Uneori suntem dezamăgiţi că celălalt nu face lucrurile aşa cum am vrea noi, în probleme mărunte sau mai puţin mărunte. De ce? Pentru că fiecare dintre noi avem nişte aşteptări de la cel de lângă noi, fie că ne dăm sau nu ne dăm seama de asta. Experienţa de viaţă ne-a format nişte pretenţii, nişte aşteptări de la căsnicie, iar când acestea nu sunt împlinite intervine dezamăgirea şi amărăciunea. Mai multe despre cum influenţează aceste aşteptări căsnicia ne spune Părintele John Mack, un preot ortodox american care a practicat multă vreme consilierea familială.
O poveste des întâlnită…
Mary şi John stăteau în biroul meu într-o linişte desăvârşită. Îmi ceruseră să ne întâlnim pentru a discuta despre căsnicia lor. „Spuneţi-mi, de ce vă aflaţi aici?“, i-am întrebat. Ei s-au privit pentru scurt timp, apoi Mary a început să vorbească: „Ceva merge rău, rău de tot. Nu ştim ce anume, dar cu greu putem să vorbim fără să ne luăm la ceartă. El e supărat pe mine şi eu pe el. Ceva nu merge bine şi noi nu ne putem da seama despre ce e vorba.“
Faptul că cei doi aveau probleme nu mă surprindea deloc. În decursul ultimelor luni devenise din ce în ce mai evident că între ei era o mare tensiune. Dar nu fusese întotdeauna aşa. Era o vreme, şi asta nu cu mult timp înainte, când nu-i putea separa. Şi iată-i totuşi în biroul meu, abia vorbindu-şi unul altuia. Mi-ar plăcea să pot spune că ei doi sunt o excepţie, dar tristul adevăr e că multe căsnicii sunt în aceeaşi situaţie.
Ce e trist e că Mary şi John se iubeau cu adevărat. Când au hotărât să se căsătorească, au făcut-o cu cele mai bune intenţii şi cu cea mai mare dorinţă de a face mariajul lor să dureze. Chiar şi după căsătorie, amândoi au depus toate eforturile în acest scop. Dar ceva n-a mers cum trebuie. În timp ce discutam, îmi devenea tot mai evident că declinul căsniciei lor se întâmplase treptat, aproape imperceptibil. Nu exista un defect moral major din partea lui sau a ei (adulter, beţie sau vreo neglijenţă evidentă), doar lucruri mărunte. Mary nu era atât de interesată de relaţiile intime pe cât i-ar fi plăcut lui John. Lui John îi plăcea prea mult să se uite la televizor şi nu era atât de comunicativ pe cât i-ar fi plăcut lui Mary să fie. Mary vorbea prea mult la telefon cu mama ei. John nu făcea curăţenie prin casă. Toate acestea erau lucruri minore. Nici unul suficient pentru a distruge o căsnicie. Cu toate acestea, ele creau o atmosferă de acreală şi supărare.
Aşteptări nespuse sau irealiste
Gândindu-vă cu toată seriozitatea la căsnicia voastră, este foarte important să învăţaţi din exemplul celor doi. Daţi-mi voie să vă sugerez câteva lucruri pe care să le aveţi în vedere.
În primul rând, Mary şi John s-au căsătorit având o serie de aşteptări în ceea ce îl priveşte pe celălalt şi căsnicia lor. Din păcate însă, aceste aşteptări erau neverbalizate şi, în multe cazuri, neştiute chiar de cel care le avea.
De exemplu, în familia lui Mary, tatăl ei se ocupa mult de starea bună a casei. Aceasta a conturat aşteptările ei cu privire la viitorul soţ: „Un soţ bun repară casa când e cazul, se îngrijeşte de tot felul de lucruri; unui soţ bun nu trebuie să-i ceri să facă unele lucruri, el le face pur şi simplu.“ Însă John a crescut într-o familie în care tatăl nu făcea mai nimic prin casă fără să i se ceară sau să fie linguşit de soţia lui. Astfel, ceea ce îşi imagina despre sine ca soţ nu era ceea ce avea în minte Mary.
Pe parcursul prieteniei lor aceasta nu a contat, dar după ce s-au căsătorit şi s-au mutat la casa lor, a devenit o adevărată problemă. „Dacă o deranjează ceva îmi va cere“, gândea el. Însă Mary nu cerea: „Unui soţ bun nu trebuie să-i ceri, iar o soţie bună nu e cicălitoare.“ John observa amărăciunea lui Mary, dar nu ştia cu ce greşise.
Pe de altă parte, John se căsătorise având aşteptarea ca relaţiile fizice cu soţia lui să fie foarte apropiate. Ea nu dispreţuia acest aspect al căsniciei, dar nu se ridica la aşteptările lui; nu-i trecuse niciodată prin cap să îl aştepte îmbrăcată mai deosebit, deşi el avea mari aşteptări în acest sens. Bineînţeles că Mary simţea supărarea lui John, dar nu înţelegea de ce era indispus şi nemulţumit când ajungea acasă. Treptat, a început să devină amărâtă şi indignată. Amărăciunea ne face să devenim din ce în ce mai înverşunaţi, ajungem tot mai obsedaţi de latura negativă. Curând, vedem doar slăbiciunile celuilalt, ne umplem de mânie şi la fel devine şi căsnicia noastră.
Am descoperit astfel că problemele lor aveau la origine aşteptările nerostite ale fiecăruia. Amândoi au admis că nu era corect să îl judece pe celălalt în raport cu standarde care nu fuseseră făcute cunoscute. Mai mult, vorbind despre ele, ei îşi dădeau seama că trebuie să-şi dorească să le schimbe. Pentru mulţime de motive, Mary nu va fi niciodată soţia senzuală din visurile lui John, iar John nu va fi bărbatul repară-tot din visele lui Mary. Pentru bunul mers al căsniciei, fiecare trebuia să fie dispus să-şi sacrifice propriile vise şi să-l accepte pe celălalt aşa cum este! Fără această dispoziţie spre comunicare şi sacrificiu, căsnicia lor era sortită eşecului.
„Mai fericit este a da decât a lua“
Lecţia pentru voi este aceeaşi, indiferent dacă vă pregătiţi pentru căsătorie sau v-aţi căsătorit deja de mult timp. Chiar dacă vă daţi sau nu seama, aveţi şi voi anumite aşteptări. Vă judecaţi pe voi, partenerul de viaţă şi căsnicia voastră pe baza acestora. Cu cât le veţi putea clarifica şi exprima mai bine, cu atât mai bine veţi fi în stare amândoi să înţelegeţi propria dezamăgire. Cu cât veţi fi mai dispuşi să vă criticaţi aşteptările şi să le schimbaţi în acord cu realitatea, cu atât veţi evita dezamăgirea.
Mary şi John s-au căsătorit aşteptând fiecare de la celălalt să-i împlinească nevoile şi dorinţele. Amărăciunea dovedeşte atitudinea lor egoistă faţă de căsătorie. Pentru a-şi îndrepta căsnicia, era absolut necesară o schimbare. În loc să se privească pe sine ca pe cel servit, trebuia să vadă în sine pe cel ce serveşte! Domnul Însuşi este primul exemplu în acest sens. De câteva ori în Evanghelie El îi mustră cu blândeţe pe ucenici pentru dorinţa lor de a fi serviţi: „Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El“ (Matei 20, 28). În căsătorie trebuie să urmaţi exemplul lui Iisus. Trebuie să vă căsătoriţi (şi să rămâneţi astfel) nu pentru a fi slujiţi, ci pentru a sluji şi a vă da viaţa celuilalt şi pentru celălalt.
Episcopul Kallistos Ware scria: „Egocentrismul este moartea persoanei, în profunzimea ei. Fiecare om devine cu adevărat o persoană numai intrând în relaţie cu alte persoane, trăind pentru şi în ele… Iubirea de sine este iad; pentru că, în cele din urmă, ea este sfârşitul a toată bucuria şi a rostului nostru pe pământ.“ Dacă vă doriţi ca mariajul vostru să crească în iubire şi bucurie, trebuie să vă căsătoriţi nu pentru a primi, ci pentru a da. Pentru că, după cum a spus Hristos, „Mai fericit este a da decât a lua“ (Fapte 20, 35).
A consemnat Natalia Corlean
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 10 - noiembrie 2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu