Despre educaţie

,,Fiul înţelept ascultă de învăţătura tatălui său, iar cel batjocoritor nici de mustrare“ ( Pildele lui Solomon 13,1 )

Educaţia e esenţială în viaţa unui om şi începe încă din primele zile de viaţă ale unui nou-născut. Omul trebuie să înveţe totul, în afară de instinctul religios cu care se naşte, de la mers şi până la forme ale limbajului. Toate acestea se învaţă în familie care este primul nucleu social şi totodată prima biserică. Încă din antichitate, societăţile umane au acordat educaţiei un rol esenţial. În lumea antică, mai ales în civilizaţia greco-romană, tânărul învăţa să scrie, să citească şi să mediteze cât mai sofisticat. Romanii au ţesut un complex educativ în care şcoala era îmbinată cu exerciţiile fizice: ,,mens sana in corpore sano“ ( o minte sănătoasă într-un corp sănătos). Cea mai dură a fost însă educaţia spartană care se baza în special pe exerciţiile fizice duse până la epuizare, deprinderea mânuirii armelor şi a luptei corp la corp. Acest lucru se făcea însă pentru un ideal nobil: apărarea patriei în faţa oricărui invadator.

Cei şapte ani de casă
Sunt esenţiali în dezvoltarea viitorului membru al societăţii: copilul învaţă aspectele esenţiale ale vieţii - primele rugăciuni, frecventarea Bisericii, politeţea, onoarea, deprinderea muncii. În cei şapte ani de casă ia fiinţă geniul sau infractorul. Copilul va deprinde în primul rând ceea ce vede şi aude acasă. Deseori dascălii sînt neputincioşi în privinţa unor obiceiuri deprinse în familie. Dacă mama şi tata îl învaţă pe micul om că totul i se cuvine, atunci tânărul va creşte în acest spirit. Mai ales în familiile avute, copiilor li se dă totul fără a se cere din partea lor un minimum de efort, astfel încît tatăl – care este patron – trebuie să-şi facă asociat fiul, care nu ştie nimic, numai pentru a-i da un loc de muncă în dauna altei persoane calificate. Acest aspect particular răsfrînt la scară naţională a influenţat într-un mod negativ dezvoltarea. Un diplomat japonez aflat în România este întrebat în ce să investească o ţară aflată în tranziţie. Acesta le răspunde simplu şi concis: ,,nu aveţi nici o şansă să avansaţi dacă nu investiţi în educaţie“. Acest segment a fost neglijat aproape în totalitate, iar învăţământul a intrat într-un haos total.

Şcoala
Pentru ca un preşcolar să se poată integra cu succes în procesul de învăţământ el trebuie să vină de acasă şi din grădiniţă cu un anume bagaj de cunoştinţe. Învăţătorul nu îi poate da copilului ce nu şi-a însuşit în primii ani de viaţă. Mai apare un alt fenomen: dacă învăţătorul îl pedepseşte pe elevul indisciplinat, atunci intervine familia: ,,are ceva cu copilul meu care altminteri e foarte bun“ Astfel copilul este încurajat spre indisciplină. Cea mai bună soluţie este conlucrarea cu profesorii, atunci când ei sunt corecţi. Copilul trebuie obişnuit de acasă ce drepturi şi îndatoriri are. Dacă un copil este deprins din familie cu ascultarea, atunci la şcoală va deveni un elev ordonat care va face reale progrese. Dacă copilul nu este învăţat să asculte de părinţi atunci nu va asculta nici de învăţători sau profesori.

Televizorul
Mai ales după evenimentele din decembrie 1989, când la televizor este program non-stop şi avem la dispoziţie foarte multe canale, razele acestui zeu contemporan emit unde aproape non-stop în casele noastre. Ciorba se arde pe foc, copilul zbiară în pătuţ de foame, dar ,,gospodina “ nu se mişcă până nu vede ce s-a mai întâmplat în programul preferat – care prea des cultivă prostul gust şi frivolitatea. Filme scoase pe bandă rulantă cu câte o mie de episoade filmate în două sau trei camere care cel mai adesea nu oferă decât intrigi, dialoguri şi mentalităţi ale unei lumi periferice. Oferta e largă, însă, important e ca un copil să fie învăţat să aleagă ceea ce îi e folositor şi îl îmbogăţeşte.

Muzica
Efectul muzicii poate deveni benefic sau distructiv. Muzica clasică, de pildă, ne poate invita să medităm asupra adevărurilor de credinţă sau asupra unor evenimente istorice. Muzica psaltică îţi înalţă mintea la Dumnezeu. Şi muzica uşoară poate fi gustată de unii cu plăcere, poate chiar îmbogăţi cultură generală. Muzica populară ne face conştienţi de apartenenţa la o ţară, cu istoria şi tradiţiile ei. Există, de cealaltă parte, şi muzică lascivă, versuri incitante sau doar mizerabile. Nu puteţi obliga copiii să le placă un anumit gen de muzică sau să asculte ceva ce nu le place, dar oferiţi-le când sunt încă mici ce e mai frumos, învăţaţi-i să guste şi să înţeleagă muzica de calitate.

Rolul educaţiei
Din programul educaţional face parte şcoala şi Biserica. Alături de profesor, preotul este la rândul său un învăţător veritabil. Prin colaborarea dintre şcoală şi Biserică se poate implementa cultura adevărată şi pot fi promovate valorile creştine. Biserica nu trebuie să stea deoparte, ci trebuie să le vină în întâmpinare părinţilor. Accesul la informaţie de tot felul e o provocare pentru copii şi tineri, iar Biserica, şcoala şi familia, trebuie să îşi îndeplinească misiunea cu tact şi delicateţe.

Pr. Ştefan Botoran

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 50 - martie 2011