ICOANA, parte din identitatea noastră
Au trecut peste 2000 de ani de la apariţia icoanei şi nu numai că ea nu a îngrădit libertatea cuiva, ba mai mult, a lărgit graniţele acestei libertăţi. Câte cărţi nu s-au scris pe marginea ei? Câte opere de artă n-au fost inspirate din ea? Câte suflete nu şi-au aflat liniştea la umbra ei? Câte speranţe n-au fost aprinse de ea? Prezenţa icoanei a îmblânzit întotdeauna caracterele cele mai aprinse, a dat putere ostaşului să lupte pe front şi nădejde că se va întoarce acasă. Spre ea privesc cu speranţă bolnavii din spitale, pentru că ştiu că de la Dumnezeu vine vindecarea. Ea stă şi astăzi liniştită în portofelul românului plecat în ţările Europei sau peste ocean ca să-şi câştige existenţa. Icoana a stat pe pieptul bunicilor noştri când ei au plecat în lumea de dincolo.
De ce să o scoatem din şcoală? A fost aşezată de mamele noastre deasupra patului când noi ne-am născut. Adeseori, icoana a fost singura care ne-a ascultat gânguritul. În faţa ei am împreunat pentru prima dată mâinile şi niciodată nu am înjurat în prezenţa ei, pentru că ştiam că cineva ne vede. Când am ajuns la şcoală profesorii ne-au spus să nu copiem pentru că cineva ne priveşte de pe peretele dinspre răsărit. Şi atunci, cum să o scuipăm când mama ne-a învăţat să o sărutăm? Cum să o scoatem din şcoală, când armonia pe care o degajă creează tocmai mediul propice pentru studiu? Nu s-a dat lege ca icoana să fie introdusă cu forţa în şcoală, aşa că nu poate fi scoasă prin lege. A stat afară până în 1989. Şi-a cucerit singură locul pe care îl ocupă astăzi cu farmecul şi cu armonia ei. Nu s-a reuşit ca icoana să fie înlocuită. Ea a dăinuit mereu în suflet, de unde a putut fi proiectată pe pereţii instituţiilor româneşti.
Poporul român trebuie să îmbogăţească Europa la care tocmai a aderat cu valorile sale culturale şi spirituale printre care se înscrie şi icoana. Amintirile pe care le duc cu ei europenii după ce vizitează ţara noastră sunt tocmai icoanele sau imaginile vestitelor mănăstiri româneşti. Dacă ei sunt impresionaţi de frumuseţea icoanelor româneşti, noi de ce să renunţăm la ele? Fac parte din noi, sunt cartea noastră de vizită, exprimă identitatea noastră. Ele ne sunt dragi la fel ca şi pozele părinţilor noştri, dacă nu mai dragi. De ce să le înlăturăm din viaţa copiilor noştri? Să încetăm a ne mai lupta cu noi înşine, cu valorile noastre. Icoanele fac parte din identitatea noastră. Şi chiar dacă vom scoate icoanele din şcoli, ele vor continua să existe pe stema tricolorului prin crucea din ciocul vulturului. Vom renunţa la tricolor, la stemă? Atunci nu vom mai fi noi înşine... Va fi sfârşitul nostru.
Pr. Laurenţiu Urian, Parohia Părău
Icoana nu agresează, ci luminează
Tema este năucitoare cu atât mai mult cu cât pare o prelungire a frământărilor legate de icoane din primele secole de creştinism. Atunci lucrurile s-au tranşat după şiruri întregi de martiri, după agresiuni fizice asupra icoanelor, după decapitări de apărători ai icoanelor şi incendieri de biserici şi mănăstiri. Astăzi, diavolul a învăţat că mult mai câştigat va ieşi dacă va lupta pe planul mânuirii subtile a ideilor, a argumentelor inteligente şi care nu sunt rapid pătrunse în intenţia lor de către marea masă a românilor de astăzi, din păcate cam ne-ancoraţi suficient de temeinic în credinţa lor.Dacă în comunism religia a fost interzisă în spaţiul public, astăzi intenţiile atee sunt similare, dar se fac pe o cale subtilă. Şi astăzi, ca şi atunci, se speculează dorinţa de a-l îndepărta pe om de Dumnezeu, pentru a face din el o marionetă mai uşor de manevrat. Doar că astăzi lucrurile se fac în numele drepturilor omului şi libertăţii conştiinţei, creându-se sofisme care încurcă mintea omului simplu, neobişnuit cu speculaţiile şi argumentările filosofice. Astăzi, în numele libertăţii valorilor etc. se încearcă nu păstrarea şi întărirea identităţii naţionale, ci din contră, anularea ei şi alinierea la standarde lipsite de sănătatea prezenţei lui Dumnezeu în viaţa oamenilor. Însă nu abandonarea a ceea ce ne-a definit pe noi ca popor de timp de două mii de ani ne transformă (acum, când iată am aderat la această mult râvnită UE) în naţiune evoluată, cu principii avansate şi înalt grad de civilizaţie, ci din contră, redescoperirea valorilor creştine şi punerea lor în practică va da nobleţea noastră ca popor. Pentru că de la revoluţie încoace, de când chipurile ne-am emancipat, am fost în fruntea Europei la multe capitole negative: alcoolism, rata avorturilor, consumul de TV etc. Dacă efectele acestei aşa zise emancipări au fost acestea, este logică concluzia că prin abandonarea valorilor creştine am devenit mai buni? Iată, se pare că nu. Mai nou creşte violenţa în şcoli, consumul de droguri, tot mai mulţi tineri au probleme de comportament şi caractere deviante.
Deci să zicem în continuare ,înainte români, la distrus tot ce mai avem bun şi frumos în viaţa noastră? Ce ar fi dacă ne-am solidariza şi am zice NU pornografiei, publicităţii perverse cu tentă sexuală, programelor devastatoare de suflete şi furnizoare de subcultură şi subcomportamente, şi am zice DA, vrem icoane în faţa ochilor noştri, pentru că nu vrem ca ai noştri copii ,să se ucidă între ei, să-şi împuşte profesorii şi colegii cum se întâmplă deja la alţii, să se sinucidă, să consume droguri, să fie ţinta profitorilor sub orice formă? Vrem copii frumoşi ca şi icoanele noastre, care să fie buni şi să ştie în primul rând să iubească.
Pr. Marius Corlean
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 6 - iulie 2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu