Deniile sunt câteva dintre utreniile unor zile din cursul anului bisericesc, oficiate de regulă seara. Numele de „denie” vine de la slavonescul „vdenie”, care înseamnă slujbă nocturnă. Întâlnim denii în săptămâna a cincea din Postul Mare (miercurea şi vinerea) şi în Săptămâna Patimilor.
Săptămâna a 5-a din Post
Denia din miercurea săptămânii a cincea este practic slujba de joi dimineaţa, la care se citeşte tot Canonul Sfântului Andrei Criteanul, canon care s-a citit şi în prima săptămână a Postului, dar împărţit atunci în patru părţi, rânduite de luni până joi. Vinerea din aceeaşi săptămână este rânduit a se citi Acatistul Bunei Vestiri, întâlnind în cadrul slujbei şi aspecte din praznicul din 25 martie.
Săptămâna Patimilor
Deniile se oficiază şi în Săptămâna Patimilor, începând cu Duminica Floriilor şi terminând în Vinerea Mare. Ele sunt bogate în sensuri duhovniceşti şi ne cheamă la o implicare personală, prin trăirea evenimentelor acestei Săptămâni. Auzim citindu-se la strană sau de către preot întâmplări ce s-au petrecut în istorie pentru mântuirea sufletelor noastre, atât în perioada Vechiului Testament, cât şi în cea a Noului Testament. Toate acestea scot în evidenţă recunoaşterea păcatelor săvârşite şi pocăinţa, care ar trebui să fie prezente în sufletul nostru ca un impuls pentru îndreptare.
În cadrul Deniilor din Săptămâna Mare întâlnim troparul Miezonopticii „Iată, Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind…”, precum şi cântarea: „Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa…”, care exprimă dorinţa de pocăinţă şi iertare, priveghere şi aşteptarea bucuriei Învierii şi a întâlnirii cu Hristos.
Pas cu pas împreună cu Domnul, spre Înviere
În fiecare zi din Săptămâna Patimilor, Biserica ne pune în faţa ochilor inimii subiecte de meditaţie, în funcţie de ce s-a întâmplat în aceste zile. Despre ele auzim seara, la Denii.
Luni (la Denia de duminică seara) auzim despre Iosif, fiul lui Iacov, vândut de fraţii săi. Prin istoria vieţii lui, Iosif este un preînchipuitor al lui Hristos, vândut şi răstignit de conaţionalii săi. Tot luni medităm şi la smochinul neroditor, blestemat de Hristos să se usuce pentru că nu avea rod.
Marţi se face pomenirea celor 10 fecioare şi a pildei talanţilor. Ne reamintim astfel datoria grijii permanente pentru suflet, pentru că nu ştim când vom muri. Candela cu ulei reprezintă evlavia însoţită de grija de aproapele, iar candela fără ulei reprezintă realizarea de sine în totală nepăsare de ceilalţi. Pilda talanţilor ne arată cât de importantă este înmulţirea darurilor noastre prin faptele cele bune puse în slujba bucuriei aproapelui nostru.
Miercurea ne pune în faţă două exemple contradictorii: Iuda şi femeia cea păcătoasă. Pentru 30 de arginţi Iuda Îl vinde pe Hristos. Zi de adâncă întristare pentru fapta cea necugetată a celui care, deşi a văzut minunile şi dragostea cea fără margini a lui Hristos, a rămas de piatră. Zi de adâncă întristare pentru fiecare suflet care Îl trădează pe Hristos, devenind prizonierul păcatului. Este însă şi o zi de nădejde pentru tot sufletul care se pocăieşte. Cu lacrimile pocăinţei, cu mirul dragostei de Dumnezeu, cu sărutarea nădejdii, femeia cea păcătoasă se aşează la picioarele Mântuitorului. Datoria ei e mare, greşelile ei sunt multe, însă pocăinţa ei e mai mare decât păcatele ei, iubirea ei pentru Dumnezeu copleşeşte ruşinea, credinţa ei îi aduce mângâierea iertării.
În Joia Mare avem Denia celor 12 Evanghelii, prin care retrăim împreună cu Domnul Hristos arestarea, judecarea, condamnarea, batjocorirea şi răstignirea Lui, moartea pe Cruce pentru mântuirea noastră; tot în această zi se face scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în mijlocul bisericii de către preot, închipuind purtarea Crucii de Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos. Ne aducem aminte în această zi de patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului:
- spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie;
- Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Sf. Euharistie;
- rugăciunea din grădina Ghetsimani, înainte de Patimi, în care accentul cade pe iubire – ca fundament al creştinismului, pe unitatea celor care cred în numele lui Hristos;
- şi vinderea Domnului, care marchează începutul Patimilor.
Vinerea Mare este cea mai dureroasă zi din istoria creştinismului, ziua Patimilor. Hristos este judecat şi condamnat pe nedrept la moarte. Spre Golgota, purtând crucea singur, batjocorit, părăsit de toţi, Dumnezeu ne arată în ce stare de răutate ne aflăm. Pironit pe cruce, Hristos aşteaptă şi astăzi, cu braţele larg deschise de Iubire, pe tot omul care poate spune, cu smerenie şi pocăinţă, ca tâlharul: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta”. Întreaga natură participă la Patimile Domnului: cerul se întunecă, soarele îşi ascunde faţa, ca şi cum nu poate suferi să-L vadă pe Dumnezeu răstignit, iar pământul se cutremură din temelii. Maica Domnului priveşte cu durere către Fiul ei, răpus de răutatea şi păcatele oamenilor, care nu încetează să Îl ocărască până în ultima clipă. Dar smerenia şi iubirea Lui sunt fără sfârşit: "Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac."
În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie, căci este ziua slujbei de înmormântare a Domnului Iisus. Credincioşii pătrunşi de dragostea pentru Hristos şi de suferinţa Lui ţin post negru. Spre seară se strâng în jurul epitafului aşezat pe masă în mijlocul bisericii, închipuind mormântul Domnului, şi dau glas tânguirii îngropării, cântând Prohodul. Denia din Vinerea Mare este de fapt slujba înmormântării Domnului nostru Iisus Hristos.
Sâmbătă este o zi de linişte: „Să tacă tot trupul omenesc şi nimic pământesc întru sine să nu gândească…“, ne spune Heruvicul acestei zile. După ce au participat la Punerea Domnului în mormânt, creştinii care participă pas cu pas la Jertfa Domnului, plini de mirarea Iubirii până la moarte a lui Dumnezeu pentru om, aşteaptă noaptea. Noaptea Învierii, în care vom vedea mormântul gol, în care vom primi de la Hristos cel Înviat puterea de a ne înnoi viaţa, de a ne umple de bunătate şi iubire
Prin participarea la Denii noi Îl însoţim pe Mântuitorul Hristos de-a lungul drumului Său spre Răstignire. Prezenţa noastră este o mică jertfă comparativ cu a Lui, fiind o minimă dovadă de iubire, mulţumire şi recunoştinţă. Aceste rânduieli speciale şi pline de binecuvântare ne pregătesc sufletul pentru marea noapte a Învierii Domnului, în care ne simţim mai aproape unii de alţii prin prezenţa lui Hristos Înviat în mijlocul nostru.
Pr. Gheorghe Dan
„Deniile sunt slujbe de dimineaţă (utrenie) care se săvârşesc în seara zilei precedente ca o formă de priveghere prelungită a zilei, ca umplere a serii cu lumina duhovnicească a rugăciunii şi a cântării. Cu alte cuvinte, denia face ca seara să fie ziuă şi lumină de priveghere.” „Ele conţin multă lumină şi multă hrană duhovnicească pentru urcuşul interior al sufletului spre marea şi sfânta sărbătoare a Învierii Domnului.” „Deniile din Săptămâna Sfintelor Patimi sunt un urcuş abrupt şi intens spre Înviere; ele sunt ca o culme pentru cei care au postit şi s-au pocăit de păcatele lor, sau ca un tren de ultimă oră, ca o chemare stăruitoare pentru cei întârziaţi în hotărârea lor de a se întoarce spre Hristos înainte de marea sărbătoare a Învierii.”
Fragmente din prefaţa alcătuită de PF Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,
la volumul „Deniile din Postul Mare”
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 51 - aprilie 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu