Editorial: Postul Mare

Postul nu înseamnă abstinenţă şi atât. Înseamnă înlocuirea mâncării cu hrană sufletească. Dacă în general stomacul este o grijă care ne mănâncă destulă energie şi resurse, Postul ne invită să uităm de grija asta şi să dăm de mâncare şi sufletului. Spunea Părintele Vasile Mihoc că dacă ne e greu să postim, înseamnă că nu postim corect. Pentru că, dacă înlocuim grija şi gândul la mâncare cu hrană duhovnicească (participarea la slujbe în primul rând, apoi rugăciune şi lectură duhovnicească), nu mai simţim foamea. Astfel se întâmplă că într-o zi în care nu mănânci nimic pentru a participa la Liturghia Darurilor, care este după-amiaza spre seară, realizezi că s-a făcut târziu şi pur şi simplu nu ţi-e foame.
Postul Mare este şi mai mult de atât. E o atmosferă, o stare sufletească, marcată de o aşa-numită „tristeţe radioasă”. În această stare poţi să intri doar prin trăirea slujbelor specifice acestei perioade, care încep din prima săptămână, prin Canonul cel Mare. Mă doare sufletul pentru bisericile unde nu se face această slujbă şi pentru cei care nu au experimentat niciodată trăirea ei tainică, ce ne învăluie şi ne adună din exilul îndepărtării de Dumnezeu.
Postul Mare mai este şi o călătorie. O călătorie împreună cu Domnul, pe calea spre Înviere, care trece prin greutăţile Crucii şi ale Patimilor. Nu e grea, pentru că Domnul, în iubirea Sa, ne duce pe braţe. Trebuie doar să ne lăsăm purtaţi şi El ne va da putere să le facem pe toate.
Ce NU este postul? Nu e dietă. De aceea, pe lângă postul alimentar, care ne uşurează şi disciplinează trupul, avem multe altele de făcut. Să ne bucurăm de lectură (şi mai puţin de televizor sau calculator), să sporim rugăciunea, să mergem mai des în Casa Domnului, să fim mai atenţi la cei din jurul nostru, să zâmbim, să dăruim bucurie, să iertăm. Să ne rugăm pentru „tot sufletul necăjit şi întristat” şi să ieşim în întâmpinarea lui cu ce putem. O fapă măruntă, ceva de mâncare sau măcar un zâmbet, o rugăciune şi o vorbă bună – asta putem face indiferent cât de săraci am fi. Să nu răspundem la rău cu rău, ci cu tăcere şi binecuvântare a persoanei respective. Să îi binecuvântăm mai des pe cei pe care îi întâlnim în fiecare zi, să mulţumim Domnului pentru toate lucrurile bune din viaţa noastră. Să ne curăţăm sufletul prin Spovedanie şi să îl împodobim cu gânduri bune, pentru a putea face loc în el lui Dumnezeu.

Natalia Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 50 - martie 2011