Vârfuri ale Ortodoxiei.
Înălţarea şi trăirea duhovnicească oferite pelerinului îndeamnă cugetul să caute la cele de sus, aşa cum şi Bunul Dumnezeu a rânduit ca cele mari şi minunate ale Sale să fie înfăptuite deasupra lumii celei de jos, adică pe vârfuri de munte: tablele Legii pe muntele Sinai, Schimbarea la Faţă pe muntele Tabor, Înălţarea pe muntele Măslinilor – locuri sfinte cercetate de creştini cu mare evlavie. Şi mai este un „munte înalt” al Ortodoxiei, ales de Maica Domnului, Sfântul Munte Athos, spre ale cărui culmi se îndreaptă paşii fraţilor creştini, an de an, la praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului. Cu siguranţă, un pelerin „împătimit” îşi doreşte şi se pregăteşte să ajungă să se închine, la această sărbătoare, la capela de pe vârful Athonului. În acest an, pentru mine, nevrednicul, s-a împlinit dorinţa mai de demult de a fi printre închinătorii ce urcă pe cărările Athosului până pe vârful cel mai înalt.
De la nivelul mării, spre culmi.
Cu ajutorul Maicii Preasfinte am călătorit cu bine până la Uranopoli, unde, după ridicarea permisului de intrare – diamonitirion – ne-am îmbarcat pe un vaporaş rapid cu plecare la ora 8 dimineaţa şi care peste o oră ne va lăsa la arsanaua (portul) schitului Sfânta Ana. De aici va începe un foarte greu urcuş de 7 ore doar până la Panaghia, la cota 1500. Începem să păşim, de la nivelul mării, pe trepte de beton şi piatră, timp de o oră, până la arhondaricul schitului Sfânta Ana, unde facem un popas de câteva minute pentru a gusta din kerasma (trataţia) cu care ne întâmpină călugării greci de acolo. Ne închinăm în bisericuţa schitului şi pornim în grupuri – români, greci, ruşi – pe cărarea abruptă, prin pădure, vreme de circa trei ore, până la stavros (cruce), o întretăiere a două poteci: Sfânta Ana – Prodromu şi Katunakia – Panaghia – vârful Athon. De aici continuăm urcuşul, mai dificil ca până acum, pe povârnişul vestic al muntelui, pe o căldură de 30 de grade, trecând prin zone împădurite şi desişuri, iar mai apoi printre brazi şi pini până în golul alpin la Panaghia.
Purtaţi de Maica Domnului.
În acest răstimp ne rugam în taină Maicii Domnului să ne ajute şi să ne întărească. Şi ne mângâia Măicuţa Sfântă cu triluri de păsări nevăzute, cu câte o briză răcoroasă ce cobora din înalt, cu un îndemn din partea unui călugăr athonit şi mai mult, atunci când puterile erau pe sfârşite, ne-au venit în ajutor o caravană de mulari (catâri) care ne-au cărat pe ultima parte a traseului, timp de o oră. Şi aşa am ajuns cu bine la Panaghia, o capelă cu anexe construită pe un mic platou care se termină in dreapta cu o imensă prăpastie iar în stânga e străjuit de culmea Atonului.
Peisajul şi atmosfera sunt mirifice. Contemplăm cu nesaţ frumuseţile pe care ni le oferă, ca o răsplată, Maica Domnului şi îi mulţumim din suflet pentru toate. Alături de câteva sute de pelerini aflăm o binevenită odihnă şi aşteptăm începerea procesiunii spre vârful Athon. La ora 18 pornim iar, pentru două ore, pe cărarea abruptă, având în faţă preoţi şi diaconi de la mănăstirea Marea Lavră. În acest răstimp se cântă Paraclisul Maicii Domnului.
Privelişti cereşti.
La ora 20 ajungem la capela Schimbării la Faţă şi atingem vârful situat la 2033 metri. Avem parte de o panoramă unică. Soarele, de la asfinţit, aruncă umbra muntelui pe mare, în formă de triunghi, asemenea celei a muntelui Sinai. Întreaga peninsulă de 60 de kilometri se desfăşoară sub privirile noastre. Desluşim mănăstiri, schituri athonite, insule. „Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale”. Şi nu avem cuvinte să dăm slavă, laudă şi mulţumire Bunului Dumnezeu şi Maicii Sfinte. Vederi şi amintiri care nu se pot lua de la noi niciodată. Frigul pătrunzător ne obligă să nu zăbovim mult timp şi începem să coborâm cu alţi pelerini, rând pe rând, spre Panaghia, unde vom rămâne peste noapte. Vom priveghea acolo, întrucât pe vârf e multă lume şi nu suntem pregătiţi şi echipaţi să rezistăm frigului nopţii.
Acasă la Athos.
Dimineaţa devreme gustăm ceva şi pornim la vale, pe răcoare, pentru un drum de 6 ore, spre schitul românesc Prodromu. După o grea coborâre de două ore, ajungem la stavros, ne odihnim puţin şi apoi, însoţiţi de un pustnic român, pornim la drum lăsând în dreapta cărări spre schiturile Kafsokalivia, Sfântul Nil – izvorâtorul de mir, trecem pe la izvorul de la Kria Nera (ape reci), pe lângă chilia Sfântului Ioan Cucuzel, şi apoi coborâm spre schitul nostru românesc. Când intrăm pe poartă, simţim că am ajuns acasă.
Aşa a fost între ai noştri vreme de două zile, după care ne-am continuat pelerinajul şi am trecut pe la izvorul (agheasma) Sfântului Atanasie, la schitul Sfântul Andrei din Kareia, la mănăstirea Kutlumuş şi chilia cuviosului Paisie Aghioritul de la Panaguda, am poposit două zile printre românii din schitul Lacu şi apoi, în ultima zi de pelerinaj, la mănăstirea Vatopedi. După o săptămână ne despărţim de Grădina Maicii Domnului cu simţământul şi întrebarea dacă am visat sau a fost real. Mai aruncăm, din depărtare, câte o privire spre vârful Athonului şi ne zicem minţii: „- Am fost până acolo, sus !?” Să fie oare o dorire, o chemare pentru un alt pelerinaj? Facă-se voia Stăpânei şi Ocrotitoarei noastre şi a locurilor binecuvântate ale Athosului.
Pr. Gherasim Frăţilă
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 56 - septembrie 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu