Pe părintele Laurenţiu Urian îl cunosc încă din vremea seminarului, unde am studiat împreună. Ne-am reîntâlnit apoi la Facultatea de Teologie din Sibiu, iar Dumnezeu a rânduit să fim şi vecini de parohie. Nu e nevoie de cuvintele mele pentru a îl lăuda, ci rezultatele sale atât pe plan administrativ cât şi pe plan duhovnicesc vorbesc de la sine, ca şi popularitatea de care dă dovadă în rândul credincioşilor săi, dar şi în întreaga comună Părău.
Părinte, ce te-a determinat să devii preot?
Încă de mic am avut o atracţie faţă de veşmintele preoţeşti, de grandoarea sfintelor slujbe. M-a atras tot ceea ce se vede prin cult. Bineînţeles că un rol important l-a avut bunica mea. Încă de mic, bunica mă ducea la biserică. Stăteam acolo, mă uitam şi ascultam… Cu timpul a început să îmi placă… Mi-au plăcut veşmintele, strălucirea lor. M-a atras şi părintele din satul meu natal, părintele Faraon, la primele ore de religie, dar şi la biserică. Părintele punea câte un copil să rostească rugăciunea „Tatăl nostru” sau Crezul. Mi-aduc aminte că m-a pus să citesc în clasa a şaptea Apostolul...
Toate acestea au condus la dragostea mea faţă de Biserică.
În pregătirea ta teologică, mai important a fost seminarul sau facultatea de teologie ?
Vreau să precizez că baza cunoştinţelor mele a fost pusă în seminar. În facultate am continuat, sau mai bine-zis am desăvârşit ceea ce am învăţat în seminar. În seminar am învăţat să cânt, am învăţat tainele omileticii şi liturgicii.
Care este cea mai mare bucurie din viaţa ta de până acum?
Cea mai mare bucurie a mea a fost naşterea copiilor. Am fost dăruit din partea lui Dumnezeu cu trei copii. Cred că aceasta este cea mai mare bucurie pentru fiecare părinte. Însă atunci când sunt trei copii dintr-o dată, e ceva deosebit. Greutăţile şi bucuriile sunt direct proporţionale.
Preoţii în general îşi axează activitatea pe o anumită direcţie: omiletică, socială, etc. Care sunt liniile pe care le urmăreşti în activitatea ta preoţească?
Am văzut acum în rândul preoţilor tineri că e o modă a pune accentul pe social. Nu cred că trebuie accentuată o anumită latură în detrimentul celeilalte, ci trebuie îmbinate. Dacă devii doar un om al cărţii, fără să te ocupi şi de rugăciune şi asistenţa socială, rişti să te închizi în mediul tău frumos teologic, îndepărtându-te de oameni, de problemele şi necazurile lor.
Dacă eşti un om doar al rugăciunii, nu o să te înţeleagă toţi pentru că unii nu merg atât de des la biserică să se roage mult. De aceea o să te privească ca pe un mistic în sens bolnăvicios. Dacă faci numai asistenţă socială şi te ocupi strict de problemele sociale,devii ca un protestant care nu mai are noţiunea de rugăciune. Astfel, cred că ar trebui între toate acestea o îmbinare benefică.
Cu toate acestea vreau să spun că în primul rând rolul preotului este de a vesti Evanghelia, apoi de a face asistenţă socială, rugăciune şi lectură de cărţi. Misiunea preotului este de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu. Chiar îmi vine în minte un verset din Sfânta Scriptură (Matei 28,19): „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“. Datoria preotului este în primul rând să « înveţe » oamenii, adică să propovăduiască Evanghelia şi apoi să « boteze », adică să facă oamenilor serviciile liturgice şi sociale.
În anii ’90, în mai toate domeniile a apărut câte o modă: întâi moda acoperişurilor din tablă, apoi moda termopanelor, moda centralelor termice, a pavelelor… Şi în rândul preoţilor a apărut acum această modă a asistenţei sociale. Nu neg importanţa misiunii sociale a preotului, însă trebuie menţinut un echilibru, o dreaptă socoteală, o linie de mijloc.
Cum te simţi la vârsta de 30 de ani? Ştim că ai împlinit de curând această vârstă. Eşti împlinit în ceea ce faci ?
Sunt împlinit. Sigur că întotdeauna e loc de mai bine. Dar sunt mulţumit de familie, de parohia în care sunt, am o relaţie specială cu oamenii din satul pe care îl păstoresc. Nu aş vrea să fiu nicăieri altundeva acum. Aş putea să lucrez mai mult la relaţia mea cu Dumnezeu.
Ce planuri ai pentru viitor ?
De cinci ani de când sunt preot m-am străduit să lucrez pe plan administrativ… Să fie totul frumos la biserică şi la casa parohială şi pot spune că am avut rezultate.
La fiecare Liturghie, după prefacerea Sfintelor Daruri, e un moment în care preotul se aşează în genunchi şi se reculege. În acel moment mă rog de fiecare dată să îmi aducă Dumnezeu toţi credincioşii satului la biserică. Acesta e visul meu. Eu mă străduiesc să le slujesc cum trebuie şi mi-aş dori să vină cât mai mulţi la biserică. Când voi încheia misiunea mea în Părău, aş vrea să văd biserica plină cu toţi credincioşii satului.
Ce mesaj transmiţi preoţilor şi credincioşilor cititori ai acestei reviste?
Întâi preoţilor… Celor mai în vârstă nu aş putea să le transmit un mesaj de învăţătură, dar celor mai tineri decât mine le spun să fie buni cu oamenii. E lucru mare să fii bun cu ei. Oamenii nu aşteaptă nici să fii un mare teolog, nici un canonist aspru, ci să fii un om bun, cât mai aproape de ei.
Iar oamenilor… Să se apropie mai mult de Biserică. Mai ales celor care nu merg la biserică, dar poate citesc revista, le zic să nu se lase ispitiţi, minţiţi de ceea ce se spune de multe ori despre Biserică în mass-media. Îndemnul meu este să aibă încredere în Biserică.
Interviu realizat de Pr. Laurenţiu Broscăţeanu
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 10 - noiembrie 2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu