miercuri, 16 septembrie 2009

Sfântul Dionisie din insula Zachintos, mare făcător de minuni (1547-1622)


Începând cu acest număr, în cadrul rubricii Mărturisitori ai Ortodoxiei vom poposi în Insulele Ionice, numite astfel pentru că se află în Marea Ionică, din Grecia. Cele şapte insule – Corfu, Zachintos, Itaca, Kefalonia, Paxos, Lefkada şi Kitira – sunt înfrumuseţate atât de plaje şi sate pitoreşti, dar şi de prezenţa a trei mari sfinţi ortodocşi, făcători de minuni: Sfântul Ierarh Spiridon (Corfu), Sfântul Ierarh Dionisie (Zachintos) şi Sfântul Ierarh Gherasim (Kefalonia). Ei sunt prăznuiţi în luna august, astfel: Sfântul Spiridon în 11 august, când se prăznuieşte minunea prin care a salvat oraşul Corfu de invazia turcilor, Sfântul Gherasim este serbat în 16 august, iar Sfântul Dionisie este cinstit în data de 24 august şi el este primul despre care vom vorbi.

Viaţa
Sfântul Dionisie s-a născut în anul 1547, în insula Zachintos din Marea Ionică. S-a născut într-o familie nobilă şi a fost educat de călugări, reuşind să înveţe limbile greacă, italiană şi latină. A excelat în teologie şi a primit hirotonia ca preot, cu numele Daniel, în anul 1570. Mai târziu, a devenit ieromonah în Mitropolia din Zachintos şi Strofades. În 1577 a fost ales episcop în insula Eghina. După un an de vieţuire pe insulă, s-a întors în Zachintos, unde a fost numit episcop. În 1622 s-a retras, iar în 17 decembrie a adormit întru Domnul şi a fost înmormântat. Trupul lui a fost descoperit intact şi emanând bun miros de flori şi de tămâie. De aceea, el este cinstit şi a fost proclamat sfânt de către Patriarhia de Constantinopol. Este sărbătorit în 17 decembrie, iar în 24 august Biserica serbează mutarea sfintelor sale moaşte.

Sfânt al iertării
Sfântul Dionisie a rămas cunoscut mai ales ca model pentru noi de iertare a semenilor noştri, din cauza unei întâmplări care ne arată dragostea pe care Sfântul o avea pentru aproapele. În viaţa lui se relatează că un om a venit la chilia lui şi l-a implorat să îl ascundă de urmăritorii lui. Sfântul l-a întrebat de ce este urmărit şi a aflat că acesta omorâse un călugăr. Acel călugăr era chiar fratele după trup al sfântului. Sfântul Dionisie a fost foarte îndurerat, dar l-a ascuns pe bărbat şi nu l-a predat nici celor care îl căutau, nici justiţiei. După ce urmăritorii au plecat, Sfântul i-a vorbit ucigaşului fratelui său despre gravitatea păcatului şi despre iertarea pe care o poate primi prin pocăinţă. Mai târziu, acesta s-a pocăit şi a devenit monah la rândul lui. De aceea, sfântul este model de iertare pentru noi faţă de cele mai grave greşeli pe care le-ar face cineva împotriva noastră.

Sfânt făcător de minuni
Sfântul revarsă binecuvântări tuturor credincioşilor care îl cheamă în ajutor. De asemenea, înfăptuieşte minuni nenumărate. Cea mai recentă minune s-a petrecut în timpul evenimentului din 11 septembrie 2001, când Biserica Ortodoxă Greacă „Sfântul Gheorghe”, situată chiar lângă World Trade Center, în New York, a fost distrusă. Doar două lucruri au fost descoperite intacte: o cruce şi o icoană din hârtie a Sfântului Dionisie.

Sfânt care umblă
Moaştele Sfântului se află în biserica ce îi poartă numele din oraşul Zachintos şi, uneori, este imposibil ca racla să fie deschisă. Se pare că acest lucru se întâmplă atunci când sfântul iese afară şi înfăptuieşte minuni, asemenea Sfântului Spiridon al Trimitundei. După ce racla se poate deschide, pe picioarele lui se găsesc alge marine, iar hainele lui sunt uzate. Papucii lui trebuie să fie înlocuiţi în continuu, deoarece sunt purtaţi foarte des. Deseori, el este văzut umblând pe străzi.
Traducere din engleză şi adaptare de Eufemia Toma


Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 32 - septembrie 2009

Niciun comentariu: