duminică, 21 octombrie 2007

Chemat la slujire în satul părintelui Stăniloae


Părintele Ionuţ Ilea, până nu demult paroh în Ohaba şi redactor al revistei noastre, a fost chemat la slujire în satul de origine al părintelui profesor Dumitru Stăniloae. Cu o activitate frumoasă în cei aproape trei ani de slujire, părintele Ionuţ a plecat acum să-şi continue misiunea în parohia Vlădeni şi să pună în aplicare experienţa câştigată în perioada de păstorire a parohiei Ohaba.
Instalarea sa în noul loc de păstorire a avut loc sâmbătă, 15 septembrie, iar ceremonia a avut loc după oficierea Sfintei Taine a Maslului. Pe lângă soborul numeros de preoţi slujitori au participat părinţii protopopi Ioan Ciocan, protopop al Făgăraşului şi Pr. Gheorghe Colţea, protopop de Bran-Zărneşti. Părintele protopop Ioan Ciocan a avut cuvântul de deschidere, cuvânt apreciativ care a subliniat calitatea activităţii pastorale a părintelui Ionuţ, regretul că Protopopiatul Făgăraş pierde un slujitor de nădejde, dar şi bucuria că satul părintelui Stăniloae se va bucura de un asemenea preot.
Părintele protopop de Bran-Zărneşti a continuat urându-i bun venit părintelui şi o activitatea la fel de rodnică, după care i-au fost înmânate noului preot paroh din Vlădeni însemnele investirii ca preot paroh: cheile bisericii, Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie.
Noi îi dorim părintelui Ionuţ păstorire cu înţelepciune şi bucurie, sperăm că Ţara Făgăraşului îi va rămâne mereu în suflet şi nădăjduim să rămână un colaborator apropiat al publicaţiei noastre.
Pr. Marius Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 9 - octombrie 2007

Niciun comentariu: