miercuri, 16 septembrie 2009

În prezenţa Patriarhului României, Sfinţii Brâncoveni au fost proclamaţi ocrotitori ai Ţării Făgăraşului

Luna august a acestui an a însemnat pentru credincioşii din Ţara Făgăraşului un moment deosebit: intrarea sub ocrotirea Sfinţilor Martiri Brâncoveni, recunoscută acum oficial. Acest mare eveniment s-a petrecut în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, aflat, la invitaţia ÎPS Laurenţiu Streza, într-o vizită canonică în Mitropolia Ardealului. Cu acest prilej au fost binecuvântate şi lucrările de la catedrala din Făgăraş, ajunse acum, după înălţarea crucii pe cupolă, la jumătate.

Credinţa făgărăşenilor, remarcată de patriarh
După ce duminică, 16 august, chiar de ziua prăznuirii Sfinţilor Brâncoveni, Centrul de instruire pentru Infanterie şi Vânători de Munte „Constantin Brâncoveanu” de la Făgăraş a primit un nou drapel de luptă, sfinţit de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, ziua de 17 i-a adunat din nou pe făgărăşeni la catedrală. Credincioşi din oraş, dar şi din satele Ţării Făgăraşului, împreună cu preoţii şi primarii lor, au venit să fie părtaşi la acest eveniment istoric al proclamării Sfinţilor Brâncoveni ca ocrotitori ai Ţării Făgăraşului, în prezenţa Patriarhului României, Preafericitul Daniel. Părintele patriarh a fost întâmpinat cu flori încă de la intrarea în Făgăraş de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, şi de reprezentanţii primăriei.
La eveniment au participat şi Preasfinţitul Macarie Drăgoi – Episcopul Europei de Nord, Preasfinţitul Andrei Făgărăşeanul – Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, preoţii din Protopopiatul Făgăraş, oficialităţi guvernamentale, judeţene şi locale, primarii din Ţara Făgăraşului şi consilieri locali. Dincolo de faptul că a fost o zi din cursul săptămânii, luni‚ catedrala s-a umplut cu repeziciune, oamenii urcând şi la balcoane, dar rămânând foarte mulţi şi afară. Chiar Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel, a remarcat acest fapt şi a spus că această participare activă la viaţa Bisericii din Ţara Făgăraşului oferă un model pentru alte zone ale ţării.

„Românii ardeleni au trăit martirajul lui Brâncoveanu”
Pentru toate binecuvântările revărsate de Dumnezeu asupra locuitorilor Ţării Făgăraşului, s-a săvârşit o slujbă de mulţumire, oficiată de PS Andrei Făgărăşeanul. Răspunsurile la strană au fost date de corul „Axios” al preoţilor din Protopopiatul Făgăraş, dirijat de profesorul Gheorghe Malene. Părintele patriarh, plăcut impresionat, i-a invitat pe membrii corului să participe la o slujbă la catedrala patriarhală din Bucureşti, fapt deosebit de onorant.
La finalul slujbei de Te-Deum, ÎPS Laurenţiu a vorbit despre Sfinţii Brâncoveni şi a mulţumit Părintelui Patriarh pentru prezenţa pe aceste meleaguri. „Istoria Ţării Făgăraşului este încărcată de evenimente deosebite. Românii ardeleni au trăit cu toţii martirajul lui Brâncoveanu şi de aceea ei sunt foarte sensibili şi apropiaţi de lucrarea aceasta, de mărturia pe care a dat-o un voievod împreună cu familia sa, cu fiii şi cu sfetnicul său. De aceea considerăm că este un dar de la Dumnezeu şansa aceasta de a-i avea ocrotitori şi, în acelaşi timp, este un dar de la Dumnezeu prezenţa Preafericirii Voastre“, a spus Părintele Mitropolit. Prin ctitoriile lor din Ţara Făgăraşului, mănăstirea de la Sâmbăta de Sus şi biserica „Sf. Nicolae” din Făgăraş, Sfinţii Brâncoveni au întărit credinţa locuitorilor acestei zone, întărindu-i în păstrarea Ortodoxiei în condiţiile ocupării Ardealului de autorităţi care încercau să le impună altă confesiune.

Pregătire de sfinţire
ÎPS Laurenţiu a precizat şi faptul că binecuvântarea lucrărilor de ridicare a catedralei sunt un pas de pregătire pentru sfinţirea lăcaşului, eveniment la care l-a invitat încă de acum pe PF Daniel: ,,Am venit cu mare bucurie să dăm binecuvântare lucrărilor la această monumentală catedrală din Ţara Făgăraşului, pentru a o pregăti pentru momentul în care va primi sfinţirea cuvenită, la care vă facem încă de astăzi cu toată dragostea invitaţia de a participa, Preafericirea Voastră. Alături de cetatea lui Mihai Viteazu se ridică acum această cetate nepieritoare, cetate ce nu va fi depopulată niciodată, pentru că este Cetatea Domnului“ .

„Un lucru spiritual care va dura peste veacuri”
În continuare, părintele Ioan Ciocan, Protopopul Făgăraşului, ostenitorul construirii catedralei Ţării Făgăraşului, a citit hrisovul prin care Sfinţii Martiri Brâncoveni au fost numiţi pururi ocrotitori spirituali ai zonei, sfinţi mijlocitori ai rugăciunilor credincioşilor din toată Ţara Făgăraşului, dar şi al doilea hram al acestui lăcaş de cult. Hrisovul a fost semnat şi binecuvântat şi de Patriarhul României, şi va rămâne mărturie peste veacuri a dragostei credincioşilor faţă de credinţă şi neam.
Primarul Făgăraşului, domnul Sorin Mănduc, a dat apoi citire actului legislativ prin care s-a proclamat numirea Sfinţilor martiri Brâncoveni ca protectori spirituali. De asemenea, primarul Făgăraşului i-a acordat titlul de cetăţean de onoare al municipiului Preafericitului Părinte Daniel. „Eu cred că este o zi istorică pentru Făgăraş, pentru că şi-au dat mâna laolaltă oameni politici, preoţi, ierarhi, consilieri judeţeni şi locali şi am făcut ceea ce nu poate dărâma nimeni niciodată, un lucru spiritual care va dura peste veacuri. Aş vrea ca această zi să rămână peste ani ca sărbătoare a Făgăraşului. A fost o idee venită din mai multe părţi şi mă bucur că am reuşit, toţi împreună, să o materializăm“ a spus primarul Sorin Mănduc.

Semne de preţuire
Ca semn de preţuire pentru lucrarea de zidire a bisericii şi lucrarea misionară desfăşurată la Făgăraş, Părintele Patriarh a oferit Părintelui Protopop Ioan Ciocan, pentru altarul catedralei, o icoană cu Sfinţii Brâncoveni, un Liturghier în noua ediţie şi un album cu Catedrala patriarhală din Bucureşti. De asemenea, PF Daniel a oferit ordinul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ domnului Aristotel Căncescu, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov – instituţia care a ajutat cel mai mult la ridicarea catedralei. Deşi este un an de criză, preşedintele forului judeţean a promis că va fi sprijini în continuare lucrările la acest monument reprezentativ pentru locuitorii Ţării Făgăraşului. Domnul primar Sorin Constantin Mănduc, pentru vrednicia, hărnicia şi ataşamentul său faţă de Biserică, a primit din partea PF Daniel ordinul „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“. În numele tuturor locuitorilor Ţării Făgăraşului, primarul localităţii a oferit Părintelui Patriarh o icoană cu Sfinţii Martiri Brâncoveni, pictată la Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus.

Binecuvântarea ostenitorilor catedralei
La sfârşitul manifestărilor, Părintele protopop Ioan Ciocan a exprimat pentru cititorii publicaţiei „Apostolat în Ţara Făgăraşului” bucuria şi importanţa zilei: „Această zi este deosebit de importantă, pentru că este pentru prima dată când un patriarh a călcat pământul Ţării Făgăraşului, iar acest lucru s-a întâmplat la catedrala la care ostenim de atâţia ani. Nădăjduim ca acum, când îi avem ca ocrotitori ai bisericii şi pe Sfinţii Brâncoveni, Dumnezeu să ne ajute, pentru rugăciunile lor şi pentru dragostea tuturor care sprijină această lucrare, să ne îndreptăm spre finalizarea ei. Aşa cum a spus şi Părintele Patriarh, o catedrală se ridică o dată la trei-patru sute de ani şi binecuvântaţi sunt cei care primesc încredinţarea de săvârşi lucrarea. Mulţumim lui Dumnezeu pentru această binecuvântare şi îi rugăm pe cei care Îl iubesc pe Dumnezeu să ne ajute în continuare.”
Arhidiac. Nicolae Lie

„Bun organizator, un ctitor de credinţă şi cultură”
„Pe lângă jertfelnicia Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu în calitate de ctitor de biserici, astăzi noi ne amintim şi trăim intens şi sentimentul jertfelniciei, ca mărturisire a dreptei credinţe ortodoxe în vremuri de încercare. Este uşor să fii credincios când totul merge bine, dar este foarte greu să fii fidel, credincios, în vreme de ostilitate, de adversitate, de răutate. Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu era un om foarte cult, un om foarte învăţat şi a unit cultura cu credinţa, dar credinţa lui a fost mai tare decât cultura pe care a adunat-o ca un om harnic. Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu este un mărturisitor al credinţei, nu doar un om promotor al culturii. Într-o vreme de secularizare există foarte mulţi oameni de cultură, dar puţini unesc atât de profund cultura cu credinţa, până la jertfelnicie. Acest principe român credincios, jertfelnic, era harnic şi darnic. Era un bun organizator, un ctitor de credinţă şi cultură.”
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

„Am găsit împreună calea să ne apropiem de Dumnezeu, prin mijlocirea sfinţilor”
„Astăzi parcurgem împreună o filă a istoriei Făgăraşului: proclamarea Sfinţilor Martiri Brâncoveni drept ocrotitori spirituali ai Făgăraşului, ai întregului ţinut al Ţării Făgăraşului şi ai oamenilor acestor locuri, act adoptat de Consiliul Local al Municipiului Făgăraş şi consfinţit prin acest hrisov de însuşi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Mă încearcă o bucurie aparte şi un sentiment de împlinire, pentru că am găsit împreună calea să ne apropiem de Dumnezeu, prin mijlocirea sfinţilor; pentru că în aceste vremuri tulburi am găsit calea unui consens, măcar în plan spiritual. Mulţumesc aşadar tuturor celor ce au contribuit la trecerea de la IDEE la FAPTĂ, în vederea proclamării unor ocrotitori spirituali ai acestor locuri. Sunt multe edificii pe care le construim şi, mai devreme sau mai târziu, se prăbuşesc. Un an, un deceniu, un secol... Nimic însă nu va dărâma credinţa acestui neam. Asemenea credinţei Brâncovenilor. Şi noi vom trece... Şi peste veacuri vor vorbi doar zidurile Cetăţii Făgăraşului, copiii copiilor noştri şi aceste cuvinte scrise în Hrisovul de proclamare a protectorilor oraşului şi satelor de aici.”
Constantin Sorin Mănduc, primarul Făgăraşului



Proclamarea Sfintilor Brancoveni ocrotitori ai Tarii Fagarasului



Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 32 - septembrie 2009

Niciun comentariu: