Se spune în Pateric: La o adunare, unul din fraţi a zis: "Eu nu mănânc această mâncare, căci eu postesc!". Părintele îl ceartă, zicându-i: "Mai bine nu posteai decât sa te lauzi pentru fapta aceasta!". Când suntem în post şi mergem la rude, când ne pun bucate pe masă, ce să facem?
Să spuneţi că postiţi şi să postească şi ei! Dragă, asta din Pateric, cu "eu postesc" era o pravilă personală a lui, nu era o rânduială a Bisericii. Eu, de exemplu, dacă mă duc undeva şi mi se pune o mâncare de dulce în post, refuz mâncarea de dulce! De ce? Pentru că şi omul care îmi oferă trebuie să postească! Şi acum există o rânduială precisă! Pe atunci nu existau rânduieli precise, ci existau nişte deprinderi ale unora şi altora... Dacă tu te duci într-o adunare unde nu se posteşte şi tu vrei să posteşti ca o chestiune a ta particulară - e una, iar dacă posteşti pentru că e o rânduială a Bisericii să posteşti - e alta. De exemplu, când mergem la pomeni, dacă e zi de miercuri, de vineri sau zi de post, eu nu mănânc de dulce, că oamenii bagă de seamă ce mănânci. Eu, de altfel, nu mănânc nici acasă de dulce în zi de post. Şi-atunci, de ce să-mi stric rânduiala când mă duc la o pomană? Le spun oamenilor că astăzi se mănâncă de post şi-atunci oamenii se orientează, eventual îţi dau ceva şi mănânci, iar dacă nu-ţi dau - trece, te duci acasă şi mănânci ce poţi mânca. Asta-i rânduiala noastră de acum.
Eu, dacă mă duc la fratele meu sau la cineva cu care sunt apropiat, spun de la început că la noi la mânăstire postim luni. Dacă-i luni şi vreau să postesc, (deşi la postul de luni sunt puţin elastic, în sensul că, dacă sunt în afară de mănăstire, nu ţin neapărat să postesc lunea, pentru că postul de luni este totuşi facultativ; la mânăstire, totdeauna postesc lunea), dacă pot să postesc şi rânduiala se poate împlini, le spun "uite, astăzi e luni, deseară vin la voi, pregătiţi mâncare de post, ca să pot să postesc şi luni". Dacă nu-i anunţ, pot să mănânc şi de dulce, nu-i o problemă. Sunt chestiuni care sunt precise şi sunt chestiuni cu elasticitate şi nu-i nici o greşeală că le spun oamenilor că "azi e post şi trebuie să postim", că nu mă laud cu postul, ci vreau să împlinesc o rânduială pe care trebuie s-o împlinească şi ei.
2 comentarii:
Multumesc pentru acest sfat.Ma simteam vinovata cand trebuia sa spun uneori ca tin post,pentru ca citisem ca nu trebuie spus(in ideea ca nu trebuie sa te lauzi)Uneori vorbele iti scapa fara sa vrei din dorinta de a nu jigni persoana care te serveste si nu din lauda...
Ma bucur ca a fost de folos, stiam ca multa lume se impiedica de ideea ca nu trebuie sa spui ca postesti... Si pentru mine a fost o revelatie cand l-am auzit pe Parintele Teofil, acum multi ani, spunand acest lucru, iar acum, in Post, mi s-a parut extrem de potrivit sa il impartasesc si altora.
Post cu folos in continuare!
Trimiteți un comentariu