marți, 8 martie 2011

Părintele Petroniu Tănase a plecat la Domnul

Părintele Petroniu Tănase s-a născut în anul 1916, în comuna Fărcaşa din judeţul Neamţ. Călugărit şi format duhovniceşte în obştea Mănăstirii Neamţ, era licenţiat în Teologie, dar a urmat şi studii de Matematică şi Filosofie. Dorul de o viaţă spirituală aleasă i-a îndrumat paşii spre Sfântul Munte Athos, unde a ajuns în anul 1978. Apreciat şi iubit deopotrivă în Grecia şi România, Părintele Petroniu a fost duhovnic, bibliotecar şi stareţ al aşezământului românesc de la Sfântul Munte.
Părintele Petroniu Tănase se retrăsese, recent, de la conducerea schitului. În locul său a fost ales, pe 6 februarie, părintele ieromonah Atanasie Floroiu.
www.basilica.ro



Despre judecarea aproapelui

Preacuvioase Părinte Stareţ Petroniu, ce înseamnă a nu judeca pe celălalt?
Sfinţii Părinţi, Biserica în totalitatea ei, consideră mare păcat judecarea altuia. Uite, în Postul Mare, la slujbe se zice rugăciunea Sfântului Efrem Sirul şi se rosteşte în tot timpul Postului Mare, în afară de sâmbăta şi duminica. Se rosteşte de câte 8-9 ori şi se spune în Tipic ca preotul să o rostească cu mâinile ridicate şi cu metanii şi închinăciuni. Această rugăciune se încheie cu cuvintele: „Dăruieşte-mi, Doamne, să-mi văd păcatele mele şi să nu osândesc pe fratele meu”. Te-ai aştepta ca, atunci când te rogi cu aşa mare stăruinţă, să te păzească Dumnezeu de păcate, să fie pomenite păcatele cele mai grave: crimă, desfrânare, pe care noi le socotim a fi mai mari şi mai rele, dar Sfântul Efrem nu le pune acolo pe acestea, ci zice: „Dăruieşte-mi să văd păcatele mele şi să nu osândesc pe aproapele”. Osândirea aproapelui este mare păcat. Sfinţii Părinţi spun că se face o mare greşeală atunci când osândim păcatele, căci atunci tu te faci singur judecător al fratelui tău, iar aceasta după mintea ta. Nu avem calitatea aceasta şi nu avem nici un drept să facem aşa. Acest drept nu îl are decât Cel Care l-a făcut pe om, Dumnezeu. Doar El are dreptul să îl judece pe om, iar noi, judecând pe aproapele, împietăm asupra dreptului lui Dumnezeu, Care este Judecătorul cel drept. Fiecare om este făcut după chipul lui Dumnezeu, fiecare om este o entitate unică în viaţa omenirii, de la începutul până la sfârşitul lumii. Niciodată nu o să fie doi oameni aceiaşi. Oamenii nu pot face lucruri identice. (…)
Suntem datori cu cinstea şi cu respectul unii faţă de alţii. Omul este mărginit. Dumnezeu este Fiinţă nemărginită, iar puterea Sa creatoare este infinită. Dumnezeu creează în mod unic, nu repetă; fiecare fiinţă este o creatură nouă, oglindind în fiinţa ei ceva din strălucirea şi infinitatea dumnezeiască. De aceea Sfinţii Părinţi spuneau: „Ai văzut omul, ai văzut pe Dumnezeu!”. Tocmai de aceea în cinstirea sfintelor icoane nu cinstim lemnul şi culoarea, ci pe cel reprezentat. Tot aşa, întâlnind omul, care este chipul lui Dumnezeu, cinstea dată omului se ridică la Creatorul lui. De aceea suntem datori cu cinstea şi cu respectul unii faţă de alţii şi nu avem nici un drept să judecăm pe aproapele.

Dar atunci când eşti într-o poziţie de conducere şi ai subalterni care greşesc uneori, ce atitudine trebuie să ai?
Judecata înseamnă să îl condamni pe om, să îl osândeşti. Dacă atragi atenţia cu respect şi cuviinţă, părinteşte şi cu îndemn, asta nu înseamnă judecată, ci trebuinţă, necesitate şi firesc: să îl iubeşti pe om şi să-l lămureşti că a greşit.
Fragment dintr-un interviu realizat de Stelian Gomboş


„Dă voinţă şi iei putere”

"Otrava păcatului nu se poate tăia cu apă de flori, trebuie leacuri puternice; nu cu jumătăţi de măsură, ci cu luptă pe viaţă şi pe moarte. Părinţii Patericului spun "Dă voinţă şi ia putere" şi alta "Dă sânge şi ia duh". Eşti neputincios, dar Mântuitorul a venit tocmai pentru cei slabi şi bolnavi. "Voieşti să fii sănătos?", ne întreabă El. Trebuie să vrei din toată inima, dă voinţă şi iei putere. Iei putere şi rabzi necazurile, să te împotriveşti vrăjmaşului, să nu cazi în luptă, că fără osteneală nu este mântuire; trebuie să dai sânge ca să iei duh. Harul întăreşte puterile slăbănogite de păcat, vindecă rănile sufleteşti, dar ceea ce am stricat prin voia noastră, singuri trebuie să îndreptăm prin spovedanie curată, prin căinţă sinceră şi prin fapte bune, prin post şi rugăciune.
Dacă ne-a plăcut mincinoasa dulceaţă a păcatului, se cade să gustăm şi amărăciunea cea dulce a leacului. Aşa cum bolnavul rabdă operaţie, tăiere, leacuri amare, ştiind că acestea îi aduc mult dorita sănătate, aşa cum răbdăm ostenelile postului în nădejdea că degrabă se apropie Paştile cele luminoase şi vesele, tot aşa să răbdăm şi pătimirile cele curăţitoare de păcat şi mântuitoare, care ne învrednicesc de bucurie neîntreruptă şi de Paştile cel veşnic, de strălucirea, mângâierea şi odihna celor ce s-au ostenit în necazuri şi în toate felurile de chinuri".
Părintele Petroniu Tănase

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 50 - martie 2011

Niciun comentariu: