Sfânta Împărtăşanie înseamnă sfinţirea pâinii şi vinului, la Sfânta Liturghie, când, prin rugăciunea preotului şi coborârea Duhului Sfânt, aceste daruri se transformă în Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos, după care preotul şi toţi cei credincioşi se împărtăşesc. Actul împărtăşirii mijloceşte întâlnirea cu Domnul Hristos şi sfinţirea întregii noastre fiinţe, fiind pentru cel credincios o bucurie şi o binecuvântare decât care nu există mai mare, în viaţa pământească.
De ce săvârşeşte Biserica această Taină? Pentru că este darul cel mai de preţ primit de la Mântuitorul Hristos. Înainte de patima Sa, El a petrecut o seară deosebită cu ucenicii Săi. Domnul i-a adunat în jurul Său ca pe nişte prieteni iubiţi şi a săvârşit un gest minunat şi semnificativ. A luat o bucată de pâine şi binecuvântând-o a împărţit din ea tuturor, spunând că acela era trupul Său. Şi toţi au gustat. Apoi a luat şi un pahar cu vin, şi binecuvântându-l a dat tuturor să bea, spunând că acela era sângele Său. Şi fiecare a gustat. Pe lângă această mâncare dumnezeiască, Mântuitorul le-a dat o poruncă, scurtă dar de mare preţ: ca ucenicii Săi să îşi poarte iubire unul altuia precum El Însuşi, Iisus, îi iubise pe ei.
La acea cină, Mântuitorul i-a învăţat pe ucenici cum să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele Său. După Înălţarea Sa la cer, prin trimiterea Duhului Sfânt, ucenicii lui Iisus primesc ei înşişi puterea de a săvârşi ceea ce îi învăţase Mântuitorul mai înainte, şi de a împărţi acest Dar tuturor celor credincioşi, pentru ca toţi să-l poată primi pe Hristos şi să se mântuiască.
Astfel, fiecare Sfântă Liturghie este chipul acelei întâlniri dintre Mântuitorul Iisus şi ucenicii Săi. El vine la ei prin darul Trupului şi Sângelui Său, iar ei, credincioşii, adunaţi în jurul Său, primesc cu credinţă şi dragoste, ca din mâna Lui, Sfânta Împărtăşanie. Este un gest de apropiere şi dragoste, exact ca la acea Cină de Taină, şi nici unul dintre ucenicii Săi nu s-ar gândi să refuze darul sau să stea deoparte. Toţi se împărtăşesc şi parcă altfel nici nu se poate...
Cum, nu se poate totuşi să fim creştini şi ucenici ai Domnului, chiar dacă la Liturghie noi de cele mai multe ori nu ne împărtăşim? Nu e de ajuns că postim când putem, că citim destule rugăciuni, că mergem duminica şi în sărbători la biserică?
Mântuitorul Hristos avea cu ucenicii Săi o legătură plină de iubire; ucenicii Îl ascultau cu iubire şi cu încredinţarea că învăţăturile Lui sunt bune şi mântuitoare. El i-a învăţat să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele Său, şi tot El le-a mai spus că cine nu face aceasta nu poate să moştenească viaţa cea veşnică. Înţelegem de aici că împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului reprezintă o condiţie indispensabilă mântuirii.
Pe vremea Sfinţilor Apostoli şi după aceea, creştinii aveau multă dragoste pentru Hristos şi se împărtăşeau la fiecare Sfântă Liturghie. Ei înţelegeau foarte bine că Sfânta Liturghie aceasta înseamnă în principal: împărtăşirea cu Hristos, prin care primeau darul Duhului Sfânt şi putere dumnezeiască de a se iubi unii pe alţii şi de a trăi ca adevăraţi ucenici ai iubitului lor Învăţător şi Domn.
Noi, creştinii de astăzi, câtă dragoste avem faţă de Mântuitorul Iisus Hristos? Cum ne ducem la Sfânta Liturghie şi cum ne întoarcem de acolo? Ne ducem pregătiţi să-L întâlnim pe Fiul lui Dumnezeu şi să ne sfinţim viaţa prin Împărtăşanie? Şi ne întoarcem noi purtându-L în noi, cu smerenie si dragoste, cum au făcut dintotdeauna adevăraţii Săi ucenici? Sau rămânem încă o dată goi de darul cel mai de preţ, pentru că, din cine ştie ce cauză, nu am înţeles ce se săvârşeşte acolo, Cine vine la noi şi ni Se dăruieşte, Cine ne iubeşte şi ne mântuieşte, şi aşa am rămas deoparte, ca şi cum nici măcar n-am fi intrat în cămăruţa de taină unde Mântuitorul se împărtăşeşte ucenicilor Săi.
Amalia Răibuleţ
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 6 - iulie 2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu