Televiziunea – înşelătoarea fabrică de iluzii

De fiecare dată când încep o discuţie despre folosul şi dauna televizorului îmi revine în memorie răspunsul unei fetiţe din clasa a VI-a dintr-un un sondaj realizat la o şcoală din Chişinău. Sondajul nostru cuprindea următoarele întrebări: 1. Ai un televizor acasă? 2. Câţi din membrii familiei tale privesc TV? 3. Care posturi de TV sunt preferate în familia ta? 4. Ai un personaj cu care ai vrea să te asemeni? 5. În timpul liber ce preferi să faci: să te întâlneşti cu prietenii, să priveşti TV, să citeşti sau să lucrezi?

Această fetiţă ne-a spus că în casa lor există câte un televizor în fiecare cameră: a părinţilor, a ei, a fratelui, la bucătărie şi chiar în coridor. În aşa fel ei vizionează programele preferate fără să se încurce unul pe altul. În acest caz putem spune că sufletul familiei este televizorul, iar comunicarea dintre copii şi părinţi, precum şi cea dintre fraţi este înlocuită cu filmele şi emisiunile televizate. (…)

Copiii care au participat la sondaj ne-au întristat cu răspunsurile şi la întrebarea despre cum îşi petrec timpul liber. Majoritatea preferă să privească la TV, foarte puţini să citească sau să-şi viziteze prietenii, însă să lucreze – nici unul!

În realitate moartea e ireversibilă

Oamenii de ştiinţă au demonstrat de nenumărate ori influenţa negativă a televizorului, în special asupra copiilor. Această cutie fermecată ne reţine atenţia ore întregi, captivându-ne cu lucruri neinteresante, nevaloroase şi nefolositoare. Ia gândiţi-vă atent, oare nu-i aşa? Ce vedeţi în majoritatea desenelor animate? – oameni, natură şi animale desfigurate, ireale, urâte, duşmănoase sau prostănace pur şi simplu, care aleargă în continuu unul după altul ca să se omoare şi, în pofida trucurilor sadice pe care le folosesc, tot nu mai mor. Dacă motanul din desenul animat cade de la etajul zece sau este lovit cu un ciocan mare în cap, sau scufundat în lac, sau explodat cu o dinamită, noi ce facem? Râdem în hohote. Pentru că îşi revine şi goana continuă. Ştiu mai multe cazuri când băieţii s-au inspirat de la “eroii” din filme. Un băieţel, însufleţit de “curajul” personajului preferat, împreună cu alţi copii au prins un pisoi, l-au legat şi l-au chinuit, dorind să vadă cât va rezista acesta. Până la urmă pisoiul a murit, iar copiii au rămas satisfăcuţi de “ fapta grozavă” pe care au făcut-o. Diferenţa dintre film sau desenul animat şi realitate este că personajul din viaţa reală dacă moare, nu mai învie ca motanul Tom ca să continue lupta. Aşa copiii îşi împietresc inima, îşi pierd dragostea, sensibilitatea, mila pentru suferinţa aproapelui.

Caută bucurii reale

Uneori ţi se pare că fără această lume a TV în care domină fascinaţia, emoţiile puternice, viaţa reală este neinteresantă. Dar nu-i aşa. Nimic nu poate înlocui bucuria unei prietenii adevărate, discuţia caldă cu bunica sau părinţii, rugăciunea mângâietoare către Dumnezeu sau joaca din curte. Totuşi, să nu uitaţi că televiziunea este o fabrică de vise şi iluzii care ne hrănesc imaginaţia. Ea nu numai ne informează, dar şi ne înşeală, sugerându-ne că prin ea putem dobândi tot ceea ce însuşi Dumnezeu ne-ar putea oferi, ne amăgeşte că suntem “cineva”, că putem depăşi suferinţa sau moartea trăind împreună cu eroii de pe micul ecran.

Ortodoxiapentru copii

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 66 - iulie 2012