a) niciodată
să nu rostiţi în grabă, ci să rostiţi oarecum psalmodiind; în vechime toate
rugăciunile rostite erau alese din psalmi, dar nicăieri nu întâlnesc cuvântul
„a rosti”, ci pretutindeni întâlnesc „a cânta”;
b) în
fiecare cuvânt să pătrundeţi şi nu numai ideea celor rostite să ia naştere în
conştiinţă, ci şi simţământul corespunzător să-l deşteptaţi;
c) pentru a
tăia îndemnul la rostirea grăbită, rânduiţi-vă să nu citiţi una după alta, ci
să stăruiţi în rugăciunea citită un sfert de ceas, o jumătate de ceas, un ceas
– cât stăruiţi de obicei – şi apoi să nu vă uitaţi câte rugăciuni aveţi de
rostit, ci, cum a venit momentul, dacă nu mai aveţi dorinţa să stăruiţi mai
departe, încetaţi să vă mai rugaţi citind;
d) după ce
v-aţi rânduit acest lucru, totuşi nu vă uitaţi la ceas, ci rămâneţi aşa,
liniştiţi, şi staţi la nesfârşit, gândul nici nu o va lua înainte;
e) pentru
ajuta la mişcarea simţămintelor de rugăciune în timpul liber, recitiţi şi
chibzuiţi toate rugăciunile care fac parte din pravila voastră şi resimţiţi-le
ca, atunci când veţi începe să le citiţi în cadrul pravilei, să ştiţi dinainte
ce simţământ trebuie deşteptat în inimă;
f) niciodată
să nu citiţi rugăciunile fără întrerupere, ci întotdeauna să le întrerupeţi
printr-o rugăciune personală, prin metanii, fie că faceţi acest lucru la
mijlocul rugăciunilor, fie că-l faceţi la sfârşit. Imediat ce pătrunde ceva în
inimă, să vă opriţi din citit şi să faceţi metanii. Această ultimă regulă este
cea mai necesară şi cea mai folositoare pentru educarea duhului de rugăciune...
Dacă vreun simţământ se prinde foarte tare, rămâneţi cu el şi faceţi metanii,
iar cititul lăsaţi-l, şi procedaţi aşa chiar până la sfârşitul timpului
rânduit.”
Unei
persoane căsătorite sfântul îi scrie:
„- În
anumite cazuri trebuie să ştiţi să scurtaţi pravila. Şi nu sunt puţine asemenea
cazuri în viaţa de familie.”
- „Când
treburile nu vă îngăduie să săvârşiţi pe deplin pravila de rugăciune,
săvârşiţi-o pe scurt. Dar niciodată nu trebuie să vă grăbiţi.”
- „Pravila
nu este partea esenţială a rugăciunii, ci este numai partea ei exterioară.
Principalul lucru este rugăciunea minţii şi
a inimii căte Dumnezeu, înălţată cu slavoslovie, mulţumire şi cerere şi,
în cele din urmă, cu lăsarea în întregime în voia Domnului. Când există
asemenea mişcări în inimă, există şi rugăciune în inimă, iar când ele nu
există, nu există nici rugăciune, chiar dacă aţi stărui zile întregi la
pravilă.”
- „Cu
privire la pravilă, eu gândesc aşa: orice pravilă şi-ar alege cineva, toată
este bună atâta timp cât ţine sufletul în evlavie înaintea lui Dumnezeu. Lui
Dumnezeu inima Îi trebuie şi, atâta timp cât ea stă cu evlavie înaintea Lui
este de ajuns. Iar în acest timp pravila este numai o uşoară încălzire sau aprindere
a sobei.”
Sfântul Teofan Zăvorâtul, „Sfaturi înţelepte”
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 75, septembrie-octombrie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu