Sunt căsătorita de 7 ani (şi suntem împreună de 15). În ultimii ani s-a distanţat de mine (eu i-am respectat întotdeauna nevoia de „independenţă”, deşi consider că aşa ceva nu trebuie să existe între doi oameni care se iubesc). Fără să intru în detalii, ultimul an a fost un infern... am fost pe punctul de a ne despărţi de mai multe ori. Acum suntem doi străini, care au copii. Am decis că trebuie să rămânem împreună de dragul copiilor şi ne ajutăm unul pe altul în acest demers. L-am convins că dragostea dintre părinţi este esenţială pentru fericirea copiilor (fapt real, nu invenţia mea) şi atunci ne purtăm foarte prietenos în faţa copiilor (dar realitatea este alta). Dar eu nu sunt mulţumită. Îmi vreau soţul înapoi! Nu înţeleg (şi el nu mi-a oferit nici o explicaţie) de ce mă îndepărtează de el. Mi-a spus doar că nu mă iubeşte. Această ar fi prima problemă. La fel de importantă este o altă problemă, care decurge din prima: nu-mi pot controla gândurile! Toată ziua mă gândesc doar la asta: de ce nu mă iubeşte, ce fericită eram înainte, cu ce am greşit, oare aşa voi trăi restul vieţii etc. Lamentaţii. Noaptea nu pot dormi din cauza acestor gânduri (şi de multe ori plâng şi realizez că doar îmi plâng de milă, dar durerea este reală), de multe ori citesc noaptea pentru a-mi deturna gândurile. Este o adevărată obsesie, pentru că nu mă pot concentra asupra altor lucruri importante (copiii). El observă că sunt un pic ciudată, dar nu-i pot spune cât de rău mă simt de fapt în această relaţie (ce pot să-i cer?), dar cu copiii nu am destulă răbdare şi energie şi mă simţ vinovată. Făceam mult mai mult înainte... acum sunt total ineficientă. Mă simt de parcă aş avea otravă în minte. Îi sunt indiferentă soţului şi eu nu pot face nimic (doar să-l iubesc, desigur... dar se pare că-l lasă rece...). Nu pot înţelege cum poate el să trăiască aşa de indiferent. Mie îmi lipseşte foarte mult, deşi suntem sub acelaşi acoperiş. Mă simt tot timpul de parcă aş fi însetată (de afecţiunea şi atenţia lui). Dincolo de ceea ce se întâmplă, eu ar trebui să recâştig controlul asupra mea, dar nu pot! (Aici aş putea vorbi de problema trei: mi-e teamă că aş putea da curs vreunui gând rău şi-mi voi părăsi soţul când îmi spune vreun cuvânt urât sau, mai rău, mi-e teamă că voi ajunge să nu-l mai iubesc). Ce să fac? Vă mulţumesc. Cu dragoste, I.
P.S. Nu vreau sa fiu nedreaptă: distanţarea de soţ m-a pus imediat în genunchi în rugăciune. Şi lucrurile au fost foarte grele pentru mine, nu am nici un dubiu că Maica Domnului m-a ajutat, altfel nu mai eram astăzi o familie.Draga mea I,
Maica Domnului să te ocrotească şi să te mângâie cu iubirea ei de oameni! Da, e bine că îţi vrei soţul înapoi, dar felul în care faci asta nu e bun! Te rog, să ţii în continuare genunchii plecaţi la rugăciune, dar acum cu dublu scop: Nu numai să rămâneţi, să redeveniţi o familie, ci să intraţi şi în Împărăţie!
Acum, copil iubit, învăţa să iubeşti cu Domnul!
Să începi să-l binecuvântezi cât mai des posibil. Să ceri mereu Domnului să-l binecuvânteze şi să pună iubire sfântă în inima lui pentru ţine şi pentru copii. Apoi, să citeşti zilnic din Evanghelie şi Acatistul Sfântului Arhanghel Rafail (îl găseşti la noi pe site, la rugăciuni).
Apoi, să te spovedeşti curat şi profund şi să ţii posturile aşa cum sunt ele rânduite în Biserică, şi, dacă poţi, vinerea ceva mai aspru.
Să facem, dacă poţi, şi Seminarul Iertării împreună, ca să ai sufletul împăcat şi plin de credinţa în Domnul şi în darurile Lui.
Să faci mereu sfeştanie în casă şi să ai grijă că să nu pătrundă pornografie în casa voastră pe vreun canal...
Să spui cât poţi de des „Doamne Iisuse...”
Să nu-l cicăleşti pe soţul tău şi să te îngrijeşti cu gust şi delicateţe de aspectul tău exterior, ca şi de cel lăuntric.
Te îmbrăţişez cu dragoste şi încredere,
Maica Siluana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu