Editorial: În rândul lumii

Mă întrebam zilele trecute dacă „a fi în rândul lumii” este sau nu o problemă existenţială. Şi aceasta deoarece pentru marea majoritate a oamenilor nu prea există o altă alternativă decât cea a traiului „în rândul lumii”. Nu mă refer la situaţiile extreme în care marea majoritate a tinerilor aleg stilul de viaţă numit ”trendy”, adică în tendinţe sau „la modă”, ci la lumea care în general nu realizează că de fapt are posibilitatea de a trăi un alt stil de viaţă decât cel impus de către cei care creează tendinţele lumii actuale şi implicit viitoare.
Să fiu sau să nu fiu în rândul lumii? Aceasta este întrebarea mereu prezentă în minţile noastre, pe care noi nu o sesizăm ca atare, dar îi răspundem în fiecare zi prin atitudinea noastră faţă de cele ale lumii. Da. Trebuie să ţinem pasul cu lumea. Dacă nu vom ţine pasul cu lumea, ea ne va îndepărta, ne va elimina, şi aşa vom ajunge într-o cumplită şi temută stare de însingurare. Aşa deci. Tendinţa de a fi în pas cu lumea nu vine în special din dorinţa deşartă de a fi la fel ca ceilalţi, ci din teama de a nu rămâne singur, de a nu fi depăşit, uitat, ignorat de lumea care se mişcă cu o repeziciune uimitoare şi care în vâltoarea ei tumultoasă ne prinde, ne ameţeşte, ne zăpăceşte şi până la urmă ne aruncă, ca pe ceva nefolositor, tot într-o stare de singurătate. Deci alegând fără discernământ acest tumult al lumii şi dându-i tributul pe care ea ni-l cere, nu facem altceva decât să ne pregătim propria noastră însingurare şi nefericirea bătrâneţilor noastre.
Credeţi că veţi putea întotdeauna ţine pasul cu lumea? Vă înşelaţi. Va veni vremea când veţi obosi şi veţi rămâne cu mult în urma ei. Şi, culmea, nimeni nu va sesiza că aţi rămas în urmă. Doar voi. Voi singuri vă veţi da seama de greşeala ireparabilă pe care aţi făcut-o în anii „ne-buni” ai tinereţii. Şi atunci o să încercaţi o reparaţie a lumii, dar glasul vostru va fi prea slab pentru ca cineva să vă mai poată auzi. De aceea vă veţi concentra doar pe reparaţia propriei voastre lumi interioare.
Şi atunci, mă întreb: de ce trebuie să-mi irosesc viaţa ţinând pasul cu această lume ne-bună, când pot încă de pe acum să-mi câştig starea de linişte într-o altă lume, mult mai adevărată decât cea care mi se pare acum singura lume reală? O lume care nu este atât de toxică, de plină de ură, de cinism.
Mă veţi întreba: dar există o astfel de lume? Da, există. O lume care nu s-a schimbat deloc din veşnicie. E lumea lui Dumnezeu. E lumea împărăţiei păcii. O lume care nu te provoacă să ţii pasul cu ea, căci e neschimbată. Nu va fi niciodată „trendy” sau la modă, căci moda este aceeaşi dintotdeauna aici. Această lume nu o să-şi facă reclamă niciodată, pentru că reclama strigă, zbiară, îţi intră în viaţă chiar dacă tu nu ai nevoie de ea. Pe când această lume e o lume a liniştii, a delicateţei. E lumea lui Dumnezeu. Acum, în Postul Sfintei Învieri, eu vă invit să fiţi în rândul lumii. În lumea lui Dumnezeu. Nu o să regretaţi niciodată.

Pr. Iosif Ciolan

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 51 - aprilie 2011