Dacă cineva mă întreabă ce este un sfânt? – îi voi răspunde simplu du-te şi vezi! Astăzi oamenii sunt tentaţi din ce în ce mai mult să creadă doar în ceea ce văd. Însăşi formaţia şi educaţia generaţiilor actuale este una pragmatică, de tip „tomian” – „dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Sa, nu voi crede”. Pentru foarte mulţi oameni, şi mai tineri şi mai în vârstă, sfinţii sunt eroi de poveste ai unei lumi trecute, care poate că au existat vreodată. Sau poate nu. Acelora care se îndoiesc de existenţa sfinţilor lui Dumnezeu le fac invitaţia pentru ziua de 27 octombrie a acestui an: mergeţi la Bucureşti pe Dealul Mitropoliei şi vedeţi cum îi cinsteşte Dumnezeu pe sfinţii săi pe care îi iubeşte. Veţi găsi acolo cu siguranţă mii de oameni ca şi voi, veniţi din toate colţurile ţării. Unii merg din curiozitate pentru a vedea moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, alţii merg la Sfântul pentru a primi binecuvântarea lui. Cert este că Sfântul Dimitrie ne cheamă la el ca să ne arate că Dumnezeu îşi ţine promisiunea şi îi răsplăteşte cu darul sfinţeniei pe cei care lasă grijile lumeşti şi încearcă să împlinească cât mai mult din voia Sa.
Cine este Sfântul Dimitrie cel Nou? Născut la sud de Dunăre, în satul Basarabi, în vremea împăraţilor româno-bulgari ai veacului al XIII-lea, Cuviosul Dimitrie Basarabov era păstor de vite. La un moment dat a îmbrăcat haina monahală la un schit situat într-o peşteră, nu departe de satul Basarabi. Aici petrecea în post, rugăciune, priveghere si ascultare. Dimitrie Basarabov a murit în peşteră, întins pe o lespede de piatră, pe malul râului Lom. Gura peşterii a fost astupată de pietre, însă o ploaie puternică a făcut ca pietrele să fie înlăturate, iar moaştele descoperite. Sfântul Dimitrie Basarabov i s-a arătat în vis unei copile bolnave, spunându-i că o va vindeca dacă părinţii îi vor scoate din apă trupul. După ce au fost scoase din apă, moaştele au fost depuse în biserica satului.
Un domn al Ţării Româneşti a construit, în localitatea Basarabi, o biserică peste moaştele sfântului. În timpul războiului dintre ruşi şi turci (1769-1774), pentru a nu fi prădate, moaştele au fost aduse de Hagi Dimitrie în Ţara Românească şi depuse în Catedrala Mitropolitană din Bucureşti, unde se află şi astăzi.
Poate că mulţi veţi gândi acum că viaţa Sfântului Dimitrie cel Nou nu a fost una deosebită. Cu siguranţă a fost deosebită de viaţa majorităţii oamenilor de astăzi. În vreme ce noi alergăm după case mari şi luxoase, el îşi alegea drept adăpost o umilă peşteră. În timp ce mulţi doresc să ocupe un post de director, manager, sau un mic şef într-o firmă de prestigiu distrugându-şi liniştea lui şi a familiei pentru ambiţiile sale deşarte, Sfântul păzea umil turma de animale pe izlazul satului. În timp ce alţii cheltuiesc azi sume colosale de bani pentru a-şi cumpăra haine de firmă, Sfântul îmbrăca o rasă monahală învechită şi roasă de vreme. În timp ce unii oameni plătesc bani grei pentru a-şi face reclamă propriei persoane pentru a fi cunoscuţi în reviste sau la televizor şi lăudaţi apoi de oameni, Sfântul se retrăgea din mijlocul vâltorii acestei vieţi în mijlocul pădurii pentru a nu fi cunoscut de nimeni, dar pentru a avea liniştea necesară să-l poată cunoaşte cu adevărat pe Dumnezeu.
Concluzia? Toţi aceia care îşi pierd sufletul pentru a dobândi lumea aceasta, când vor muri, vor muri de tot. Cei care caută însă Împărăţia lui Dumnezeu vii vor fi în veac. Dacă încă te mai îndoieşti, convinge-te pe data de 27 octombrie, pe Dealul Mitropoliei. Sfântul te aşteaptă să-ţi spună mai multe.
Pr. Iosif Ciolan
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 21 - octombrie 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu