joi, 18 septembrie 2008

Vârsta şi cunoaşterea Scripturii

Încă din copilărie este bine să îi familiarizăm pe copiii noştri cu Sfânta Scriptură. În Vechiul Testament Dumnezeu îi îndeamnă astfel pe părinţi: “Cuvintele acestea, pe care ţi le spun eu astăzi (...) să le sădeşti în fiii tăi şi să vorbeşti de ele când şezi în casa ta, când mergi pe cale, când te culci şi când te scoli.” (Deuteronom 6: 6,7) Pentru a face acest lucru cât mai eficient, trebuie să ţinem cont de stadiile de dezvoltare ale copilului.

4 – 7 ani
Între 4 şi 7 ani copilul se află în stadiul „gândirii intuitive”, prelogice, imaginative. Înţelegerea copilului este determinată de percepţiile sale (adică de ceea ce vede), şi nu distinge realul de imaginar. La această vârstă Dumnezeu este perceput ca „umanizat” şi este înţeles ca o figură parentală. Părinţii ar trebui să povestească (nu să citească) povestiri biblice, folosind conversaţia şi dialogul.
Activităţi: Selectaţi texte sau fraze scurte pentru memorare şi puneţi întrebări referitoare la ce aţi povestit. Concentraţi-vă pe a numi şi a identifică persoane, locuri şi lucruri. Folosiţi icoane pentru a identifica şi a repovesti istorioarele biblice. Jucaţi mici piese de teatru punându-vă în pielea personajelor, sau folosiţi păpuşi.

8 – 12 ani
Între 8 şi 12 ani se dezvoltă gândirea logică, pot distinge realul de imaginar. Acum ei pot povesti o istorioară de la început la sfârşit şi pot relata despre caractere sau evenimente. Cu ajutor pot găsi şi folosi imagini şi hărţi ale evenimentelor biblice. Activităţi: Arătaţi copiilor cum să găsească o referinţă biblică şi ajutaţi-i să distingă între personajele din Noul şi Vechiul Testament. Acum îi puteţi învăţa cântări bisericeşti legate de diferite evenimente biblice.

După 13 ani
După vârsta de 13 ani se dezvoltă gândirea logică şi abstractă, copilul foloseşte comparaţii şi metafore. Are simţul timpului şi al spaţiului. Poate să facă „linii ale timpului” poate să rescrie sau să transpună evenimente în termenii contemporani. Poate compara un text biblic cu un imn liturgic sau cu un verset despre acel eveniment, făcând paralele şi trăgând concluzii.
Activităţi: Ajutaţi copiii să folosească o comparaţie paralelă între Evanghelii, concordanţe, dicţionare biblice şi comentarii. Încurajaţi-i să folosească psalmi pentru rugăciunea personală şi pentru meditaţie. Dezvoltaţi un program de citire periodică a Scripturii. Arătaţi-le cum să localizeze şi să pregătească textele din Biblie care se vor citi la Liturghie.
Traducere din limba engleză şi adaptare de Psih. Irina Constantinescu,
după un material de Dr. Constance Tarasar

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 20 - septembrie 2008

Niciun comentariu: