Istoria unui loc sfânt
Breaza, aşezare românească ce dăinuie de veacuri, îşi poartă cu mândrie urmele paşilor istoriei. Amintirea lui Negru Vodă, descălecătorul, este prezentă atât la sud cât şi la nord de munţii Făgăraşului, planul cetăţii de la Breaza prezentând asemănări în multe privinţe cu cele de la Cetăţeni şi Poenari, din Muntenia.
În urma năvălirii tătarilor, la sfârşitul secolului al XIII-lea, popasurile şi potecile din munţii Făgăraşului erau bine păzite de români. Mai sus de schitul Breaza, la 100 de metri către răsărit, se află şi astăzi ruinele cetăţii legendarului Negru Vodă. Cele mai vechi părţi ale acestui complex sunt cele doua turnuri în formă cilindrică, zidul de incintă fiind ridicat într-o etapă ulterioară. Fortăreaţa asigura paza potecii de la picioarele plaiului Breaza, potecă ce trecea munţii Făgăraşului. Cetatea a fost părăsită cel mai probabil în secolul al XV-lea.
Încă din vechime este atestată aici existenţa a trei aşezăminte monahale la poalele munţilor Făgăraşului, lângă satul Breaza. Denumirile lor ni s-au transmis până astăzi: „La Chilii”, „La Poiană” şi „La Fântâniţă”.
Una dintre ele a fost arsă cu călugări cu tot, patru vieţuitori care s-au opus opresiunilor armatei austro-ungare trimisă sub comanda lui Buccow să distrugă din temelie toate locaşurile de credinţă ortodoxă. Aşa şi-au înscris călugării numele lor în rândul martirilor creştini, prin jertfa de „La Poiană”.
O altă istorisire este legată de minunea de „La Fântâniţă”, unde se spune că la un moment dar a izvorât vin, pe care călugării l-au dat cotropitorilor pentru a nu fi omorâţi. Această fântână se păstrează şi astăzi la apus de mănăstire.
Reconstrucţia mănăstirii
După revoluţie, voinţa românilor făgărăşeni de a-şi vedea vechile aşezări monahale reînviate a fost posibilă. Deşi multe fortăreţe ortodoxe au fost distruse de generalul Buccow, martiriul călugărilor de atunci a rodit astăzi prin frumoasele aşezări monahale ce străjuiesc cu rugăciunea Ţara Făgăraşului.
Cel care a reconstruit aşezarea monahală de la Breaza este vrednicul părinte Ioan Năftănăilă, prin care Dumnezeu a continuat istoria acestui loc. Pătimirile părintelui în închisorile comunismului timp de 6 ani au născut făgăduinţa aceasta: „Dacă voi scăpa cu bine din această carceră grea, voi ridica o mănăstire”. Preot cu un suflet mare, cu multă dragoste de carte şi de cult, părintele Ioan şi-a împlinit promisiunea: cu sprijinul neobosit al familiei sale s-a ridicat biserica mănăstirii. Aceasta a fost dotată cu toate cele necesare desfăşurării slujbelor tot prin grija părintelui Ioan. I-au fost alături cei doi fii, Eugen şi Ioan, doctori de trup şi de suflet, căci unul este medic stomatolog şi celălalt preot în Viştea de Jos. Şi doamna preoteasă Eugenia l-a însoţit tot timpul pe părintele în efortul reconstrucţiei acestui aşezământ monahal. Cât a fost în putere, părintele Ioan Năftănăilă a slujit cu multă dragoste aici, doamna preoteasă fiind cea care dădea răspunsurile de la strană şi înfrumuseţa slujba prin vocea sa deosebită.
De 4 ani, de când este ţintuit la pat, părintele este mereu cu grija de a fi mereu vie această aşezare monahală. Dorinţa sa a fost transpusă în fapt, căci din iunie 2006 din binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Laurenţiu Streza au venit la acest schit câţiva vieţuitori călugări, care duc mai departe rugăciunea şi tradiţia monahală în aceste locuri binecuvântate.
Pr. Cătălin Teulea
Interviu cu părintele egumen Ambrozie
Părinte, cum s-a aprins în sufletul dumneavoastră dorul după călugărie?Trebuie să vă mărturisesc că de mic am vrut să mă călugăresc. Pe atunci, din satul meu s-a călugărit un preot bătrân, părintele Timotei. De multe ori mergeam şi lucram la el în curte. Liniştea pe care o emana şi trăirea sa cu Dumnezeu m-au cucerit şi pe mine, chiar dacă eram doar un copil. Aşa se explică faptul că primele trei luni de vieţuire într-o mănăstire au fost la mănăstirea Balaciu din judeţul Ialomiţa, acolo unde este înmormântat acest părinte. În această mănăstire am stat până la vremea armatei.
Şi totuşi care este mănăstirea unde aţi devenit călugăr?
După armată, dorul după Dumnezeu s-a aprins mai cu putere. Cu acest dor sfânt am intrat la mănăstirea Izbuc din judeţul Bihor. De această aleasă mănăstire se leagă călugăria mea. După 5 ani de vieţuire ca frate de mănăstire, au urmat primii 3 ani de călugărie. Când Mitropolitul Laurenţiu Streza era episcop la Caransebeş a revigorat viaţa monahală. Astfel am ajuns să fiu călugăr vreme de 5 ani la schitul Ruşchiţa, de lângă cariera de marmură.
Cum de aţi ajuns în Ţara Făgăraşului la acest schit minunat, Breaza?
Actualul Mitropolit al Ardealului, Dr. Laurenţiu Streza, a fost cel care ne-a sugerat acest loc deosebit. Cu binecuvântarea sa şi a părintelui exarh Visarion am venit aici din 1 iunie 2oo6. Tot de la Ruşchiţa au venit împreună cu mine rasoforii Dosoftei şi Damaschin.
Părinte stareţ, care sunt rezultatele palpabile ale obştii de aici?
În primul rând faptul că jertfa părintelui Ioan Năftănăilă se continuă. Îl purtăm în rugăciunile noastre şi ne bucurăm de câte ori îl putem vedea. Părintele nostru duhovnic Ermilian îl pomeneşte în slujbele bisericii.
Putem spune că din grajdurile existente, preluate de mănăstire, am făcut o casă unde să putem locui, dotată cu toate cele necesare. De asemenea, după cum aţi văzut, am început să construim deasupra ei chilii. Deşi cheltuielile au fost mari, sperăm să putem ieşi la liman.
Avem o mică gospodărie cu păsări, vaci şi porci. Aceasta e necesară pentru întreţinerea noastră şi tratarea pelerinilor cu o masă caldă. Bucătăreasa noastră, sora Ana, îşi dă toată silinţa în acest sens. Iar noi, obştea, avem ascultări atât la gospodărie cât şi la gaterul de prelucrare a lemnului necesar pentru chilii.
Ce proiecte aveţi pentru viitor?
Dorim să facem un atelier de sculptură. În ce priveşte chiliile, am turnat deja fundaţia pentru ele, în faţa mănăstirii. Din actuala locuinţă a noastră dorim să facem pe viitor casă de oaspeţi. Avem în proiectele noastre şi pictarea bisericii. Toate acestea dorim să le împlinim spre slava lui Dumnezeu.
Ce mesaj le transmiteţi credincioşilor făgărăşeni?
Să fie cu mai multă iubire unii faţă de alţii, cu mai multă credinţă şi răbdare. De câte ori au ocazia să vină la noi, să nu ne ocolească. Ne bucurăm de prezenţa şi ajutorul lor. Cu ajutorul primăriei putem pune la dispoziţia pelerinilor peste 50 de locuri de cazare. Dumnezeu să ne ocrotească pe toţi!
Mulţumim, părinte! Şi dumneavoastră şi obştii Dumnezeu să vă dăruiască spor în toate!
Interviu realizat de Pr.Cătălin Teulea
Obştea schitului
La acest schit sunt astăzi următorii vieţuitori:Părintele egumen Ambrozie - cel care se ocupă de buna administrare a acestui aşezământ monahal.
Părintele Ermilian - preotul şi duhovnicul mănăstirii, venit de la mănăstirea „Muntele Mic” din episcopia Caransebeşului
Rasoforul Dosoftei – venit de la schitul Ruşchiţa din episcopia Caransebeşului
Rasoforul Damaschin - venit tot de la schitul Ruschiţa
De ceva vreme sunt sprijiniţi de sora Radu Ana din Hunedoara, bucătăreasa şi gazda primitoare a acestui loc minunat.
Toţi se nevoiesc cu ascultarea, rugăciunea şi munca.
Programul slujbelor
Rânduiala slujbelor începe în fiecare dimineaţă la ora 7 cu Acatist, Ceasuri, ObedniţăMiercurea şi vinerea se slujeşte Sfânta Liturghie.
În fiecare a doua Duminică a lunii se săvârşeşte Taina Sfântului Maslu la ora 17.
Călăuză pentru pelerini
La schitul de la Breaza puteţi ajunge pe traseul Făgăraş - Recea - Gura Văii - Breaza (aproximativ 16 km). Din Breaza o luaţi apoi pe drumul spre munte, drum forestier pe care mai mergeţi cam 1 km, până vedeţi pe dreapta un indicator către schit. De acolo mai sunt vreo 200 de m.Capacitate de cazare: 50 de locuri
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 10 - noiembrie 2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu