E vară. Canicula e în lumea ei.
Cei mai tineri caută răcoarea muntelui sau briza mării, pentru că e şi vremea
concediilor, în vreme ce aceia mai în vârstă dintre noi caută staţiunile de
odihnă şi tratament presărate pe harta ţării. Probabil că trebuie să te depărtezi
bine de capătul iniţial al vieţii pentru a realiza că totuşi sănătatea este cel
mai preţios dar al lui Dumnezeu. Dan Puric zice puţin altcumva, dar cu acelaşi
sens: „Cel mai important lucru în viaţă este să ai în faţă zilnic prezenţa lui
Dumnezeu. Dacă ai aceasta, realizezi că fiecare zi este un dar de la Dumnezeu.
Acum, în clipa aceasta, sunt bolnavi de cancer, morţi în spitale, catastrofe
etc. Ce dar mare este normalitatea, pacea, sănătatea!”.
Am citit de curând o carte numită
“Vindecarea”, de Dr. Pavel Chirilă. Autorul este un binecunoscut medic creştin,
un medic de excepţie, specialist în medicină internă, apifitoterapie şi homeopatie,
dar şi autor de cărţi şi tratate medicale. Doresc să reproduc în cele ce
urmează crâmpeie din această minunată carte şi lecţie de viaţă deopotrivă, în speranţa
că rândurile mele vor fi o incitare la a procura şi citi volumul. E vorba în ea
despre o altfel de medicină, cea care pleacă de la medicul creştin spre semenul
aflat în suferinţă, o medicină care pune pe primul plan credinţa că omul este
suflet şi trup, că este chipul lui Dumnezeu şi că „Iisus Hristos vine pe crucea
bolnavului şi ia asupra Lui suferinţa”
Medicina creştină este o medicină
cu principii înalte, întemeiate pe dogma şi morala Bisericii, aplicate
persoanei umane care, venind în lume, evoluează spre Creator, trecând prin
suferinţe şi moarte. De ce pledăm pentru acest concept? Pentru că omul este
trup şi suflet, pentru că Dumnezeu a creat sufletul şi de aceea sufletul nu
poate fi cercetat în chip autonom, fără legătura cu Dumnezeu.
Cuviosul Paisie Aghioritul defineşte
sănătatea duhovnicească simplu: „gânduri curate, minte luminată şi inimă curată,
în care îşi fac sălaş Hristos şi Maica Domnului”. Râvna pentru cele sfinte, a
nu fi indiferent – este un semn de sănătate mentală şi sufletească. Indiferenţa
este un semn patologic şi pentru oamenii lumeşti, cu atât mai mult pentru cei
din Biserică. Puterea de a te abţine de la mâncărurile care îţi fac rău este
tot un semn de sănătate.
Orientarea
şi mutarea centrului de greutate de la bolnav spre boală este păcatul cel mai
grav al medicinii moderne. Boala nu trebuie înţeleasă ca o pedeapsă, ci ca o
pedagogie: Dumnezeu nu îngăduie o încercare dacă nu poate ieşi ceva bun din ea.
Boala ne ajută să vedem unde ne găsim pe drumul vieţii. Boala este o cruce şi mântuire
fără cruce nu există.
Omul
este o fiinţă în curs de vindecare. Răzvrătirea împotriva aşezămintelor
Domnului este una din cauzele spirituale ele bolilor. Suntem datori să avem o
atitudine etică în relaţia cu mediul înconjurător. Când lucrarea omului în natură
şi în lume nu duce la îmbunătăţirea lui duhovnicească, apar insuccese şi dureri.
Exista, de exemplu, o relaţie directă între apa clorată (de la robinet) şi creşterea
riscului de cancer, în mod deosebit pentru localizarea rectală.
Prezent în Euharistie ca leac
nemuritor, Hristos nu ne-a părăsit niciodată. Pentru aceasta sunt ortodox şi nu
pot fi altfel. Trupul este vindecabil sau nu. Sufletul este întotdeauna
vindecabil, atâta timp cât este în trup.
Pr. Marcel Dobrea
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 66 - iulie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu