vineri, 27 noiembrie 2015

Aprindeţi candelele şi pentru victimele din Colectiv!




Viaţă şi moarte. Rugăciune şi implicare. Asta tot văd, din noaptea lui 30 spre 31 octombrie. Tineri alături de tineri! Este paradoxal, dar moartea uneşte, de multe ori, mai mult decât viaţa. De ce? Pentru că nu ne preţuim viaţa îndeajuns, nu o mai vedem ca dar al lui Dumnezeu, ca participare la viaţa Sfintei Treimi. Dar, când moartea îşi ia tributul, deodată viaţa devine preţioasă, devine… viaţă!

Comentarii sinistre
Toţi am rămas marcaţi, la auzul ştirii despre moartea tinerilor din Clubul bucureştean Colectiv. Da, Colectiv, adică împreună… nu singuri… Da, pentru că un club nu este doar un loc de distracţie, ci una dintre puţinele forme rămase şi înţelese de noua generaţie de a petrece timpul împreună, în afara lumii online. Sigur, pe unii îi şochează afirmaţia ce urmează – dar, nu avem dreptul să judecăm activităţile de prin cluburi!
Comentariile au curs şi vor continua să curgă. Multe! Mai multe decât la orice tragic eveniment, în discuţie încăpând oameni de la un capăt la celălalt al lumii, de la malul mării, până în liniştea Împărăţiei lui Dumnezeu. Din păcate, trebuie să recunoaştem că multe dintre ele sunt răutăcioase şi chiar sinistre, în sensul de: „Şi-o meritau! Rockeri şi petrecăreţi de Halloween!”...

Iubirea nebună a lui Dumnezeu
Cândva, pe străzile biblicului Ierihon, mai mulţi bărbaţi voiau să ucidă o femeie desfrânată. Era ruşinea oraşului lor, deşi poate că mulţi dintre acuzatori trecuseră ei înşişi, în vreme de încercare, pragul casei celei rău famate. Dar, asta nu mai era important. S-a trezit morala în ei şi trebuiau s-o pedepsească, pentru a stârpi păcatul şi a readuce liniştea în zonă. La Ierihon sunt multe pietre, până astăzi. O parte dintre ele trebuiau să ia o viaţă. Nu mai era scăpare. Însă, viaţa femeii a întâlnit VIAŢA. Pe Hristos, care nu a judecat femeia ci, mai mult, a ridicat-o pentru veşnicie. Da, Hristos nu a judecat-o pentru păcatele ei cele multe!
Atunci, noi cine suntem, să numărăm păcatele din Colectivul îmbibat cu sânge de rocker? Creştini fiind, nu ne aflăm în poziţia de a judeca! Hristos Dumnezeu ne-a arătat clar că nu avem voie să aruncăm cu piatra sau să ne bucurăm de răul altora, mai puţin „creştini” decât noi! Un creştin nu se poate bucura într-un moment din acesta, nici nu poate veni cu replica „ţi-am spus eu!”... De ce să gândim aşa? Dumnezeu nu ucide! Dumnezeu nu vorbeşte prin crime, ci prin dragoste! Iubirea nebună a lui Dumnezeu, formulează Evdochimov. Da, atât de „nebună” e iubirea Lui încât, cu siguranţă, îi cuprinde şi pe rockerii din Colectiv.

A noastră este rugăciunea şi compasiunea
„Pomeneşte, Doamne, pe cei adormiţi întru nădejdea Învierii şi a vieţii veşnice”, au spus astăzi preoţii şi vor mai spune, până în veac. Câţi dintre noi am avut şi vom avea curajul ca, pe un petic de hârtie pe care-l vom preda la Altar, să scriem aşa, la comun, că ne rugăm pentru „victimele incendiului de la Bucureşti”? „Păi, nu se poate să-i pomenim, pentru că nu ştim dacă aveau credinţă în Dumnezeu”, vor comenta unii…
Nu este al nostru să măsurăm în unităţi credinţa sau necredinţa. Dar, este al nostru să ne rugăm, să îngenunchem, să fim alături de cei care nu îşi pot opri lacrimile în aceste clipe. Nimic nu ne opreşte să aprindem candela şi pentru rockerii din Colectiv!
Nicolae Pintilie, doxologia.ro

Vezi întregul dosar:

Colectiv, o tragedie şi o criză


Momentul Colectiv este o răscruce. Atât în existenţa fiecăruia dintre noi, cât şi a societăţii româneşti. Este o tragedie – până în prezent 60 de morţi şi peste 200 de răniţi – în care este nevoie de compasiune, unitate şi rugăciune. Dar este şi o criză majoră, care ne pune în faţa unor provocări personale. Despre toate acestea, în dosarul: „Colectiv, o tragedie şi o criză”.

Publicat de la
Etichete:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)