Mănăstirea Brâncoveanu, stâlp al Ortodoxiei ardelene peste veacuri

O călătorie în timp

Cine n-a auzit de Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus? Au auzit creştinii din toată ţara, darămite cei din Ţara Făgăraşului… Eu aş putea spune că m-am născut cu ea în suflet, pentru că o ştiu din fragedă copilărie, din poveştile mamei care îmi spunea cum, duminică de duminică, bunica mea îi trezea la cinci, iar la şase le lua de mânuţă pe ea şi pe sora ei şi plecau spre mănăstire… 9 kilometri sunt din Sâmbăta de Sus, îi făceau cam în trei ore. Se opreau la intrare, îşi schimbau încălţările murdare de praf sau noroi şi intrau la slujbă. Imaginea aceasta a unei tinere văduve cu doi copii de mână care străbate atâta amar de drum pe jos, indiferent de vreme, pentru a căpăta puterea de a trece încă o săptămână şi un cuvânt duhovnicesc de alinare de la părintele Serafim Popescu, duhovnicul de atunci al mănăstirii, mi-a fost mereu călăuză în viaţă.
Cine ar mai crede astăzi, când duminica atâtea şi atâtea maşini urcă pe drumul asfaltat până în poartă sau chiar mai sus, că odată se întâmpla aşa? Nici când vezi impunătoarea cetate mănăstirească nu prea îţi vine să o asociezi cu imaginea care ne-a rămas peste veacuri a ruinei rămasă în urma tunurilor austro-ungare… Şi totuşi, documentele ne dau mărturie despre istoria zbuciumată a acestui sfânt aşezământ, ocrotit însă de Dumnezeu prin cei trei mari ctitori.

Brâncoveanu
La Sâmbăta mai întâi a fost izvorul, cu mult mai vechi şi decât biserica şi decât mănăstirea. El a fost găsit acum peste cinci veacuri într-o poiană. Oamenii au descoperit că era binecuvântat şi vindecător şi i s-a spus Izvorul Tămăduirii.
Istoricul de pe site-ul mănăstirii ne spune tot ce vrem să ştim: primele dovezi directe le avem din anul 1654, când satul şi moşia din Sâmbăta de Sus au intrat în stăpânirea lui Preda Brâncoveanu, care a construit o bisericuţă din lemn pe valea râului Sâmbăta, probabil pentru călugării sihaştri de aici. Pe locul acesteia, în jurul anului 1696, domnitorul Constantin Brâncoveanu a zidit din piatră şi cărămidă o mânăstire. Voievodul a adus de peste munţi călugări şi dascăli, a făcut o şcoală de grămătici, alta de zugravi şi o tiparniţă, dând astfel naştere „izvorului Ortodoxiei ardelene“, spre a da mărturie în timp despre unitatea de neam şi credinţă a românilor de pe ambele versante ale Carpaţilor.
După intrarea sub ocupaţie austro-ungară au început şi persecuţiile religioase pentru românii din Ardeal, care erau ortodocşi. Atunci a început catolicizarea cu sila şi cu armele, impusă de ocupanţii habsburgi. Pentru că rezistenţa românilor ortodocşi s-a organizat îndeosebi în jurul bisericilor şi a mânăstirilor, în 1762 începe calvarul distrugerii acestora. Astfel, mai mult de 150 de mânăstiri şi biserici ortodoxe au fost distruse; cele de lemn incendiate, iar cele de piatră dărâmate cu tunurile, de către generalul vienez Bukow.

Ruine peste veacuri
Multă vreme administraţia austro-ungară nu s-a atins de Mânăstirea Brâncoveanu, deşi nu de puţine ori episcopii greco-catolici au cerut desfiinţarea ei. Profitând de faptul că în 1782 s-a dispus desfiinţarea tuturor ordinelor călugăreşti, curtea de la Viena, la cererea administraţiei catolice şi la insistenţele episcopului greco-catolic Grigorie Maior, a trimis în 1785 pe generalul Preiss, care a dărâmat mânăstirea brâncovenilor. Chiliile au fost distruse complet, iar biserica a fost adusă în stare de ruină.
Pustiită şi prăbuşită, cu turla spartă, biserica lui Brâncoveanu a rămas descoperită în bătaia vânturilor, a ploilor şi zăpezilor aproape 150 de ani. Doar credincioşii din satele vecine, cu preoţii lor în frunte, aveau să mai vină în continuare la ruinele ei, cu încăpăţânare, an de an de Izvorul Tămăduirii, să se roage.

Mitropolitul Nicolae Bălan
De-abia după Marea Unire, în 1926, mitropolitul Nicolae Bălan avea să devină cel de-al doilea ctitor al mânăstirii. A fost desemnat părintele Arsenie Boca, primul stareţ al mănăstirii. Biserica refăcută a fost sfinţită la 15 august 1946, după război. Mitropolitul Nicolae Bălan a păstrat în interiorul bisericii pictura veche; arhitectura bisericii încadrându-se întru totul stilului brâncovenesc, cu ancadramentele de la uşi şi ferestre, pilaştrii sculptaţi din pridvorul bisericii, brâul de cărămidă aşezat în zimţi şi acoperişul de şindrilă. La 50 de metri de biserică Mitropolitul Nicolae Bălan a reconstruit şi vechea clopotniţă a mânăstirii, în forma iniţială.
În anii 1976-1977 s-a împrejmuit suprafaţa aflată în proprietatea mânăstirii, aşezându-se o poartă nouă, sculptată în lemn de stejar; s-a încheiat lucrarea de restaurare a paraclisului brâncovenesc, executat de asemenea în lemn de stejar, sculptat în motive brâncoveneşti. Fântâna "Izvorul Tămăduirii", fost şi ea restaurată în anul 1977 construindu-se în jurul ei un baldachin sculptat în lemn de stejar.
Imaginea din această perioadă şi-o aduc aminte şi făgărăşenii: poarta de la intrare, clopotniţa pe sub care treceai şi bisericuţa, împreună cu izvorul cel tămăduitor.

Mitropolitul Antonie Plămădeală
Al treilea ctitor a avut însă planuri mari cu aşezământul brâncovenesc, pe care le-a şi împlinit. Înalt Prea Sfinţitul Antonie Plămădeala a rezidit din temelie incinta Mânăstirii Brâncoveanu, lucrare începută în anul 1985. S-au făcut reparaţii capitale şi s-a restaurat pictura din biserică. Incinta în stil brâncovenesc a fost ridicată din temelie în jurul bisericuţei brâncoveneşti. Noul corp de clădiri cuprinde printre altele o nouă biserică, o trapeză încăpătoare, bucătărie şi chilii, casa brâncovenească, o bibliotecă încăpătoare şi un muzeu, unde sunt expuse icoane vechi pe sticlă, lemn şi obiecte de patrimoniu.
În anul 2003 a fost inaugurată şi Academia de la Sâmbăta, şi iată că am ajuns la imaginea din zilele noastre a mănăstirii mult căutate de pelerini, mai ales în luna lui august, când pe 15 se sărbătoreşte hramul mănăstirii, Adormirea Maicii Domnului, iar pe 16 Sfinţii Brâncoveni, ctitorii aşezământului şi hramul bisericii noi.

Natalia Corlean

Muzeul

Muzeul Mânăstirii Brâncoveanu deţine astăzi una din cele mai bogate colecţii de picturi vechi pe sticlă, aparţinând secolelor XVIII-XIX, în mare majoritate executate în manieră popular-naivă, icoane pe lemn, predominant fiind stilul brâncovenesc, veşminte preoteşti şi arhiereşti, o colecţie unică de carte veche, manuscrise, pergamente, scrisori, precum şi o valoroasă colecţie de obiecte de cult.

Biblioteca

Biblioteca se află în clădirea nouă, alături de muzeu, deţinând una din cele mai bogate colecţii de cărţi şi manuscrise vechi din secolele XIV-XIX , provenind în marea lor majoritate din donaţia Înalt Prea Sfinţiei Sale dr. Antonie Plămădeală. În prezent, biblioteca serveşte şi ca sală de lectură, audiţie şi vizionare a materialelor audio-video existente şi se adresează cu precădere preoţilor, călugărilor, elevilor, studenţilor, localnicilor, precum şi persoanelor care vin aici în pelerinaj.

Obştea mănăstirii

Astăzi obştea mânăstirii numără în jur de 40 călugări conduşi de părintele stareţ Arhimandrit Ilarion Urs, care este ajutat în cele duhovniceşti de părintele Arhimandrit Teofil Părăian.

Academia

Clădirea cu aproximativ 70 de camere, respectiv 130 de locuri şi un amfiteatru cu o capacitate de 150 locuri a fost ridicată cu scopul ca în acest spaţiu să poată fi primiţi, găzduiţi şi serviţi oameni din afară, care în dorinţa lor de studiu şi retragere să se poată bucura de condiţiile oferite de mănăstire, de materialul ştiinţific necesar studiului pus la dispoziţie de nou amenajata bibliotecă, precum şi de atmosfera propice studiului oferită de cadrul natural.

Stareţul

Este părintele arhimandrit Ilarion Urs, născut în 4 martie 1955 în localitatea Recea, judeţul Braşov. Face parte din obştea mănăstirii din 1983. Urmează între anii 1985 -1989 cursurile Institutului Teologic din Sibiu. În 1984 este numit econom al mânăstirii, iar în decembrie 2000 stareţ. Din data de 20 ianuarie 2001 este şi exarh al tuturor mânăstirilor şi schiturilor din Arhiepiscopia Sibiului.

Duhovnicul

Părinte, sfinţia voastră sunteţi duhovnicul acestei mănăstiri, cunoscute de credincioşii din toată ţara. Vă rugăm să ne spuneţi cum este viaţa unui călugăr aici.
Cam şase ore pe zi se face slujbă în biserică. Aproape că participând la slujba din biserică ai putea zice că ai un serviciu. Ca şi când ai presta un serviciu care ar ţine şase-opt ore, după caz, pentru că şi slujba de fiecare zi chiar dacă în general ţine şase ore, sunt şi zile în care ţine mai mult de şase ore. În afară de rugăciunea din bise-rică avem şi datorii speciale de rugăciune în chilie şi apoi rugăciunea de toată vremea, însă viaţa călugărească nu se rezumă numai la rugăciune, ci se prelungeşte şi în activitate de studiu şi în muncă manuală. Se fac şi studii de către cei care sunt preocupaţi de studiu şi talentaţi. În afară de aceasta se face şi muncă manuală în grădină, în livadă, sunt unii care se ocupă de stupi, alţii fac pictură pe sticlă, alţii prestează muncă de întreţinere. E o activitate intensă şi destul de prelungită.

Fiecare cu ascultarea lui. Am observat că sfinţia voastră o foarte mare parte a timpului o petreceţi spovedind.
Dar numai în anumite perioade. Nu tot timpul sunt oameni de spovedit. Sunt mulţi oameni de spovedit în postul Sfintei Marii şi în postul Paştilor, iar în rest nu am prea mult de lucru în privinţa spovedaniilor. Stau de vorbă cu cine vine şi are treabă cu mine şi în rest studiez, meditez, ascult anumite cărţi pe care le am pe casete, pe CD-uri, pe benzi de magnetofon.

Publicaţia noastră se adresează tuturor credincioşilor din Protopopiatul Făgăraş. Sfinţia voastră nu sunteţi doar duhovnic al mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, ci şi pentru credincioşii care vin la mănăstire. Sunteţi un duhovnic al românilor, sau unul dintre duhovnicii României de astăzi. Ce îndemn aveţi pentru credincioşi?
Să se orienteze după rânduielile Bisericii, să ia parte la sfintele slujbe, să fie cinstitori de preoţi, să se orienteze după învăţăturile pe care le aud în biserică, fie la slujbele care se fac, fie prin predicile care se ţin.

Spuneţi-ne despre un moment, o împrejurare, o persoană din viaţa sfinţiei voastre care v-a adus o bucurie deosebită.
Nu aş putea spune că a fost o singură persoană care mi-a adus o bucurie deosebită, însă aş putea să spun că s-au implicat la existenţa mea spirituală mai mulţi oameni de la care am învăţat anumite lucruri fie direct, fiindu-mi profesori, îndrumători duhovniceşti. Mai ales părintele Serafim Popescu, care vreme de 50 de ani a fost duhovnic în mănăstirea aceasta, mi-a fost de mare folos şi mi-a dat multe gânduri bune pentru alte gânduri bune care după aceea s-au realizat în mintea mea. Aş zice de părintele Arsenie Boca, prin îndrumarea pe care mi-a dat-o pentru rugăciunea cu care se mântuiesc călugării şi de la care ştiu şi afirmaţia: „cunoştinţa de Dumnezeu nu se realizează atât prin studiu ci prin inimă curată, după cuvântul Domnului: Fericiţi sunt cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu!“ M-au ajutat apoi prietenii mei, colegii din mănăstire, oameni din afară de mănăstire, toţi s-au implicat cumva la existenţa mea şi nu aş putea face deosebire între unul şi altul, pentru că în momentul în care cineva îţi oferă un gând pe care după aceea îl foloseşti, se implică la înaintarea duhovnicească şi este un om care îţi prilejuieşte bucurie.

Interviu realizat de Pr. Ovidiu Bostan

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 7 - august 2007