miercuri, 16 septembrie 2009

Simplificaţi-vă viaţa


Cu cât oamenii se îndepărtează mai mult de viaţa cea simplă, firească, şi înaintează spre lux, cu atât creşte şi neliniştea din ei. Şi cu cât se îndepărtează mai mult de Dumnezeu, este firesc să nu afle nicăieri odihnă. De aceea umblă neliniştiţi chiar şi împrejurul lumii - precum cureaua maşinii împrejurul roţii nebune. Din traiul cel bun lumesc, din fericirea lumească iese stresul lumesc. Educaţia exterioară cu stres duce în fiecare zi sute de oameni (chiar şi copii mici) la psihanalize şi la psihiatri şi construieşte mereu spitale de boli psihice şi instruieşte psihiatri, dintre care mulţi nici în Dumnezeu nu cred, nici existenţa sufletului nu o primesc. Prin urmare, cum este cu putinţă că aceşti oameni să ajute suflete, când ei înşişi sunt plini de nelinişte? Cum este cu putinţă ca omul să mângâie cu adevărat, dacă nu crede în Dumnezeu şi în viaţa cea adevărată, cea de după moarte, cea veşnică? Când omul prinde sensul cel mai adânc al vieţii celei adevărate, i se îndepărtează toată neliniştea şi-i vine mângâierea dumnezeiască, şi astfel se vindecă.
Cuviosul Paisie Aghioritul

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 32 - septembrie 2009

Niciun comentariu: