Dacă cineva îşi va analiza cu sinceritate cauza neadaptării sale la dificultăţile vieţii, va descoperi adesea un mic cuvânt compus din trei litere: „EGO". Încordarea şi boala se produc de multe ori din cauză că noi nu vrem să sacrificăm marele nostru „EU", iar cauzele multor boli ar putea fi cuprinse într-un singur cuvânt: egocentrism.
Egoismul apare din faşă
De multe ori copilul este învăţat a gândi egoist încă de mic, atunci când i se dă ocazie să-şi manifeste propria importanţă. De fiecare dată când dă cele mai uşoare semne de nervozitate, părinţii şi bunicii aleargă să-l strângă drăgăstos în braţe, îi dau un biberon, îl plimbă în braţe, sau fac ceva ca să-i arate că soarele, luna şi stelele sunt gata să-i răspundă la fiecare gest de agitaţie. Un copilaş devine astfel obişnuit ca toate lucrurile să stea la dispoziţia lui, iar cu trecerea timpului el îşi desăvârşeşte tehnica pentru a-şi satisface interesele egoiste.
Din păcate părinţii hrănesc în continuare egocentrismul copilului: când elevul din clasa întâi le povesteşte despre un băiat mai mic că este „fricos", că el îl trânteşte la pământ şi îl bate, drăgăstosul tată se bucură şi-l aplaudă zicându-i „Viteaz băiat are tata!" Când unul din clasa a VIII-a se tânguieşte că „Directorul acela bătrân l-a pedepsit pentru nimica toată", majoritatea părinţilor judecă cazul numai pe baza afirmaţiilor adolescentului plângăreţ.
Părinţii care mereu împroaşcă cu noroi pragul casei vecinilor pentru a-l arăta pe al lor mai curat sunt un exemplu rău, pe care copiii lor de obicei îl urmează. Dacă părinţii obişnuiesc să-i vorbească pe alţii de rău, iar masa de seară devine o „masă de disecţie" a vecinilor, personalitatea copiilor prezenţi la discuţii va fi rău influenţată de acest lucru.
Mult prea multe din eforturile şi banii noştri sunt dirijate spre interese egoiste, pentru a clădi „eul" copiilor noştri. Noi cumpărăm de multe ori copiliţei în vârstă de 8 ani hăinuţe mult mai scumpe decât poate permite bugetul familiei, o facem „complet feminină'" după modelul unui fan, îi cultivăm egoismul, căutăm să-i facem toate voile, dar prea rar ne ostenim să o învăţăm să gândească altruist, în interesul altora.
Altruismul trebuie cultivat din copilărie
Educarea altruistă pozitivă este posibilă şi ea trebuie să înceapă încă din faşă. Unii psihologi chiar recomandă părinţilor ca atunci când bebeluşul scânceşte, să fie lăsat aşa pentru câteva momente şi abia apoi să-i fie satisfăcută nevoia inerentă. Ei vorbesc de aşa-zisa „toleranţă la frustrare”, adică o educare a voinţei celui mic şi astfel o pregătire pentru viaţă, din care el va învăţa că nu tot ceea ce i se cuvine este obţinut imediat şi cu orice preţ.
Există copii mici care sacrifică banii lor economisiţi pentru bomboane pe care să le dau celor nevoiaşi. Copiii instruiţi de timpuriu ca să fie darnici şi politicoşi faţă de alţii, cu siguranţă că nu vor produce în anii de mai târziu dezamăgiri părinţilor sau altora şi vor deveni persoane iubite, respectate şi apreciate în anturajul lor.
Putem de exemplu să-i cumpărăm fetiţei noastre un tort semipreparat, s-o punem să-l coacă şi să-l garnisească, apoi să-l ducă la o mamă istovită de muncă sau bolnavă. Ce investiţie mai bună poate să facă cineva cu bani aşa de puţini pentru a-i oferi copilului său fericirea de a pleca zburând spre casă, vesel şi plin de sănătate sufletească?
Cu adevărat înţelept este acel părinte care poate să îndrume pe tânărul în vârstă de 14 ani să se ducă la un vecin nevoiaş ca să-i cosească pajiştea, să-i strângă fânul sau să-i cureţe zăpada! Nu există o cale mai bună de a insufla obiceiuri sociale sănătoase tineretului. Părinţii merg însă pe calea opusă atunci când îl echipează pe băieţaşul lor în vârstă de 3 ani cu puşcă şi gloanţe ca să bubuie trecătorii. Aceasta îi obişnuieşte cu ideea de a obţine satisfacţie lovind sau chiar omorând pe alţii.
Satisfacerea Eu-lui şi bolile trupului
Dr. William Sadler a fost impresionat de legătura strânsă dintre dorinţa de satisfacere a Eu-lui personal (filautia, cum o numeşte Sf. Maxim) şi multe boli. El spune că ,,nimeni nu poate să aprecieze aşa de bine ca un medic procentajul uimitor de mare al bolilor şi suferinţelor omeneşti care sunt o urmare directă a: supărării, fricii, conflictelor, imoralităţii, vieţii dezordonate, ignoranţei, gândirii nesănătoase şi vieţii îndoielnice.
Psihiatria modernă a preluat pe lângă numeroase şi preţioase sfaturi biblice şi pe acela de a gândi altruist, ajutând şi pe alţii. Un psihiatru scrie: „Fără iubire noi pierdem voinţa de a trăi. Vitalitatea noastră spirituală şi fizică este subminată, rezistenţa noastră este micşorată şi cedăm bolii care adesea se dovedeşte fatală. Putem scăpa, să zicem, pe moment de moarte, dar ceea ce ne rămâne este o existenţă sărăcăcioasă şi stearpă, iar din punct de vedere emotiv aşa de secătuită încât putem să ne socotim numai pe jumătate vii."
Acceptarea sinceră a principiilor şi învăţăturilor lui Hristos în ceea ce priveşte realizarea păcii şi bucuriei sufleteşti, realizarea gândirii altruiste şi a vieţii curate, ar şterge deodată mai mult de jumătate din bolile, grijile şi dificultăţile umanităţii. Cu alte cuvinte, mai mult de jumătate din actualele nenorociri ale omenirii ar putea fi real prevenite prin puterea profilactică extraordinară a trăirii personale în spiritul învăţăturilor lui Hristos.
Pr. Alexandru Stanciu
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 10 - noiembrie 2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu