Un doctor de inimi şi de suflet: „Fă-ţi viaţa frumoasă, n-o mai irosi!”

Teama şi gândurile înfricoşate mă ţineau departe de o masă de operaţie pe care trebuia să fiu demult. Totul a fost însă aşa cum a vrut Dumnezeu, nu eu. A venit o zi când părea că pentru mine lumina se va stinge. Dar Domnul a hotărât altfel. A trimis lângă patul meu de spital de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara un OM, un chirurg cardiovascular – o privire blândă, luminoasă, încurajatoare, o atitudine binevoitoare faţă de fiecare bolnav, cuvinte mângâietoare despre grija lui Dumnezeu pentru noi, fiii Lui, despre bucuria întâlnirii neîntâmplătoare dintre medic şi pacient, despre modul în care trebuie să-ţi schimbi viaţă dacă Domnul ţi-a mai dat o şansă.

 Toate temerile mele, toate întrebările chinuitoare acumulate mulţi, mulţi ani s-au risipit în faţa puterii de convingere a domniei sale. Ştiu doar că aveam o încredere necondiţionată în acest medic chirurg cardiovascular de excepţie, dr. Dan Cioată. Nu mi-a ascuns faptul că situaţia e gravă, dar trebuie să am credinţă, încredere, răbdare şi totul va fi bine.

 A fost greu. Am trecut prin cel mai critic moment de cumpănă al vieţii mele, când era atât de aproape acel „a nu mai fi”! Le datoram atâtea mulţumiri, atâta recunoştinţă minunatului dr. Cioată şi minunatei sale echipe! Dar dânsul m-a îndemnat, ca de altfel pe toţi pacienţii, să mulţumesc în primul rând lui Dumnezeu, Care mi-a dat zile şi care a lucrat prin mintea şi mâinile sale binecuvântate.

 Doctorul Cioată este un medic cu totul deosebit: are în grijă nu numai trupul, ci şi sufletul bolnavului. Credinţa domniei sale este că aceasta trebuie să fie misiunea medicinii creştine: să se ocupe deopotrivă de trupul şi sufletul bolnavului.

 Domnul doctor, licenţiat şi în Teologie, afirmă că sentimentul că ţine în palme, când operează, atât viaţa cât şi moartea, îl face să creadă că prin muncă sa întotdeauna va reuşi să realizeze ceea ce doreşte Dumnezeu. Îşi mai doreşte cu ardoare ca aceasta s-o poată face într-un spital creştin.

 Pacienţii trataţi de dânsul pleacă acasă mai împăcaţi, mai liniştiţi, învăţând cum să-şi educe răbdarea, aşa cum i-a sfătuit dânsul, zicându-le cu blândeţe: „Domnul vrea să trăieşti. Gândeşte acum la viaţa ta, n-o mai irosi. Fă-ţi viaţa frumoasă întru slava Domnului!”.                        

Elena Manta

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 83, ianuarie-februarie 2015

Gânduri la un an de păstorire

2 ianuarie 2014 – primii mei paşi în satul Şoarş în calitate de păstor de suflete. Îmi amintesc cu drag şi cu emoţie cum am păşit cu sfială, cu teamă, într-un mare necunoscut, într-un sat cu nume nemaiauzit de mine până atunci, într-un nou început pentru noi.

Prima impresie? De neuitat! Când am ajuns aproape de sat eram deja fascinat de frumuseţea zonei, iar când am intrat în satul mic, strălucitor sub un soare neobişnuit de luminos în iarnă, am rămas uimit. Simţeam că am ajuns unde trebuie; biserica albă de pe deal m-a uimit cu frumuseţea ei. Eram conştient de ce mă aştepta în interiorul zidurilor ei şi am simţit bucuria şi răspunderea că aici am să lucrez la mântuirea celor încredinţaţi spre păstorire.

A urmat contactul cu oamenii, pe care, privindu-i, m-am dus cu gândul la ce o să simt după un an, ce legătură o să fie între noi după ce vom ajunge să ne cunoaştem. Iată că a ajuns momentul să îmi răspund: azi simt iubire, simt că am aici, în satul micuţ dintre dealuri, „o familie”; simt recunoştinţă şi bucurie în suflet. A trecut un an, un an greu, cu multă muncă fizică dar şi intelectuală, cu eforturi de care nu mă ştiam capabil; dar a rânduit Dumnezeu să găsesc aici, la Şoarş, sprijin în enoriaşi, să găsesc oameni calzi, oameni buni, muncitori, deschişi, prompţi, oameni „de omenie”. Oameni alături de care am avut, pe parcursul acestui an, realizări notabile, de care noi ne simţim bucuroşi şi împliniţi. A îngăduit Dumnezeu să fiu în mijlocul unor fiinţe deosebite; şi când spun deosebite, mă refer la fiecare apropiat al bisericii în parte, fiecare cu specificul său, fiecare punând partea lui în mod unic, în bunul mers al Bisericii lui Hristos.

Simt să mulţumesc copiilor şi părinţilor care au făcut posibilă o colaborare deosebită între noi, participând la activităţile parohiei noastre (pictură de icoane pe sticlă, programe artistice cu poezii, cântece şi colinde, jocuri educative, cateheză şi socializare). Mă bucur că încep să înţeleagă că Biserica suntem cu toţii, fiecare punând partea lui de râvnă şi lucrare pentru binele tuturor. Le mulţumesc tuturor – de la oamenii care poate prin reticenţă şi răceală m-au învăţat să fiu mai atent, mai bun, mai rugător – până la cei ce ne-au fost „mame”, „taţi” şi „fraţi”. Le mulţumim celor ce ne-au arătat iubirea şi preţuirea lor. Le mulţumim pentru îngăduinţă, răbdare, efort, rugăciune şi tot ce au făcut din dragoste de Dumnezeu şi de Biserică.

Şoarşul este şi va fi parohia sufletului meu; e o parohie a rugăciunii, a aşteptării, a încrederii şi a bizuinţei mele în Dumnezeu. De aceea îl rog pe Domnul să ne binecuvânteze pe toţi, aşa, ca pe o familie, să ne ţină uniţi, să ne dea putere şi răbdare, să pună în sufletele noastre dragostea de El şi unii faţă de alţii, să pună rugăciunea şi dorinţa de mântuire. Îl rog să ne ţină sănătoşi, să trăim mulţi ani în linişte şi armonie.

Părintele Ciprian Adomnicăi, Şoarş, ianuarie 2015

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 83, ianuarie-februarie 2015

Răgaz pentru recunoştinţă

Recunoştinţa este o sursă de bucurie şi un medicament pentru multe boli sufleteşti. Adesea uităm să fim recunoscători sau trăim momentul o clipă, trecând apoi la griji şi nemulţumiri cotidiene. Recunoştinţa este recomandată ca terapie duhovnicească şi are nevoie de o gimnastică a atenţiei. Dar cum o putem exersa? Pentru a afla mai multe despre această lucrare a sufletului, am creat rubrica „Răgaz pentru recunoştinţă”. Aici publicăm cuvintele dumneavoastră de mulţumire pentru anumite situaţii sau persoane din viaţa dumneavoastră. Şi tot aici vom învăţa „meşteşugul” recunoştinţei, prin diverse articole care ne dezvăluie această artă.

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 83, ianuarie-februarie 2015

Expunerea copiilor la Wi-Fi, telefoane mobile, televizoare sau microunde

Cei mai mulţi părinţii ar fi îngrijoraţi în cazul în care copiii lor ar fi expuşi cloroformului, gazelor de eşapament sau pesticidelor. Agenţia Internaţională pentru Cercetarea Cancerului, care face parte din Organizaţia Mondială a Sănătăţii, clasifică aceşti factori, plus încă alţi 250 de agenţi, ca fiind cancerigeni, clasa 2B – posibile efecte cancerigene asupra omului.

Mai nou, pe listă au fost incluse şi undele electromagnetice de radiofrecvenţă (RF/EMF). Cele mai importante surse de unde RF/EMF sunt aparatele radio, televizoarele, cuptoarele cu microunde, telefoanele celulare şi device-urile WI-FI.

Raportul, preluat de site-ul revistei Forbes, se intitulează: „De ce copiii absorb mai multe radiaţii decât adulţii. Consecinţele”. Acesta arată de ce copiii şi adolescenţii sunt principalii expuşi la radiaţii. Nici adulţii nu sunt ocoliţi, dar riscurile sunt mai mici în cazul lor. Conform sursei citate, copii absorb mai multe radiaţii RF/EMF pentru că sunt mai mici, craniile sunt mai mici, iar creierele mai absorbante.

Cele mai importante concluzii ale studiului:

– Copiii absorb cantităţi mai mari de radiaţii faţă de adulţi.

– Fătul este şi mai sensibil în faţa radiaţiilor decât copilul. Femeile însărcinate trebuie să evite expunerea la astfel de radiaţii.

– Adolescentele şi femeile să nu-şi plaseze telefoanele mobile în zona sânilor.

– Manuelele de utilizare ale telefoanelor mobile scriu că este o problemă supraexpunerea.

– Guvernele avertizează, dar majoritatea populaţiei ignoră mesajele.

– Limitele curente ale expunerii sunt inadecvate şi ar trebui revizuite.

– Device-urile wireless sunt radio transmiţători, nu jucării. Vânzarea de jucării care folosesc unde ar trebui supravegheată cu mai multă atenţie.

Studiile citate în raport fac o legătură între expunerea la RF/EMF şi diferitele tipuri de cancer, calitatea spermei şi alte disfuncţiuni.

Acest studiu nu face apel la închiderea totală a acestor device-uri, dar poate deschide o discuţie legată de diferenţa de securitate între copii şi adulţi.

Tudor Matei, activenews.ro

Scăpând de constipaţie, scăpaţi de toxine

Este bine ca în momentul în care, dimineaţa la sculare, veţi observa anumite depuneri pe limbă, însoţite de un miros neplăcut al gurii, dureri de cap, ameţeli, somnolenţă sau balonări, să conştientizaţi existenţa unor probleme digestive cronicizate. Depuraţia insuficientă a intestinului provoacă mai multe afecţiuni, dintre care cea mai chinuitoare este constipaţia. Tratamentul cu prune şi pere, timp de 5 zile, este cel mai eficient în astfel de situaţii, pentru că ameliorează, până la vindecare, constipaţia, ceea ce implică şi detoxificarea organismului. În fiecare seară se pun 6 prune uscate în 200 ml apă plată şi se lasă acoperite până dimineaţa, când se bea mai întâi lichidul obţinut, apoi se mănâncă toate prunele. După un sfert de oră se ia o linguriţă cu ulei de măsline extravirgin, apoi se bea un ceai de muşeţel. Totul va înlocui micul dejun.
Se recomandă apoi un prânz care să conţină multe fibre şi o gustare cu chefir la ora 16:00, iar cina va consta în două pere proaspete sau un compot.
Înainte de culcare se va bea o cană cu ceai de cruşin.
Acesta este cel mai sigur tratament pentru vindecarea constipaţiei cronice şi nu are niciun fel de contraindicaţii.

Mariana Borloveanu, Leacuri mănăstireşti. Terapii pentru trup şi suflet (Editura Lumea Credinţei, 2014)