Una dintre trăsăturile principale ale existenţei umane este sociabilitatea. Omul este lăsat de Dumnezeu să trăiască în comunitate şi în comuniune cu semenii săi. Acest lucru presupune relaţiile şi întâlnirile între oameni. Ei au nevoie unii de alţii pentru realizarea anumitor activităţi şi pentru îndeplinirea sarcinilor şi responsabilităţilor la care sunt chemaţi de familie, profesie şi de societate în ansamblul ei.
Viaţa ne pune în legătură cu diferite persoane pe care le cunoaştem mai mult sau mai puţin şi care îndeplinesc anumite funcţii şi roluri. Faţă de fiecare trebuie să ne comportăm în chip special, conform situaţiei şi scopului întâlnirii. Toate aceste lucruri ce compun relaţiile noastre sunt vizibile şi în felul în care ne salutăm unii pe alţii sau în comportamentele noastre de întâlnire. Atunci când ne întâlnim cu o persoană, avem o abordare specifică, în funcţie de emoţiile şi stările noastre interioare şi în funcţie de universal lăuntric al persoanei/persoanelor cu care ne întâlnim. Bucuria de a revedea pe cineva pe care nu l-ai mai văzut de mult, entuziasmul reîntâlnirii cu familia după o perioada mai lungă de timp, perplexitatea la vederea neaşteptată a şefului pe strada sau chiar resentimentul la apariţia cuiva care are faţă de tine o datorie mai veche, sunt stări şi atitudini ce ţin de sistemul emoţional al fiecăruia şi care se văd destul de clar în felul în care îl saluţi pe fiecare dintre ei.
Astfel, atunci când cineva se apropie de un semen de-al său, e posibil să-l îmbrăţişeze, poate chiar să-l sărute sau poate că-i întinde doar mâna, ori face un alt gest. Fiind atent la aceste gesturi, martorul unor astfel de întâlniri poate să înţeleagă în ce fel de relaţii sunt cei doi parteneri ai întâlnirii. Să vedem acum, pe rând, câteva dintre aceste modalităţi de concretizare a primei faze a unei întâlniri, salutul.
Strânsul mâinii
Este unul dintre obiceiurile care se practică cel mai des în întâlnirile oamenilor. Chiar şi femeile se salută uneori în acest fel, deşi sărutul îi face acestui gest o serioasă concurenţă. În ciuda faptului că prescripţiile bunelor maniere recomandă ca cel mai mare sau superiorul să întindă mâna celui aflat într-o poziţie socială inferioară, sau ca cel mai vârstic să întindă primul mâna, există o serie de excepţii care întăresc regula. Unii oameni fac excepţie de la regulă fie pentru că nu ştiu că aceasta este regula, fie o cunosc, dar starea, scopul, dispoziţia lor de moment îi determină să adopte o altă manieră de abordare prin salut.
Atitudini interioare şi trăsături de personalitate se confirmă, chiar dacă numai la nivel sugestiv, prin iniţiativa pe care cineva şi-o asumă să întindă primul mâna, prin felul şi poziţia în care acel cineva îşi ţine mâna, prin anvergura mişcării realizate sau prin modul în care partenerul întâlnirii răspunde iniţiativei etc.
De exemplu, intuim că persoana care ne strânge mâna poate puţin prea tare şi pe care n-o cunoaştem chiar aşa de bine este poate mai autoritară sau mai dominantă. Acelaşi lucru se întâmplă şi atunci când ni se întinde o mână oarecum de deasupra, cu dosul palmei în sus şi punând mâna noastră într-o poziţie de inferioritate – dedesubt şi cu podul palmei în sus.
Contează şi durata desfăşurării salutului; unii oameni strâng mâna doar pentru două ori trei secunde, pe când alţii continuă să ţină mâna interlocutorului în timp ce vorbesc, în acest din urmă caz fiind vorba de un suport fizic al ideilor transmise şi care nu permite partenerului să intervină în conversaţie atât timp cât mâna îi este încă imobilizată. Mai amintim doar că gestul strângerii mâinii este studiat de personalităţile de rang înalt care vor să transmită nonverbal anumite mesaje şi care vor să apară pe ecran sau în vreun cotidian într-o poziţie superioară partenerului.
Îmbrăţişatul şi sărutul
De obicei, aceste gesturi merg împreună. Persoanele care se cunosc mai bine şi care nu s-au mai văzut de mult, preferă acest mod mai complex de salut. După felul cum se succed şi se practică, îmbrăţişatul şi sărutul dau măsura relaţiei. Dacă este vorba despre o relaţie de amiciţie sau despre una în care implicarea afectivă este la cote mari se subînţelege din desfăşurarea acestui gen de salut. De asemenea, se poate observa dacă sărutul sau îmbrăţişatul sunt autentice sau nu. Trebuie luat în considerare şi dacă cei care se îmbrăţişează şi se sărută sunt doi bărbaţi sau doua femei sau un bărbat cu o femeie. Felul şi durata sunt iarăşi importante.
Una este să se îmbrăţişeze două persoane apropiindu-şi doar piepturile şi alta să-şi apropie trupurile într-o poziţie paralelă perfectă, la fel cum una este când sărutul se aplică fizic pe amândoi obrajii şi alta când sărutul este doar mimat. Lucrurile pot fi însă interpretate şi greşit în anumite situaţii; când un bărbat îmbrăţişează pe stradă o femeie şi aceasta îl bate uşor cu mâinile pe spate, cineva ar putea fi tentat să aprecieze că este vorba de o relaţie cu o încărcătură afectivă mai mare, când de fapt femeia nu face altceva decât să pună punct acelei îmbrăţişări. Remarcăm din nou că aceste lucruri nu sunt controlate neapărat conştient şi ţin de un anumit limbaj al trupului.
Zâmbetul
De regulă, atât strânsul mâinii cât şi îmbrăţişarea însoţită de sărut sunt acompaniate de zâmbet. Mă rezum aici să amintesc că zâmbetul autentic se realizează cu gura şi cu ochii. Când o persoana ne zâmbeşte fără să-şi ţină buzele lipite una de alta şi cu colţurile gurii ridicate, şi când îşi însoţeşte zâmbetul cu ceea ce se numeşte “laba gâştii”, care-i încadrează ochii, putem fi siguri de o întâlnire în cel mai sincer duh.
Toate aceste lucruri, dincolo de aspectul lor pe alocuri neştiinţific, pot contribui într-o oarecare măsură la ameliorarea relaţiilor interumane. Tabloul lor vine să ne aducă un plus de culoare vieţii. Şi, într-adevăr, un spirit de observaţie mai ascuţit în acest sens ne poate îngădui un adaos de semnificaţie conform căreia nu numai haina face pe om.
Pr. Ciprian Bîlbă
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 51 - aprilie 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu