în noi, ne mai putem teme de ceva? Nu vom şti singuri când va veni momentul acela când fiecare va fi pus în faţa situaţiei, să se lepede sau să nu se lepede de Hristos? Nu va şti fiecare că va veni momentul acela? Adică tu să pierzi Harul Sfântului Duh şi să nu ştii că l-ai pierdut? Dacă punem aşa problema, înseamnă că noi nu avem clar conştiinţa ce este viaţa creştină. Că scopul nostru ăsta este: dobândirea Harului Sfântului Duh.

Fără Har mă voi lepăda oricum

Cine pune întrebări legate de problema asta, ar trebui să se întrebe el pe el însuşi mai întâi: „Ce este în inima mea? Am agonisit acolo Harul?” Că dacă nu l-am agonisit, pot să-mi pun eu mii de probleme şi să primesc mii de răspunsuri, că atunci când se va ivi situaţia să mă lepăd de Hristos, tot mai voi lepăda de El. Pot să ştiu bine ce trebuie făcut. Pot să ştiu că primirea buletinului înseamnă lepădare de Hristos şi tot îl voi primi, dacă mă va părăsi Harul Sfântului Duh. Deci problema mea asta este.

Dacă nu vom avea agonisit înlăuntrul nostru Harul Sfântului Duh, putem noi să ştim oricâte despre nu ştiu ce comploturi masonice, despre nu ştiu ce comploturi evreieşti, despre nu ştiu ce buletine, pentru că dacă nu vom avea Harul, repet, oricum ne vom lepăda. Oricum ne vom lepăda! Deci asta este problemă noastră: cum să agonisim cu adevărat înlăuntrul nostru Harul Sfântului Duh. Pentru că nu poţi să ai Harul în tine şi să nu ştii că îl ai. Nu se poate asta. Poţi să îl ai aşa, să zicem că îl ai de la Botez, dar este acoperit de cenuşă şi de zgura patimilor. Stă acolo aşteptând să se aprindă. Dar dacă nu simţi focul dorinţei, măcar şi cât de slăbuţ, focul dorinţei de a plăcea lui Dumnezeu, de a face voia Lui, înseamnă că nu este cu tine Harul Sfântului Duh. (…)

Îşi merge numele că eşti viu, dar de fapt eşti mort

Deci asta este problema noastră şi spre asta vă îndemn. Vă îndemn să luptaţi cu toată tăria, că nu are nici un rost să vă puneţi aşa, tot felul de probleme care mai mult dezbină, ne iau timpul, ne consumă timpul în discuţii nefolositoare, aduc între noi dezbinare... Dacă Harul va fi cu noi, Harul Sfântului Duh va da fiecăruia să simtă şi când a făcut cel mai mic compromis, când s-a lepădat de Hristos prin cel mai mic compromis. A venit ora ta de rugăciune şi ai zis: „Nu, că-s obosit, acuma nu pot, 5 minute mai târziu...” Ai amânat rugăciunea; şi aceasta este o lepădare. Dar conştiinţa te mustră imediat. Imediat îţi spune că ai fi putut, dar ţi-a fost lene şi ţi-ai îndreptăţit lenea prin pretinsa oboseală. Şi asta este o lepădare de Hristos, şi pe asta o mustră conştiinţa. Cum să nu mustre conştiinţa o lepădare de Hristos ca aceea care va fi în vremea lui Antihrist? Cum să se poată petrece lucrul acela fără că omul să ştie? Numai dacă era de fapt dinainte mort. Cum a zis îngerul Bisericii din Sardes: “Îţi merge numele că eşti viu, dar tu de fapt eşti mort de mult! Numai numele îţi este că eşti viu”. Deci dacă nu ne îngrijim acum să viem în Duhul, oricum nu vom face faţă la vremurile care vor veni!

 Să ne ajute Dumnezeu tuturor să putem să întâmpinăm vremurile care vor veni – nu ştim cât de apropiate, cât de îndepărtate vor fi – să le întâmpinăm cu mărime de suflet, cu tăria credinţei, şi până atunci să facem aşa cum zice Apostolul: “Răscumpăraţi vremea, căci zilele rele sunt!” Amin.

Părintele Arsenie Muscalu, răspuns din cadrul conferinţei „Viaţa în Biserică”, 2003

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 66 - iulie 2012