Maica Domnului, nădejde, întărire şi zid de scăpare nemişcat

În rânduiala Paraclisului Maicii Domnului se găseşte următoarea alcătuire: “Nădejde şi întărire şi zid de scăpare nemişcat câştigându-te pe tine, ceea ce eşti întru tot lăudată, de tot necazul ne izbăvim”. Această cântare este în primul rând o afirmaţie. Afirmăm că Maica Domnului este şi “nădejde” şi “întărire” şi “zid de scăpare nemişcat” şi “întru tot lăudată” şi izbăvire din necazuri pentru cel care aleargă la ea. Aceasta este percepţia pe care omul conştient de neputinţa sa o are despre Maica Domnului.


Maica Domnului – izvor de nădejde
Dacă o gândim pe Maica Domnului ca Maică a lui Dumnezeu Care S-a Întrupat din ea, care îşi păstrează calitatea de mamă, o privim ca pe sursa noastră de nădejde. Avem nădejde că ne cuprinde şi pe noi în dragostea ei şi avem încredinţarea că nu este indiferentă faţă de necazurile şi neajunsurile noastre aşa cum, de pildă, nu a fost indiferentă faţă de nuntaşii din Cana Galileii care au rămas fără vin, iar la rugămintea ei Hristos a prefăcut apa în vin şi nunta a continuat fără ca bucuria celor prezenţi să se umbrească de vreun neajuns. Gândind-o aşa, ea este nădejdea noastră. Cinstind-o, noi avem convingerea că vom fi cuprinşi în rugăciunile de mijlocire pe care le înalţă necontenit către Fiul său.

Maica Domnului – întărire şi ajutor în necaz
Maica Domnului este întărirea noastră în sensul că ea n-a avut scăderi sau oscilaţii în privinţa ajutorului de care i-a învrednicit pe cei care “au alergat cu credinţă la acoperământul ei cel puternic”. Ea nu este pentru noi întărire doar în sensul de îmbărbătare, ci şi în ideea de sprijinire, de susţinere. Ca întărire o simţim pe Maica Domnului ori de câte ori strigătele noastre deznădăjduite o cheamă în ajutor la vreme de necaz, iar ajutorul ei este ca un ecou la strigătul nostru. Lucrând astfel în vieţile noastre, ne izvorăşte în suflete bucuria sfântă pe care nu o pot avea decât aceia care se află în relaţie cu ea, cinstitorii Maicii Domnului.

Maica Domnului – zid de scăpare nemişcat
Maica Domnului este “zid de scăpare nemişcat”, adică este neclintită în hotărârea ei de a ajuta, de a mângâia, de a sprijini pe cei care se află în neputinţa sufletului şi a trupului. Având acestă conştiinţă exclamăm de fiecare dată când ne rugăm cu paraclisul Maicii Domnului că “nimeni din cei care aleargă la tine nu iese ruşinat, Născătoare de Dumnezeu”. Aşa cum un stăvilar poate să oprească apele învolburate ale unui râu năvalnic pentru a nu face stricăciuni, dirijând apele în direcţia pe care o dorim şi dându-le chiar o destinaţie folositoare, Maica Domnului se face pentru noi zid de scăpare neclintit, stavilă în calea necazurilor care năvălesc cu înverşunare. Ne folosim de comparaţia Maicii Domnului cu un zid de scăpare nemişcat pentru a spune că ea se face tuturor toate, stăvilind necazurile şi primejdiile şi schimbându-le sensul din negativ în pozitiv, după nevoia fiecăruia: “necăjiţilor bucurie, asupriţilor folositoare, flămânzilor dătătoare de hrană, străinilor mângâiere, celor învăluiţi adăpostire, bolnavilor cercetare, celor neputincioşi acoperământ şi sprijinire, toiag bătrâneţilor”. În faţa acestor realităţi recunoaştem că Maica Domnului este “întru totul lăudată” de cei care o cunosc, pentru că prin ea “de tot necazul ne izbăvim”.

Postul Adormirii – înmulţire a ostenelilor duhovniceşti
Perioada postului Adormirii Maicii Domnului este un timp liturgic în care înmulţim ostenelile duhovniceşti, punându-le în legătură cu Maica Domnului şi prin ea cu Hristos. Prin aceasta ne arătăm ca cinstitori ai ei, ca unii care suntem conştienţi de locul ei şi punem toate ostenelile noastre duhovniceşti în legătură cu faptul că şi ostenelile ei le-a săvârşit potrivit credinţei pe care a avut-o în Fiul şi Dumnezeul ei, pe Care L-a urmat, ale Cărui cuvinte “le-a purtat în sufletul său” şi le-a împlinit in viaţa sa. Deci, raportându-ne la Maica Domnului nu-L pierdem din vedere pe Hristos, pentru că cinstirea ei este un mod prin care Îl cinstim şi pe Fiul ei. Relaţia noastră cu Maica Domnului nu este una de exclusivitate, din care să Îl scoatem afară pe Hristos, ci o relaţie cu Hristos, prin Maica Lui.
În perioada postului Adormirii Maicii Domnului (1-15 august), în biserici se săvârşeşte slujba Paraclisului, o rânduială liturgică de o frumuseţe rară, o alcătuire de cântări şi rugăciuni care mângâie sufletul, dau încredere, şi aştern liniştea în viaţa noastră frământată şi bombardată cu atâtea necazuri. Participarea conştientă la această rânduială este o “îndulcire” cu darurile pe care ni le împărtăşeşte Maica Domnului.

Pr. Adrian-Gheorghe Magda

Ţara Făgăraşului: Peste 20 de biserici închinate Maicii Domnului

Evlavia făgărăşenilor către Maica Domnului se vede şi în numărul mare de lăcaşuri de cult închinate Născătoarei de Dumnezeu. Bisericile din Făgăraş (cimitir), Beclean, Drăguş, Lisa, Ludişor, Ohaba, Sâmbăta de Jos, Sâmbăta de Sus Răsăriteană, Săsciori, Şoarş, Şona, Toderiţa, Toarcla, Veneţia de Jos şi Voievodenii Mari, precum şi mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus au toate hramul „Adormirea Maicii Domnului“. Mănăstirea Făget de la Boholţ are hramul „Naşterea Maicii Domnului“, sărbătorită pe 8 septembrie, mănăstirea de la Dejani şi biserica parohia Recea „Acoperământul Maicii Domnului“ îşi sărbătoreşte hramul la 1 octombrie, iar bisericile din Vad din Iaşi, „Intrarea în biserică a Maicii Domnului“, pe 21 noiembrie.

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 7 - august 2007