Părintele Patriarh a plecat la Domnul

Biserica Ortodoxă Română este în doliu. Părintele Patriarh Teoctist a trecut la cele veşnice luni, 30 iulie, din cauza unui stop cardiac, suferit ca urmare a complicaţiilor apărute după o operaţie de prostată. Slujba de înmormântare a avut loc la catedrala Patriarhiei din Bucureşti şi a fost oficiată de patriarhul ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I, alături de membrii sinodului Bisericii Ortodoxe Române. La slujbă au participat zeci de episcopi, sute de preoţi, delegaţii ale bisericilor creştine de pe trei continente şi mii de credincioşi.

O viaţă închinată lui Dumnezeu
Părintele patriarh s-a născut în 1915 în satul Tocileni din judeţul Botoşani, din părinţii Dumitru şi Marghioala Arăpaşu, ca al zecelea din cei unsprezece copii ai acestora. A primit la botez numele de Toader. A urmat şcoala primară din satul natal, iar la nici 14 ani a intrat ca frate la Schitul Sihăstria Voronei. Urmează apoi Seminarul monahal din Mănăstirea Neamţ, Seminarul Teologic pentru monahi din Mănăstirea Cernica, de lângă Bucureşti.
În 1935 a depus voturile monahale la mănăstirea Bistriţa-Neamţ, primind numele de Teoctist. Între anii 1940-1945 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie a Universităţii din Bucureşti. În aceasta perioadă a fost rânduit, de către patriarhul Nicodim Munteanu, în diferite ascultări la birourile Arhiepiscopiei Bucureştilor şi apoi în postul de diacon la catedrala Patriarhiei.
A fost hirotonit ieromonah la catedrala mitropolitană din Iaşi în 1945. A fost, rând pe rând, vicar administrativ al Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, ales apoi episcop vicar patriarhal (1950-1962); Episcop al Aradului (1962-1973); Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei (1973-1977); Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Sucevei (1977-1986); Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (din 1986).
În 1990, după Revoluţie, din cauza campaniei negative care i se face în presă se retrage din funcţie. La cererea credincioşilor însă, a celorlalţi ierarhi şi la insistenţele celorlalte Biserici Ortodoxe, s-a întors în scaunul de patriarh pe care l-a ocupat timp de 21 de ani.

Moştenirea
Nu s-a putut opune demolării unor biserici, dar a reuşit să salveze câteva. În schimb a restaurat nenumărate lăcaşuri de cult şi a ctitorit altele, chiar în timpul regimului comunist, când ridicarea unei biserici era de neconceput. A asigurat continuitatea şi unitatea Bisericii Ortodoxe Române, care nu a trecut prin despărţiri sau schisme după căderea comunismului, ca în alte ţări vecine. A fost primul patriarh ortodox care a primit, în mai 1999, vizita unui Suveran Pontif - Papa Ioan Paul al II-lea, într-o ţară majoritar ortodoxă. A dezvoltat şi extins asistenţa religioasă a românilor de peste hotare, prin înfiinţarea de parohii şi mitropolii, a încurajat deschiderea către creştinii de pretutindeni, la înmormântarea sa participând delegaţii ale Bisericilor de pe trei continente.
Acestea sunt doar câteva din faptele care rămân în urma părintelui patriarh Teoctist, cel care a păstorit Biserica Ortodoxă Română timp de 21 de ani.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Natalia Corlean

Mesajul Înalt Prea Sfinţitului Laurenţiu la trecerea la cele veşnice a PF Părinte Patriarh Teoctist

„Este o durere pentru întreaga Biserică. Suntem acum trişti, dar în tristeţea aceasta avem nădejdea că Dumnezeu, cel care i-a rânduit atâta slujire în Biserica Sa, îi va da mângâiere şi în Împărăţia cea veşnică. Eu mi-l amintesc cu acea bucurie cu care m-a primit pe mine, un preot care am trecut printr-o încercare şi pe care m-a chemat Dumnezeu la o slujire, bucuria aceea cu braţele deschise pentru a mă binecuvânta. Mă voi ruga lui Dumnezeu cât voi trăi ca să-i primească osteneala şi să-i aşeze sufletul în corturile aleşilor Săi. Avem speranţa că Dumnezeu va fi cu noi.“

ÎPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului

„Longevitatea e un dar divin. Patriarhul Teoctist s-a bucurat de acest dar. Părea etern. […] Să te acomodezi cu Dej şi Ceauşescu, după ce ai crezut în România naţionalistă a lui Stăniloae şi Nae Ionescu înseamnă să cunoşti infernul şi să nu disperi. Să asişti la travestiul democratic al fostei nomenclaturi şi să nu-ţi pierzi respectul faţă de oameni înseamnă să faci proba umorului metafizic. În aparenţă, Patriarhul lucra defensiv şi îşi amâna deciziile. Pe dedesubt, el conserva Tradiţia Bisericii prin acţiuni obstinate şi inventive. Reţeta lui? O combinaţie de bun-simţ ţărănesc, smerenie patericală, tandreţe sufletească şi ironie subtilă, de ins care-şi onorează rangul. Preţuia frumuseţea slujbelor şi agapele de după liturghie, când se apuca să „depene amintiri“ fabuloase, pe tonul cel mai relaxat.

Teodor Bakonschi

"Era iubitor de slujbe şi neîntrecut liturghisitor, doritor de a se afla cu orice prilej în mijlocul şi împreună cu credincioşii, apropiat celor simpli şi celor slabi, deschis dialogului cu oricine, mult răbdător cu cei ce greşesc, grabnic la iertare şi mult zăbavnic la pedepsire.
Perioada lunga de când Prea Fericitul Patriarh a fost chemat şi slujeşte Biserica lui Hristos din România a arătat cu prisosinţă ca Biserica străbate vremurile indiferent de dificultatea lor. Trei regimuri politico-sociale au fost traversate de către Biserica româneasca în acest timp, între care cel mai lung a fost oficial potrivnic credinţei, ideologic şi în fapt. Lecţia pe care trebuie să o reţinem este că un regim politic sau altul poate uşura sau poate îngreuna viaţa şi lucrarea Bisericii, dar nu o poate elimina, dacă aceasta rămâne ancorată în izvorul unic şi de nebiruit al vieţii şi existenţei sale, care este împărtăşirea de Dumnezeu. Patriarhii au sacrificat multe sub presiunea regimului ateist, uneori propria imagine, dar au salvat esenţialul. Au renunţat - nu cu uşurinţa se înţelege - la multe din lucrările mai ales misionare şi catehetice ale Bisericii, dar au făcut tot posibilul sa nu fie lipsit poporul lui Dumnezeu de lucrul vital, de împărtăşirea de harul dumnezeiesc prin Sfintele Taine şi, în special, prin Dumnezeiasca Liturghie.

Pr. prof. univ. dr. Constantin Coman

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 7 - august 2007