vineri, 17 octombrie 2008

„Părăsiţi păcatul şi veţi avea bucurie, părăsiţi păcatul şi veţi avea sănătate.”

Interviu cu Părintele Matei Bilauca, stareţul Schitului „Naşterea Maicii Domnului” de la Şinca Veche

Pentru că se apropie 9 noiembrie, data la care îl prăznuim pe Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina, am pregătit în acest număr pentru dumneavoastră un articol despre viaţa acestui sfânt, pe care îl găsiţi la pagina 6, şi un interviu cu Părintele Matei, stareţul schitului de la Şinca Veche, unde se află o părticică din sfintele sale moaşte şi unde, de la venirea acestora, minunile şi vindecările nu au întârziat să apară.

Părinte stareţ, se apropie hramul paraclisului schitului de la Şinca Veche. Sfântul Nectarie este din ce în ce mai cunoscut şi la noi, însă există şi foarte mulţi oameni care nu au auzit încă de el. Spuneţi-ne câteva cuvinte despre viaţa lui.
Sf. Nectarie, pe numele de botez Anastasie, s-a născut într-o familie săracă, aşa încât a trebuit încă de copil să plece de acasă pentru a câştiga cele necesare traiului atât pentru el cât şi pentru familie; aşa ajunge să se angajeze într-o băcănie. Când pregătea cumpărăturile celor care veneau să cumpere de la magazin le introducea printre produsele cumpărate şi un bileţel cu câte un cuvânt duhovnicesc. Încă din copilărie citea cărţi duhovniceşti, mai cu seamă din Scriptură, dar şi din Sfinţii Părinţi, şi aşa s-a gândit să facă ceva mai mult decât munca pentru cele materiale.
De aici putem vedea sufletul mare al Sfântului Nectarie, dragostea pe care o avea, şi despre care putem deduce că a primit-o de la părinţii lui, pentru că gândul acesta de a împărţi şi altora cuvinte duhovniceşti i-au venit când era încă un copil…
Aşa, muncind cu gândul de a-şi ajuta familia, a ajuns la un moment dat că n-a putut nici măcar să îşi cumpere o pereche de pantaloni, nişte hăinuţe, care erau necesare, pentru că cele cu care plecase de acasă se învechiseră, se rupseseră, şi era foarte necăjit. Aşa, cu credinţa pe care o avea, a ajuns să îi scrie Domnului Hristos o scrisoare, în care Îl ruga să îi trimită nişte hăinuţe.
S-a dus la poştă, cum am spune noi astăzi, şi cel care se ocupa cu expedierea scrisorilor, din curiozitate, pentru că nu avea în ziua aceea timbru, s-a uitat pe plic pentru a vedea destinatarul, şi a văzut că scrie: „Către Domnul Hristos”. Aşa a ajuns să deschidă scrisoarea, să vadă ce cuprinde şi a aflat de rugămintea şi mâhnirea, problemele pe care le avea micuţul Anastasie. I-a dat Dumnezeu în gând să îi cumpere toate cele necesare şi să i le trimită ca din partea lui Dumnezeu.
Bineînţeles că şi Sfântul Nectarie a primit cele pe care i le-a adus negustorul Temistocle, poştaşul, ca din partea lui Dumnezeu, şi mulţi ani a crezut că Domnul Hristos i le-a trimis. Şi de fapt chiar El i le-a şi trimis, pentru că Dumnezeu lucrează prin oameni. Noi, oamenii, suntem mâinile lui Dumnezeu, uneltele prin care Dumnezeu lucrează.
Cred că Sfântul, ajungând mai apoi la o măsură înaltă în duhovnicie, sigur a avut convingerea că pronia dumnezeiască le-a rânduit pe toate: şi să fie sărac, ca să ceară, şi să fie omul prin care Dumnezeu să lucreze, şi pentru înaintarea lui, dar şi pentru noi, care aflăm astăzi despre acest lucru minunat. Poate că azi pare un lucru neînsemnat. Pentru cei care au calculatoare, sau telefon mobil de la vârste foarte mici, cum se întâmplă azi, poate lor li se pare curios şi neînsemnat, neştiind ce înseamnă să nu ai un al doilea schimb de haine.

Mă gândeam şi eu la această paralelă între Sfântul Nectarie ca şi copil şi copii de astăzi care, în cel mai bun caz, îi scriu lui Moş Crăciun, dar cui i-ar trece prin minte să îi scrie lui Dumnezeu?
Da, pentru că există un fenomen de îndepărtare a omului de cele spirituale, care nu se întâmplă numai la Crăciun... Gândiţi-vă că la Paşti oamenii nu se gândesc la Învierea Domnului şi la învierea noastră, ci la iepuraş. De Paşti la iepuraş, de Crăciun la Moş Crăciun, şi mai nou la crăciuniţe… Pentru că diavolul caută să ne îndepărteze de la calea mântuirii noastre şi porneşte de la gând, vrea să nu ne mai gândim la Dumnezeu, ci mintea noastră să fie preocupată de altceva.
Pe vremea Sfântului Nectarie erau alte posibilităţi, existau mult mai mulţi copii necăjiţi. Desigur că există şi în zilele noastre copii care sunt în aceeaşi situaţie în care era Sfântul, şi eu cred că el le poartă de grijă tuturor copiilor necăjiţi. De curând a venit o doamnă din Braşov, cu dureri mari de coloană, şi mi-a povestit că l-a visat într-o seară pe Sf. Nectarie, care a mângâiat-o, i-a dat nădejde, i-a zis că o să o ajute în necazurile pe care le are, dar să vină la biserica închinată lui de aici, de la schit, să ia untdelemn de la candela sfântului şi să se ungă pe coloană. I-a dat şi un bănuţ de aur zicându-i: „Ia, ca să ai de unde să dai la copiii săraci!” Aşa încât mă gândesc că Sfântul poartă de grijă, şi mai cu seamă copiilor săraci. Femeia a luat bănuţul şi l-a pus în buzunar, unde a mai găsit unul identic, aşa încât putem spune că darul s-a înmulţit.
Ar fi bine să se ştie lucrurile acestea, pentru că lumea ar trebui nu doar să îl cunoască pe Sfântul Nectarie, ci şi să se roage lui.

Prima denumire care îl însoţeşte în general pe Sfântul Nectarie atunci când oamenii aud pentru prima dată despre el este: „vindecătorul de cancer”. Este într-adevăr „specializat”, ca să zic aşa, în această boală?
Cred că această boală, cancerul, a fost numită boala secolului pe bună dreptate. Am observat că oamenii în general, când au o mică problemă de sănătate, imediat gândul se duce la cancer. Oamenii sunt speriaţi. Am înţeles că sunt mai mulţi bolnavi de inimă decât de cancer, dar oamenii nu se gândesc atât de mult cu frică la boala de inimă, aşa cum se gândesc la cancer. De când sunt aici şi îl avem pe Sfântul Nectarie am întâlnit mulţi oameni care au cancer. Ceea ce trebuie să înţelegem noi este că în spatele acestei boli este o rânduială. Oamenii de cele mai multe ori au impresia că alţii sunt vinovaţi pentru ceea ce li se întâmplă, însă în fond fiecare trăim consecinţele vieţii noastre. Am întâlnit un caz, un tânăr bolnav de cancer. Era într-o situaţie nebinecuvântată de Dumnezeu, ca să zic aşa, pentru că trăia în păcat. Totuşi, Sfântul i-a întins o mână de ajutor, în sensul că s-a vindecat de tumoare. Totul era bine, cu mulţumiri din partea familiei, numai că după puţină vreme s-a îmbolnăvit din nou. Ceea ce era doar o mică tumoare a dus în câteva zile la moarte. Vedem deci că Sfântul Nectarie, şi toţi sfinţii de fapt, ne ajută; nu ne cer nu ştiu câte acatiste, nu ştiu câte nevoinţe ascetice, să ne chinuim noi pentru a-i face să fie milostivi… Dumnezeu şi sfinţii Lui aşteaptă de la oameni o schimbare a vieţii lor, adică să părăsească păcatul.

De multe ori boala vine ca un semnal de alarmă, de îndemn spre îndreptare…
În general, boala vine de pe urma păcatului. Numai că oamenii aşa s-au obişnuit cu păcatul încât au impresia că este firesc. E firesc să fumezi, e firesc să bei, e firesc să nu fi cinstit în familie, să înjuri, să nu mergi duminica la biserică, e firesc să te judeci cu aproapele, cu fraţii mai cu seamă. Chiar am găsit de curând într-o carte că astăzi „aproapele” s-a schimbat în „departele”.
Problema este deci că sfinţii ne ajută de fiecare dată, însă din partea oamenilor nu există o dorinţă de a-şi schimba viaţa. Şi atunci aşa se întâmplă, Sfântul arată un semn că rugăciunile au fost primite şi că există vindecare, numai că dacă omul persistă şi rămâne în starea de păcat, care Îl îndepărtează pe Dumnezeu din viaţa lui, atunci boala se agravează. Este şi un cuvânt al Domnului Hristos, care spune în Evanghelie: „De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ţie şi mai rău.” Evanghelia nu este doar o carte din care citim şi ne minunăm, ci ea este viaţa noastră, şi ea se repetă zilnic. Aşa încât aş vrea ca oamenii să îl cunoască pe Sfântul Nectarie, pentru că, aşa ca şi ceilalţi sfinţi, este un dar de la Dumnezeu pentru noi, prin care El lucrează ca să ne aducă pe noi la fericire, la mântuire.

Ce v-a impresionat cel mai mult din viaţa Sfântului Nectarie?
Răbdarea. Pentru că în zilele noastre ne lipseşte foarte mult; ştim cuvântul din Scriptură, că „cine va răbda până la sfârşit se va mântui”, şi cu toate acestea nu avem răbdare. Sfântul a avut foarte multă răbdare, nu atât cu sine cât cu ceilalţi. Dacă citim viaţa lui vedem ce multe a avut de răbdat, câte pătimiri... Şi prin răbdarea aceasta a împlinit o poruncă a Domnului Hristos, care ni se cere şi nouă: „Să nu-ţi urăşti duşmanii!”. Îmi aduc aminte când am fost într-un an în Muntele Athos, şi am auzit la Mănăstirea Sf. Pavel că un călugăr de acolo, din câte am înţeles chiar egumenul mănăstirii, era foarte contrariat cum se poate ca un călugăr din lume, chiar episcop fiind, să fie canonizat atât de repede, în timp ce monahii din Muntele Athos fac atâtea nevoinţe, sunt rupţi de familie şi de lume, şi cu toate acestea ajung la sfinţenie atât de greu. Şi i s-a arătat Sfântul şi i-a zis: „Pentru nimic din ce am făcut nu m-a rânduit Dumnezeu în ceata sfinţilor, ci doar pentru faptul că nu mi-am urât duşmanii.” E foarte important lucrul acesta.

Şi ştim că a avut duşmani destui…
A avut duşmani cum zice Sfântul Ap Pavel: şi din interior şi din exterior, şi din cei care erau din Biserică, şi din cei care nu aveau treabă cu Biserica, a avut mulţi oameni invidioşi. Bineînţeles că Sfântul se ruga pentru ei, pentru că altfel nu ar fi avut cum să aibă această răbdare. Iar el nu se plângea nimănui, ci se ruga lui Dumnezeu pentru ca El să lumineze pe cei care îl vedeau altfel decât cum era. Mă gândesc la momentul când a ajuns să predice în biserică, şi oamenii au fost învăţaţi să-l huiduiască, să facă gălăgie, să se mişte, să umble, pentru ca să nu-l poată asculta lumea. Iar sfântul şi-a ţinut cuvântarea cu răbdare, a intrat în sfântul altar, şi povestesc preoţii care erau acolo că s-a aşezat în genunchi în faţa crucii, în spatele mesei, şi se ruga acolo… Şi cu vremea, rugăciunea aceasta a Sfântului la picioarele crucii a făcut ca poporul, prin cuvântarea pe care o ţinea, să îl considere un sfânt din cei de demult, care era comparat cu apostolii Domnului.
Asta m-a impresionat cel mai mult, răbdarea Sfântului.

Care credeţi că este mesajul Sfântului pentru oamenii de astăzi?
Să-şi schimbe viaţa. Părăsiţi păcatul şi veţi avea bucurie, părăsiţi păcatul şi veţi avea sănătate, părăsiţi păcatul şi-L veţi cunoaşte pe Dumnezeu. De câteva zile mi se învârte în minte un cuvânt al Sf. Antonie, şi anume că noi nu ajungem să Îl cunoaştem pe Dumnezeu din pricina a două lucruri: negrija şi lenea. Şi mă gândeam ce înseamnă să Îl cunoşti pe Dumnezeu. Şi dacă nu ajungi să Îl cunoşti înseamnă că nu ai grijă să Îl cunoşti şi că eşti leneş. Dar a-L cunoaşte pe Dumnezeu nu înseamnă a şti despre El din învăţăturile Bisericii, aceasta este la măsură catehumenului, cel care începe să înveţe despre Dumnezeu. A-l cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a-L trăi pe Dumnezeu în viaţa ta, cum zice Sf. Ap. Pavel, că „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”. În tot ceea ce faci în viaţa ta să te raportezi la Dumnezeu, să treci cumva prin mintea lui Dumnezeu, asta înseamnă să Îl cunoşti. Cred că asta a urmărit Sf. Nectarie prin toate predicile şi prin exemplul pe care l-a dat în viaţă; şi mai cu seamă acum, prin minunile care se fac prin sfintele sale moaşte, mesajul lui este acesta: să părăsească lumea păcatul, să se apropie de Dumnezeu ca să Îl cunoască pe Dumnezeu.
Noi suntem nişte slujitori ai lui Dumnezeu, şi mă gândeam că suntem nişte slujitori care nu ne cunoaştem Stăpânul. N-am putea spune că noi L-am cunoscut pe Dumnezeu. Ci pur şi simplu ştim despre Dumnezeu, îi slujim, şi chiar preoţi fiind, Îi slujim, dar nu am ajuns la măsura de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Şi cred că Sfântul asta vrea, iar ajutorul pe care îl dă tot pentru aceasta este, ca noi să ne vedem neputinţa noastră, nevrednicia noastră…

Să ne schimbăm viaţa…
Să ne schimbăm viaţa, să ajungem şi noi să Îl iubim pe Dumnezeu. Nu aşa, să spunem: iubire, iubire, dragoste; nu cuvântări sentimentaliste, ci viaţa noastră să fie iubire, cum zicea Părintele Arsenie Boca, că dacă va veni vremea să pui capul pe butuc, să poţi să îl pui pentru Hristos.

Ce îndemn aveţi pentru cititorii noştri?
Credincioşii care au evlavie pentru sfinţii noştri, din Biserica noastră Ortodoxă, să îşi procure o carte cu Sfântul Nectarie – viaţa, minunile şi acatistul sau paraclisul Sfântului. Să nu lipsească din casele lor aşa cum nu lipseşte Sfânta Scriptură. Şi asta nu spun doar aşa, ca să mai existe o carte în bibliotecile oamenilor, ci dintr-o convingere. Dumnezeu, prin pronia Lui, rânduieşte oameni care ajung la sfinţenie şi apoi sunt ajutor pentru noi. Prin cartea aceasta cumva, pe lângă icoana sfântului, îl aducem pe Sfântul în casa noastră. Este un îndemn de a părăsi păcatul, un îndemn de a ne schimba viaţa, un îndemn de a dori să Îl cunoaştem pe Dumnezeu, un îndemn de a ajunge să ne sfinţim şi noi, pentru că avem poruncă de la Dumnezeu: „Fiţi sfinţi, precum Tatăl Sfânt este”, „Fiţi sfinţi pentru că Eu sunt sfânt” sau „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl Cel din ceruri desăvârşit este”.
Interviu realizat de Natalia Corlean
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 21 - octombrie 2008

6 comentarii:

marginionut spunea...

Ma bucur sa vad chipul Parintelui Matei, si sa-l stiu aproape de Sfantul Nectarie! Va felicit din inima bucuroasa pentru tot ce faceti in inima tarii!

Natalia spunea...

Sarut mana, parinte, si va multumim! Nu ne dorim decat ca Domnul sa lucreze in continuare si sa fie de folos aceasta lucrare...

Anonim spunea...

sarut mana, parinte, va multumesc pentru sfaturile date. mi-au fost de folos si ma regasesc in fiecare cuvant al dvs.
ma numesc rodica, am 34 de ani, din bucuresti. am avut o problema de sanatate in care e specializat Sfantul Necatrie si tot Sfantul m-a ajutat sa am un rezultat bun la tomograf. as vrea sa ma inchin la Sfantul Nectarie la Sinca Veche.
va rog sa ma pomeniti si pe mine in rugaciunile dvs.
va multumesc. Doamne ajuta!

Anonim spunea...

Sarut mina ,parinte,ne bucuram pentru sfaturile date.Eu am acasa icoana si acatistul SF.NECTARIE si ma rog cit pot de des pentru iertarea greselelor mele si ajutor.Dar eu as avea o mare rugaminte la dumneavoastraun sfat ..cum pot sa ma rog pentru sora mea care este o fire foarte vulcanica si rea,se ciarta cu tota lumea pina si cu parinti nostri,cu fratele cu prieteni...am incercat sa o sfatuiesc sa mearga la biserica sau sa se roage dar cind pomenesc deasa ceva parca ia foc cu totul.ce rugaciune pot sa fac pentru ia sa fie mai buna sasi iubeasca aproapele ,,sa fie mai credincioasa.DOAMNE AJUTA PE TOATA LUMEA!

Natalia spunea...

Doamne ajută! Părintele Matei nu răspunde aici. Dacă doriţi puteţi să îl căutaţi la Şinca Nouă, iar până atunci în problemele duhovniceşti puteţi cere ajutorul duhovnicului dumneavoastră. Numai bine, Domnul să vă lumineze!

mira spunea...

As vrea sa va povestesc despre cateva minuni pe care le-a facut Sf. Nectarie in viata mea. am promis sf. ca o sa scriu cat mai detaliat, l-am cunoscut pe sf. nectarie prin oct. 2009. in decembrie 2009 mi-am taiat degetul mare de la mana stanga in doua, locuiesc in Germnaia, si aici n-am inca asig medicala. M-am rugat SF. Nectarie, si-n doua zile, degetul a fost lipit la loc, iar in cea de-a treia zi, nici nu l-am mai bandajat. Apoi de fiecare data cand i-am cerut ajutorul, ne-a ajutat, atat pe mine si pe sotul meu, fie pt o durere de cap, sau pe sotul meu l-a scapat de o raceala zdravana.
Acum vreo luna dupa ce am condus, vreo 50 km, am avut o durere puternica la genunchiul drept, si mi s-a si umflat, si pocnea mereu( am practicat sport de performanta in adolescenta, iar acum suport consecintele), cateva seri la rand m-am uns cu ulei de la candela moastelor Sf. Nectarie, si mi-a trecut. Dar cum scap de una, dau de alta, de cateva zile, cred ca am facut alergie la balsamul de rufe, ma tot ''manca pielea' si m-am rugat sf. Nectarie, sa ma ajute, era suparatoare situatia. Si Sf. m-a ajutat de fiecare data. Multumesc Sf. Nectarie. Minunat este Dumnezeu intre sfintii sai!
Doamne ajuta