 |
| Foto: Oana Nechifor, doxologia.ro |
Părinţii şi
educatorii nu trebuie să-şi mintă copiii în nicio împrejurare importantă,
semnificativă a vieţii. Orice minciună, orice înşelăciune, orice simulare
sau disimulare este remarcată de copil cu o extraordinară agerime şi
repeziciune şi, odată ce acesta o remarcă, el se tulbură, se scandalizează şi
devine suspicios.
Dacă este ceva
ce nu i se poate spune copilului, întotdeauna este mai bine să îi refuzăm
cinstit şi direct răspunsul ori să stabilim o limită precisă în ce priveşte
informarea lui, decât să inventăm aberaţii ca, după aceea, să ne încurcăm
în ele şi să fim daţi în vileag de perspicacitatea copilului.
Şi nu trebuie
să rostim fraze de genul: „e prea devreme să ştii tu asta” sau „oricum nu poţi
pricepe”; asemenea răspunsuri nu fac decât să zgândăre în sufletul copilului
curiozitatea şi amorul propriu. Mai bine este să dăm răspunsuri cum ar fi:
„n-am dreptul să-ţi spun lucrurile astea; fiecare om trebuie să păstreze
anumite taine, şi nu e delicat şi cuviincios să iscodeşti tainele
altora”.
Ivan
Ilin, în Viaţa
de familie
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 92, iulie-august 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu